Actori de renume redau povestea legendarului boxer Roberto Duran

„Pumni de piatră/Hands of Stone”, un film biografic care spune povestea celui mai cunoscut boxer panamez contemporan, Roberto Duran, îi are în rolurile cheie pe Robert de Niro, John Turturro, Usher, Edgar Ramirez, Ellen Barkin şi Ana de Armas. „Pumni de piatră/Hands of Stone” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera în România pe 9 septembrie.

Regizorul şi scenaristul peliculei este Jonathan Jakubowicz, un venezuelean care deţine, împreună cu soţia sa, o companie de producţie cinematografică sub umbrela căreia a şi fost făcut filmul „Pumni de piatră/Hands of Stone”. Filmul a avut, în Europa, premiera la Cannes anul acesta.

Jakubowicz e cunoscut pentru regia şi scenariul filmului „Răpire contra cronometru/Secuestro express” produs în 2005 şi care spune povestea unui cuplu care e răpit în Caracas.

Un actor legendar nu putea decât să dea viaţă unui antrenor legendar de box – e vorba de Ray Arcel, un personaj cu o carieră de şapte decenii, prin mâinile căruia au trecut aproape 2.000 de boxeri. Robert De Niro e considerat unul dintre cei mai mari actori contemporani, având în spate o carieră de peste cinci decenii. Născut în Greenwich, Manhattan, New York, De Niro a devenit cunoscut odată cu filmele din anii ’70, când a şi început longeviva colaborare cu regizorul Martin Scorsese.
A jucat în peste 90 de filme şi a câştigat de două ori Oscarul: Cel mai bun actor în rol secundar, în 1975, pentru „The Godfather –Part 2” şi Cel mai bun actor, în 1980,  pentru „Raging Bulls” .

Edgar Ramirez Arellano e un actor venezuelean care a locuit cu familia, în copilărie, în mai multe ţări, context în care a învăţat engleza, germana, italiana şi franceza. A studiat Jurnalismul în Caracas şi apoi şi-a început cariera de actor. E cunoscut mai ales pentru rolul lui Cacique dintr-o telenovelă venezueleană foarte populară, care s-a transmis la TV între 2003-2004.

Rivalul neînvins al lui Roberto Duran, Sugar Ray Leonard, e intrepretat de actorul şi cântăreţul Usher Raymond.
El a devenit cunoscut la finele anilor '90, în urma includerii sale pe coloana sonoră a filmului „Poezie şi singurătate/Poetic Justice” şi datorită albumului său de debut.

Ana de Armas s-a născut în Cuba, în 1988, şi a început să studieze teatrul la vârsta de 14 ani, la Havana. La 16 ani a apărut în primul său rol, într-un film regizat de Manuel Gutierrez Aragon. Câţiva ani mai târziu s-a mutat în Spania şi în 2014 în Los Angeles.  În „Pumni de piatră/Hands of Stone” Ana de Armas îi dă viaţă iubitei lui Duran, Felicidad Iglesias, femeia care a stat lângă el de-a lungul impetuoasei sale cariere.

În „Pumni de piatră/Hands of Stone”, Ellen Barkin joacă rolul lui Stephanie Arcel, partenera lui Ray Arcel, interpretat de Robert De Niro.

Născută în Bronx, New York, actriţa a ştiut încă din adolescenţă care e vocaţia ei şi a studiat de foarte tânără actoria, dar şi teatrul şi istoria. Însă cum avea emoţii extrem de mari legate de audiţii, a studiat actoria timp de şapte ani, inclusiv la facultate, până a avut curaj să meargă la prima probă şi să ia primul rol.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod