Scandal la Hollywood: Sylvester Stallone este anchetat pentru agresiune sexuală

Actorul în vârstă de 71 de ani va fi anchetat pentru o agresiune sexuală care a fost semnalată anul trecut.
Procurorii americani au început ancheta pentru un caz de agresiune sexuală în care este implicat actorul de filme de acţiune, Sylvester Stallone. “Un dosar a fost prezentat astăzi de Poliţia din Santa Monica. Ancheta îl vizează pe Sylvester Stallone. Dosarul este examinat de echipa noastră de specialişti în infracţiuni de natură sexuală”, a explicat Greg Risling, purtător de cuvânt al Procurorului districtual din Los Angeles, Jackie Lacey, citat de mirror.co.uk

Martin Singer, avocatul celebrului actor, spune că în decembrie anul trecut o femeie a făcut o plângere la poliţie că actorul ar fi violat-o în urmă cu 27 de ani. ”Clientul meu contestă categoric această acuzaţie”, spune avocatul citat de aceeaşi publicaţie.


Se pare că actorul celebru pentru rolurile interpretate în francizele de acţiune “Rocky” şi “Rambo” a avut totuşi o relaţie cu victima prezumtivă în timpul unor filmări realizate în Israel în 1987 pe când era celibatar.

Acuzaţiile au apărut în urma avântului luat de mişcarea #MeToo, care a atras atenţia opiniei publice mondiale asupra violenţelor sexuale comise la Hollywood, dar şi în alte părţi ale lumii. Astfel că în ultimele opt luni, au apărut o mulţime de actori şi directori de film au fost acuzaţi de hărţuire sexuală.
14 Iunie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod