Agresivitatea verbala dauneaza copilului

Tipetele pot duce la perturbarea echilibrului emotional al copilului


E bine sa constientizam faptul ca atunci cand tipam la copiii nostri le facem un rau, deoarece ei nu stiu cum sa gestioneze agresivitatea si se incarca cu ea. O pot descarca tipand si ei, la randul lor, la adulti sau la alti copii sau o pot interioriza. Tipetele repetate asociate cu amenintari si jigniri pot duce la perturbari grave ale echilibrului emotional al copiilor sau la probleme psihosomatice (probleme digestive, cosmaruri, insomnii, enurezis etc.).

Ce atitudini ale parintilor favorizeaza dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului


Agresivitatea verbala a parintilor poate duce, in timp, la scaderea stimei de sine a copilului, care se simte neiubit, nedemn, fara valoare si singur.

Aceasta agresiune verbala a copilului lasa urme. Ea poate fi traita de micut fie interiorizand-o, iar copilul devine auto-agresiv (de exemplu, trist, fara pofta de viata, singuratic, deprimat), fie exprimand agresivitatea, la randul sau, in exterior: poate vorbi urat sau ii poate lovi pe colegii de gradinita sau tovarasii de joaca din parcuri.

Atitudinile recomandate pentru crearea unei identitati de sine pozitive si sanatoase a copilului:

  • acceptarea copiilor asa cum sunt, si cu bune, si cu mici rele, cu blandete si toleranta din partea parintilor, este o cheie a sanatatii psihice si a echilibrului emotional al micutilor;

  • micile defecte sau comportamente ale copiilor, neagreate de parinti, nu trebuie exacerbate si nu este cazul sa umbreasca partile bune ale acestora. Comportamentele nedorite se pot schimba in timp, daca parintii ii acorda ragaz micutului si au rabdare cu acesta, intrucat copilul isi doreste sa isi multumeasca parintii si sa fie apreciat de acestia;

  • exprimarea sentimentelor pozitive fata de copil, atat verbal, cat si non-verbal, prin mangaieri, zambete, imbratisari, poate face minuni si il ajuta mult pe cel mic;

  • impunerea unor limite este un lucru bun, in conditiile in care copilului i se explica, ferm si cu blandete, de ce nu are voie sa faca anumite lucruri si care ar fi consecintele daca, totusi, le va face;

  • cand parintii se simt rau din punct de vedere psihic, au trecut prin anumite tensiuni, conflicte, sunt demoralizati sau furiosi, este mai bine sa astepte sa fie calmi inainte sa interactioneze cu copilul, sau daca problemele ii depasesc sau ii coplesesc, sa ceara ajutorul unui psihoterapeut.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (11)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • irinagal pe 9 Ian 2012, 21:25
    Relatia cu copilul tau

    Un articol interesant despre cum sa ingrijim relatia cu copilul gasiti si pe www.7relatii.ro. Psihologul Radu-Nicolae Cocea tine si niste workshopuri pe aceasta tema.

    2
    0

  • july pe 20 Oct 2011, 21:42
    pai da

    ana maria lavinia si mie mi se intampla acelasi lucru

    0
    2

  • nebun pe 10 Aug 2010, 13:08
    foarte nebun

    daca ajung sa fiu cum e mama la primul salariu pe care il voi lua imi cumpar un pistol si fac BANG

    1
    1

  • SA ZICEM X pe 26 Mai 2010, 00:18
    agresivitate verbala

    buna,NU TRECETI MAI DEPARTE!sunt un adult care la randul meu am un copil,incerc in fiecare zi sa ma documentez,sa nu agresez copilul in nici un mod sa fiu o mama cat mai buna si sa creez un om ptr societate echilibrat,nu intotdeauna reusesc,ma enervez sunt stresata ,trista si mai tot timpul nu respect regulile impuse cu mine insumi!sunt autoritara ca am primit autoritate si agresiune verbala la randul meude ex:aveam15 ---16ani si eram virgina dar mi se spunea:curva,haita ,haimana,animal imputit,proasta fetelor,janghina japita ,jagardea,idioata proasta,paduchioasa ,nimernica chizda drac,etc!m-au marcat aceste vorbe,incerc sa nu fac asa dar uneori nu pot1i-am spus fetei mele de 4 ani:---tu chiar esti proasta?apoi mi-a parut tare rau mi-am cerut iertare!o iubesc mult dar uneori nu ma pot razbuna de nervi decat spunand lucruri care nu le gandesc defapt.multumesc

    4
    1

  • anamaria lavinia pe 11 Mar 2010, 20:11
    parintii

    eu am 14 ani si pot sa zic ca niciodata nu am fost abtuta de parintii .mama mai tipa cateodata pe mine dar tati e exigent numai cand se uita la mine eu incep sa plang intrun cuvant is sensibila dar cel mai tare ma durut cand mor certat amandoi pentru ca or aflat ca am un prieten dar noi suntem cumintii dar ei nu cred asta bine am 14 ani dar o fost doar o joaca nu ce cred ei si despre faptul ca mai vorbesc urat sau injura sa zic ca da mai fac asta si chiar ma afecteaza pentru ca asa am inceput si eu sa vorbesc de cand ii aud pe ei

    1
    1

  • anonim pe 2 Ian 2010, 19:17
    ...

    Da, mama mereu tipa la mine, imi spune ca degeava fac umbra pamantului, ca nu stie de ce mai traiesc...si nu, nu ii pare rau. Am incercat sa vorbesc cu ea despre asta, i-am spus ca m-am saturat sa ma tot cert cu ea, am inceput chiar sa plang dar a tipat la mine....uneori ii dau dreptate,nici eu nu stiu de ce mai traiesc. Cand cineva din familie iti devine dusman e foarte greu...psihic, te distruge asta.

    2
    1

  • Eva pe 1 Dec 2009, 23:59
    agresivitate verbala

    Eu de cate ori imi cert copiii pe nedrept le cer iertare. Apreciaza acest lucru foarte mult + invata, cel putin asa sper, ca nu sunt perfecta nici eu, si ca e in regula ca nu sunt perfecta si ca e in regula ca nu sunt nici ei perfecti. Suntem oameni.

    2
    2

  • zoea pe 25 Nov 2009, 14:40
    agresivitate verbala

    nu este bine sa raspundem copilului prin agresivitate verbala,dar mai sunt momente cand se strang multe treburi de facut acasa si nu le dau de cap, iar in timpul acesta baietelul meu mai face cate o boacana si il cert, apoi imi pare rau. Eu cred ca stresul cotidian este de vina.

    1
    1

  • andra pe 24 Apr 2009, 21:20
    probleme psihologice

    sunt de acord ca agresivitatea, chiar si ea verbala, nu este o solutie. dar, de multe ori, in stressul cotidian, nu-ti mai poti pastra calmul zi de zi. cele descrise in articol sunt ideale, dar mai mult sau mai putin realizabile. eu am 3 copii si incerc sa le arat cat mai multa incredere, discut foarte des cu ei despre diverse, de la cultura pana la alungarea temerilor si viata reala. dar sunt dati cand nu ma mai pot stapani si nu-i mai pot stapani si trebuie sa ridic tonul la ei sa ma fac auzita. am incercat cu pedepse. alor mei asa mult le pasa de pedepse, incat ajunsesera sa nu se mai atinga de PC timp de vreo 2 luni, la colt puteau sta si vreo 2 ore ... ajunsesem sa nu mai pot tine eu minte ce pedepse au si cat dureaza. asa ca, ideal este sa pastram o linie de mijloc, cat mai posibil sa tindem spre cele descrise de doamna psiholog. dar in practica e ceva mai greu de aplicat. credeti-ma ca, de multe ori, dupa cate un weekend, abia astept sa ma intorc luni la serviciu, cit ca ma asteapta maldarul de dosare de rezolvat.

    0
    3

  • vilmaristul pe 20 Apr 2009, 08:28
    agresivitatea verbala.......

    pot sa va spun ca acest lucru nu este un moft(asa cum as fi crezut si eu acum ceva timp) sunt bunica de cca.patru ani,si printre pasiunile mele(de fapt as putea spune singura)este sportul.Cam de doua ori pe sapt.merg la sala pentru o ,,miuta" cu alte cateva colege;la inceput teo(nepotelul meu) a mers fara probleme;statea in tribuna,era foarte linistit,pana cand intr una din zile,au venit fetele de la oltchim,si cum era cel mai mic s au dus la el si cum facem noi adultii;ne bagam in seama cu astia mici Nu a avut nici o reactie de moment m-am dus la el,meciul era pe sfarsite,la vestiar si acasa A mers si data urmatoare, aceiasi poveste, dar la un moment dat a inceput sa planga si din ziua aceea nu am putut sa il mai fac sa mearga cu mine.Am incercat sa fortez nota,l-am ,,cumparat" cu ceva ce ii place,si cand am ajuns la sala,incepe:ca e mai bine acasa,ca noi suntem mai linistiti acolo....eu ca o fi ca o pati,a inceput sa planga si nu era sa oblig copilul la ceva ce nu vrea sa faca(nestiind nici pana azi de ce nu mai vrea) pe drum in desteptaciunea mea(de ciuda ca am ratat de doua ori sala)i am spun pe un ton care cred ca l a simtit el intr un fel,ca sa nu mai calce pe la mine,si daca maica sa il intreaba daca vrea la valcea sa ii spuna ca nu Ce credeti:bietul copil s a conformat,si pana nu m am dus sa vorbesc cu el,intr un fel sa i explic ca de fapt nu gandeam asa,nu a mai vrut sa vina la mine Problema este ca nici nu pot identifica motivul pentru care nu mai vrea sa mearga Cand il treb,imi spune ca e oribil(in mntea lui nu stiu cu ce asociaza acest cuvant) Deci cine citeste articolulu si gandeste:pe vremea mea............e o mare nedreptate facuta celor mici Va multumesc ca ati avut rabdarea sa ajungeti pana la final

    1
    1

  • Smn pe 12 Apr 2009, 21:55
    .

    copilul ce aude si vede in casa crede ca e normal, si la fel va face si el ... cat despre amenintari, abuzuri etc nici nu se pune discutie... ei pun totul la suflet ,,, chiar daca sunt mici si le trece repede...

    3
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod