Cunoscutul solist de la Black este în comă, după un grav accident

BLACK aka Colin Vearncombe a fost implicat, ieri, într-un grav accident de maşină, în Irlanda, starea lui de sănătate fiind în acest moment una critică, dar stabilă.

Încă se aşteaptă informaţii privind îmbunătăţirea stării sale, acesta prezentând multiple leziuni în zona capului, oase rupte la mâini şi picioare.

„Colin este înconjurat de căldură familiei sale, care se roagă pentru el, iar medicii îi oferă toată ingrjirea de care are nevoie. Familia sa ar aprecia dacă fanii i-ar trimite energia pozitivă de care are atâta nevoie, pentru a se trezi din comă”, a menţionat tour managerul artistului britanic.

Concertul ce urma să se desfăşoare pe data de 4 martie, la Hard Rock Cafe, începând cu ora 22,30, se va amâna, fiind slabe şanse ca artistul să îşi revină complet până la începutul primăverii, doar recuperarea, potrivit medicilor, durând câteva luni.

Wonderful Life, piesa de referinţă pentru industria muzicală a tuturor timpurilor, clasată în 1987 pe locul 2 în Franţa şi Germania, pe locul 1 în Austria, o bijuterie care nu şi-a pierdut din strălucire nici până în acest moment, hit ce este încă fredonat de sute de milioane de oameni de pe întreg mapamondul, dar şi alte secvenţe muzicale de real succes, precum: Everything Coming Up Roses, Sweetest Smile, Paradise, I Am Not Afraid, This Is Life, toate au fost printre marile sale succese.

Născut în Liverpool, Marea Britanie, pe 26 mai 1962, Black (pe numele sau adevărat Colin Vearncombe) este, probabil, cel mai bine cunoscut pentru hiturile sale deja legendare "Wonderful Life " şi " Sweetest Smile".

A lansat mai mult de 10 albume de studio, precum şi mai multe materiale live în ultimii aproape 25 de ani.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod