Cei 7 violatori vasluieni, obligaţi să vină zilnic la Poliţie

Cei şapte tineri din judeţul Vaslui, judecaţi după ce au sechestrat şi violat, în 2014, o tânără de 18 ani pe un câmp şi într-o maşină, până când aceasta a leşinat, sunt obligaţi să se prezinte zilnic la Poliţie, măsura fiind dispusă, marţi, de conducerea IPJ Vaslui, în urma mediatizării cazului.

Conducerea Poliţiei Judeţene Vaslui a dispus, marţi, ca tinerii din localitatea Văleni acuzaţi că au sechestrat şi violat o elevă timp de mai multe ore să se prezinte zilnic la postul comunal de poliţie pentru a semna într-un registru, informează Mediafax.

În timp ce agresorii îşi permit avocaţi care le apără interesele, drepturile victimelor rămân adesea pe hârtiescrisoarea deschisă, redactată de ONG-uri
Decizia schimbării programului de a se prezenta la Poliţie în cazul celor şapte tineri, de la patru la şapte ori pe săptămână, a fost luată în urma mediatizării cazului.
De altfel, a dost lansată o petiţie on-line, semnată până acum de peste 100.000 de persoane, prin care se cere judecarea în stare de arest preventiv a tinerilor, notează agenţia citată.

”Până acum, cele şapte persoane aveau obligativitatea de a se prezenta la Postul de Poliţie Văleni de patru ori pe săptămână. De astăzi (n.r. - marţi), trebuie să semneze zilnic o foaie de prezenţă. Nimeni nu lipseşte, toţi cei şapte sunt acasă, deşi se inducea ideea că doi ar fi plecat de la domiciliu.
Dacă nu respectă măsurile, atunci propunem schimbarea măsurii preventive”
, a declarat, marţi, şeful Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihai Carp.

Potrivit acestuia, poliţiştii vasluieni ”şi-au făcut datoria” în cazul celor şapte tineri acuzaţi de viol.

”Nu ne face cinste şi onoare acest caz pentru că iarăşi apărem pe prima pagină a ziarelor. Sunt cu conştiinţa împăcată că noi, ca Poliţie, ne-am făcut datoria. Restul, fiecare instituţie să-şi facă treaba profesionist”
, a mai spus Mihai Carp.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod