8 semne că ai gingiile bolnave

 

Igiena orală necorespunzătoare, principala cauză


Cea mai frecventă cauză a paradontozei este igiena impropie. Tartrul, traumele ocuzale, cariile, fumatul, dieta deficitară sunt doar câţiva dintre factorii favorizanţi, dar şi cei mai importanţi. Există însă şi factori sistemici care pot duce la instalarea paradontozei, precum anumite afecţiuni (diabetul), sarcina sau pubertatea.

 

Sângerările gingivale: Ce pot face pentru sănătatea gingiilor?

 

  • Menţinerea unei igiene orale adecvate este importantă în prevenirea oricărei afecţiuni orale. Specialiştii îţi recomandă:
  • Detartrajul, de 2-3 ori pe an;
  • Periajul dinţilor, de 2 ori pe zi;
  • Folosirea aţei dentare, de cel puţin o dată pe zi;
  • Clătirea cu apă de gură;
  • Înlocuirea periuţei de dinţi o dată la 2-3 luni;
  • Controlul stomatologic, de cel puţin două ori pe an.

 

19% dintre români nu se spală pe dinţi


Este concluzia primului studiu naţional despre bolile parodontale. Potrivit acestuia, 19% dintre români nu se spală pe dinţi nici macar o dată pe zi şi 40% nu au fost deloc la dentist în ultimele 12 luni.


 
De asemenea, studiul a mai arătat că 39% dintre români nu ştiu nimic despre parodontoză, iar 56% dintre cei care susţin că nu suferă de afecţiuni parodontale prezintă cel puţin unul dintre simptomele bolii. "Marea problemă este că oamenii nici măcar nu cunosc semnalele care ar trebui să le ridice probleme. Necunoscând simptomatologia, majoritarea nici nu se gândesc că ar putea fi în pericol. Relevant este de pildă ca doar 7% dintre cei intervievati ştiu că suferă de parodontoză deşi, majoritatea celorlalţi prezintă cel puţin un simptom al bolii.
La fel de relevant mi se pare că doar 3% dintre cei care se pretind sănătoşi asociază parodontoza cu clătinarea sau pierderea dinţilor. Deci nici măcar nu ştiu la ce se expun,
" declară dr. Alexandru Georgescu, Facultatea de Stomatologie, UMF "Carol Davila".
 
Studiul a fost efectuat în luna octombrie a acestui an de către compania Synovate pentru Lacalut, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, urban. Participanţii la studiu au vârste cuprinse între 25-64 de ani.

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Vidroiu Irina pe 23 Ian 2011, 00:20
    Stomatologie-Copii

    Sunt mama unui copil de 10 ani si 7 luni care are probleme cu dantura, carii multe chiar pe maselele permanente. Cum as putea sa-l ajut pe copil? Ce tratament sa faca pentru o intarire a danturii? Oare se mai poate face ceva la aceasta varsta? Medicul stomatolog mi-a spus ca are dantura slaba, si dupa conformatia corpului pare un copil care sa aiba lipsa de calciu, sau sa nu retina calciul in corp. Mentionez ca ii plac foarte mult: laptele, iaurtul si galbenusul de ou. Va rog, sa-mi dati un raspuns. Multumesc!

    1
    0

  • coman pe 21 Oct 2010, 21:12
    parodontoza

    care este tratamentul injectabil local cel mai eficace in aceasta boala? am depistat-o in 1998,incisivii inferiori devenind mobili in urma unui stress puternic .Am urmat injectii locale cu Ney pulpin, care a dat rezultate remarcabile.De 1 luna am iarasi probleme cu molarul de minte, care a devenit din ce in ce mai suparator in timpul masticatiei .Ce imi recomandati? Multumesc anticipat!

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod