Pastila pentru libidou care va actiona asupra mintii



Ce este dorinta? Cum apare ea? Unii cred ca stridiile sau ciocolata, printre alte alimente, au efecte afrodisiace. Numai ca oamenii de stiinta canadieni spun ca aceste alimente sunt bogate in substante nutritive, energizante, dar nu a dovedit nimeni inca faptul ca iti aprind pasiunea. Acestia sustin ca vor avea un produs care va "regasi" libidoul "pierdut". Noua substanta este testata si dezvoltata, in parte, in laboratorul Universitatii Concordia din Montreal. Persoana care coordoneaza studiile este profesor la respectiva universitate.
Jim Pfaus foloseste in acest moment soarecii de laborator pentru a testa noua substanta, bremelanotida, care aprinde dorinta. Medicul spune ca testarile se fac pe soareci, deoarece, ca si oamenii, acestia "socializeaza" si au hipotalamusul similiar cu cel uman. Hipotalamusul este partea din creier care controleaza dorinta.

Prof. dr. Jim Pfaus sustine ca cercetarile sale arata ca noua substanta pare sa ii ajute pe soareci sa aiba o dispozitie mai buna. Substanta administrata soarecilor- femele le-a determinat pe acestea sa aiba initiativa de a face sex de patru ori mai des comparativ cu cele care nu au primit, a declarat prof.
dr. Pfaus, unui site de specialitate din Statele Unite ale Americii. Oamenii de stiinta care lucreaza la noua substanta mai spun ca va functiona in acelasi fel si asupra femeilor si asupra barbatilor. "Iti readuce libidoul. Nu face ceva ce nu exista inainte. Readuce vremurile in care persoana se bucura de sex", a explicat prof. dr. Pfaus.

Unul dintre directorii executivi de la compania care detine patentul pentru respectiva substanta a spus ca bremelanotida "trezeste" partile din creier care sunt implicate in regularizarea functiei sexuale.
Acesta mai spune ca pastila nu va actiona asupra fluxului sanguin. Producatorii spera ca pastila pentru libidou sa apara pe piata in cativa ani, mai intai pentru barbati si, putin mai tarziu, pentru femei.

Reprezentantul producatorului mai spune ca viitoarea pastila nu va fi un medicament destinat tratarii disfunctiei erectile. Pentru aceasta afectiune exista, pe piata farmaceutica, mai multe medicamente. (L.S.)
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod