Cazul Alexandra, privit cu durere și revoltă: Am simțit tot timpul că țara asta nu merită să-i dăruim copii


Ar trebui instituit doliu național când un copil moare în halul ăsta. Odată cu sfârșitul Alexandrei după trei apeluri la 112 a pierit și ultima brumă de încredere a oamenilor în așa-numitele instituții de forță din România.

Mi-au dat lacrimile scriind despre Alexandra, fata care a murit în chinuri pentru că țara asta n-a fost în stare să o apere. Ca jurnalist, după ce afli, documentezi și scrii cazuri de tot felul, ajungi să devii "tăbăcit" și cu timpul devii mai rezistent la atrocități. Însă acest caz e atât de revoltător încât străpunge orice scut. Am și eu două nepoate cam de vârsta Alexandrei. Pe una o cheamă chiar așa, Alexandra, cealaltă mi se pare că seamănă cu această fată. Mă gândesc la părinții și la rudele celor două fete ucise de criminalul din Caracal și nu-mi pot imagina prin ce trec acești oameni.

Ar trebui instituit doliu național când un copil moare în halul ăsta, pentru că odată cu Alexandra Mâceşanu și Luiza Melencu am mai pierdut o parte din spiritul națiunii noastre. Dar deocamdată șefii mari au grijă să-i execute pe șefii mai mici, pe urmă trec și la secțiunea comemorări și defilări de pe ordinea de zi.

Privesc furios cum "autoritățile" se căznesc să explice că "au făcut tot ce trebuia" pentru a o salva pe Alexandra Mihaela Mâceşanu din mâinile criminalului de la Caracal și vă spun sincer că, deși am decis de mai mult să nu mai am nicio așteptare de la statul incompetent, atâta nepricepere, prostie pură și lipsă de umanitate rar mi-a fost dat să observ la un loc. Am văzut destule în 26 de ani de jurnalism, dar asta le întrece pe toate: un copil a murit în chinuri groaznice după ce a cerut ajutorul statului român, iar acum armatele cu bugete mărite și sisteme de salarizare și pensii speciale la care oamenii de rând nici nu visează se străduiesc să-și explice incompetența într-un cor care susură eterna concluzie: "Atât s-a putut!".

Cel mai mult mă doare că Alexandra a murit sperând că va veni cineva să o salveze. Și cel mai mult mă revoltă lipsa de omenie a celor care ar fi trebuit să o salveze pe sărmana Alexandra. Când un polițist îi spune unui tată, pe un ton șmecheresc, "Haide băi, nu știi cum sunt fetele în ziua de azi? O să vină înapoi într-o săptămână cu iubitul de mână", îți poți lua adio de la statul român.

Sunt sigur că încă mai există oameni buni în toate sectoarele din sistemul bugetar. Cunosc și eu câțiva și mi-a făcut realmente bine să simt că mai există un licăr de speranță prin cotloanele acestui sistem. Dar după grozăvia care a ieșit la iveală vineri, sunt îndreptățit să cred că singura măsură corectă și eficientă este, oricât de ilegală ar părea, desființarea pe loc a întregii structuri de poliție din Olt și organizarea de angajări în secunda doi, televizată în direct, în sistem de reality-show, ca să vedem și noi pe cine plătim să ne apere. Sunt convins că polițiștii buni n-ar avea probleme să treacă testul și ar fi mulțumiți să simtă că fac parte dintr-o echipă de profesioniști. Dar în loc de asta vom continua să vedem o turuială sterilă cu un tir de explicații tehnice, ne vom alege cu niște capete de vinovați executați de nevoie și cu o lungă uitare. Așa a fost după incendiul de la Maternitatea Giulești, așa a fost după Colectiv, așa va fi și acum. Iar criminalul va continua să trăiască pentru că, desigur, trebuie să i se respecte drepturile.

Oricât de greu ar părea, vom trăi și cu asta.

Dacă n-am un copil este și pentru că am simțit tot timpul că această țară nu merită să-i dăruim fiii noștri. E o societate bolnavă, descompusă, dementă, pârjolită de proști și de nemernici, părăsită de oamenii buni ajunși la disperare, detestată până și de cei care și-ar fi dat și cămașa de pe ei dacă ar fi văzut că merită. E o țară care își chinuie cetățenii din prima zi de viață prin condițiile mizerabile din maternități, creșe, grădinițe și școli și până la bătrânețe, cu pensii în bătaie de joc după o viață de muncă și cu un sistem social degradant pentru vârstnici. E o țară în care dacă decizi să fii părinte, trebuie să stai în alertă continuă pentru a-ți crește copilul în siguranță.

Tu, ca părinte, duci în cârcă toată neputința enervantă a statului - tu te informezi și cauți cele mai bune condiții când la spital nu ți se spune tot, tu îți bați capul să-l ajuți la teme când la școală are tot felul de probleme, tu stai cu ochii pe el tot timpul și speri că va fi bine, că doar n-o să te bazezi pe poliție în caz că se ia vreunul de el pe stradă. Pentru că în România statutul de părinte n-are nicio legătură cu parentingul și cu tot felul de povești moderne, e pur și simplu o meserie extrem de grea și plină de provocări. O fi frumos să fii părinte, dar dacă trăiești în Siria sau în Afganistan, toată frumusețea e spulberară de explozii. Avem și noi aici, în România, războaiele noastre - pe șoselele însângerate, în Colectiv, pe stradă, pe stadioane, la proteste.

Și după 15 ani în care investești tot ce ai mai bun în copilul tău, în care el e soarele, cerul și pământul tău, în care îl admiri cum crește și prinde aripi, la un moment dat se poate întâmpla ceva, încerci să dai de el și nu reușești.
Iar de aici poate urma orice. Poate ai noroc și e bine. Poate.
În cel mai rău caz, cel al sărmanei Alexandra, STS ne spune că nu poate să identifice locul din care se efectuează un apel dacă nu folosești o aplicație specială, procurorii așteaptă ora 6:00 dimineața pentru a permite intervenția, iar polițiștii stau la poartă în loc să intervină. Ca părinte, simți că înnebunești pentru că ești lipsit de apărare și îți vine să-ți faci singur dreptate.

România nu are un sistem eficient de acțiune în cazul copiilor răpiți. România n-a reușit, de altfel, să nu mai aibă măcar un an în care un micuț să nu-și găsească sfârșitul într-o hazna sau într-un puț. Ne mor copiii din nepăsare, din prostie și din rea voință.

Țara asta nu merită copii pentru că își bate joc de ei și pentru că îi ucide în cel mai cinic mod cu putință. A venit momentul să acceptăm că suntem pe cont propriu, fiindcă autoritățile nu sunt în stare să ne ajute. România a devenit de neinvadat. Cine naiba și-ar dori să ocupe o țară în care nu se mai înțelege om cu om și în care ne omorâm unii pe alții, ăștia care am mai rămas pe aici? Cine râvnește totuși la locul ăsta de pe Pământ numit România, poate sta liniștit să privească de pe margine. Haos ne pricepem să facem și singuri.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • revelare pe 27 Iul 2019, 11:59
    Altul

    Toni Dumitru. Ați dat prea puțin țării ăștia: - Pe ăia care au făcut DNA și au pus jsutiția pe picioare, de au putu condamna și pm, i-ați dat la o parte - v-ați pișat pe el de vot - nu ați dat un leu pt Cumințenie - v-ați pișat pe nea de familie și de copii când nu v-ați dus la Referendumul pt familie. - iar la alegerile astea europatrlamentare tot PieSDi cu PrtoRromania au câștigat. Iar acum faceți pe victimele...

    0
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod