Ploaie de stele: Spectacolul Perseidelor luminează cerul în această noapte

Curentul de meteori Perseide va avea activitatea maximă în noaptea de miercuri spre joi, după 22.00, ora României, acestea putând fi observate cel mai bine de pasionaţii de fenomene astronomice din locurile cu cer curat, în special de la ţară, de la munte şi de la marginea oraşelor mari.

Denumite după constelaţia din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute şi pentru că pot fi observate în perioada concediilor şi a vacanţelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

În perioada 10 - 15 august, curentul de meteori Perseide este foarte activ, iar momentul de activitate maximă va fi anul acesta în noaptea de miercuri spre joi, după ora 22.00, ora României.

În aceasta perioadă se vor observa cei mai mulţi meteori.

Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o "perseidă".

Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Astfel, din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Potrivit specialiştilor în astfel de fenomene, cel mai bun loc de observaţie este de la ţară şi de la munte, însă perseidele pot fi observate şi de la marginea oraşelor mari.

Persoanele care vor observa perseidele din zonele cu cer curat pot vedea maximum 100 de meteori pe oră, iar cele care vor privi acest fenomen astronomic din oraşe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod