Horoscopul săptămânii 10-16 iulie. Află ce te aşteaptă!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Ar trebui să acorzi o atenţie mai mare partenerului de viaţă, sau după caz, familiei. Dacă nu te ocupi la timp de problemele pe care le întâmpinaţi, e posibil ca mai târziu să te trezeşti într-o situaţie iremediabilă. Dacă eşti singură, depune eforturi mai mari în ceea ce priveşte acceptarea unui partener care are atât calităţi, cât şi defecte.

Orice pas greşit în această săptămână te va costa scump. Chiar dacă ţi se va părea că nu s-a întâmplat nimic, în viitorul apropiat te vei trezi cu bani mai puţini sau cu relaţii profesionale degradate. Încearcă să fii cât de responsabilă poţi, dar şi corectă cu şefii şi colegii tăi.

Leu(22 iulie - 22 august)

Astrele sunt de partea ta în această săptămână şi îţi oferă numeroase soluţii de petrecere a timpului liber alături de partener. Voi doi aveţi nevoie de mai multă intimitate şi romantism, de aceea nu ar strica să plecaţi într-o vacanţă neînsoţiţi. Dacă aveţi copii, fă tot posibilul să îi laşi acasă cu cineva în care ai încredere!

Chiar dacă ţi se pare că munceşti degeaba şi nimeni nu te vede, realitatea e cu totul alta. Evoluţia ta profesională, dar şi financiară stă în ocaziile şi propunerile pe care le vei primi în această săptămână. Trebuie doar să fii atentă şi să nu le ratezi, dar mai ales să nu ai impresia că nimeni nu îţi apreciază munca şi să te laşi pe tânjeală.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Săptămâna aceasta va fi una extrem de grea pentru tine pe plan sentimental. Tot ce se întâmplă între tine şi partener este accentuat şi te suprasolicită. E posibil ca schimbările care se produc în această perioadă, dar şi volumul mare de muncă să îţi pună capac şi să te facă să fii mult mai sensibilă în faţa unor probleme banale.

Nu ai probleme cu banii, însă se anunţă cheltuieli majore în perioada imediat următoare. Cel mai probabil este vorba despre o vacanţă costisitoare pe care nu o aştepţi cu prea mare nerăbdare. Dacă totul este planificat, încearcă măcar să nu strici totul din cauza supărărilor legate de bani.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Eşti cu nervii la pâmânt în această săptămână din cauza geloziei partenerului de viaţă. Ai atâtea pe cap, încât cicăleala din cuplu era tot ce îţi mai lipsea. E posibil să cedezi şi să faci lucruri nepotrivite din răzbunare, lucru care te va costa tot pe tine scump. Încearcă să păstrezi calmul iubitului şi astfel totul va fi bine!

Cheltuielile din ultima perioadă te-au cam dat peste cap şi ai tendinţa de a deveni foarte restrictivă. Cel mai probabil cineva îţi va da o lecţie şi te va face să vezi problema cu alţi ochi, însă nu trebuie să îţoi schimbi părerea doar de moment. Situaţia ta financiară este una bună şi nu ai motive să te plângi!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Ai parte de o atmosferă extrem de frumoasă şi liniştită în sânul familiei. Fie că e vorba de partener, părinţi sau copii, cert e că lucrurile merg din ce în ce mai bine pentru tine pe plan sentimental. Dacă eşti o nativă singură şi disponibilă, cel mai probabil acum vei avea şansa de a cunoaşte pe cineva într-un loc în care păşeşti pentru prima oară.

Începe în forţă această săptămână, însă încearcă să eviţi mişcările drastice spre finalul ei. Daă vrei să faci o schimbare, începe să cercetezi terenul chiar de luni, altfel nu vei avea şanse de succes. Situaţia financiară nu e una de care să te plângi, însă ar fi păcat să nu profiţi de oportunităţile care ţi se oferă!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Dacă vrei linişte în ceea ce priveşte relaţia cu partenerul tău de viaţă, ar trebui să renunţi la a-i mai vedea numai defectele. Nimeni nu e perfect, iar pretenţiile tale din ce în ce mai mari ar putea să creeze tensiuni în cuplu. Nu se întâmplă nimic grav încât să ai o scuză pentru comportamentul tău.

Ai toate şansele să evoluezi pe plan profesional şi vei vedea acest lucru cel puţin la nivel verbal în această săptămână. Cu toate acestea, există şi veşti proaste pentru tine, pentru că o decizie pe care eşti tentată să o iei în aceste zile riscă să îţi îngreuneze situaţia financiară. E o linie destul de fină între a câştiga mai mulţi bani şi a-i pierde pe toţi, aşa că ai mare grijă!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

E foarte important ca în această săptămână să încerci să îţi înţelegi partenerul mai mult şi să îi oferi ce are nevoie. Dacă e neliniştit, trebuie să îl calmezi, nu să îl agiţi mai tare aşa cum ai tendinţa de a o face. Cu cât te pui mai mult în pielea lui, cu atât va fi mai bine!

Tot ce câştigi în aceste zile e doar datorită eforturilor tale, de aceea ai tendinţa de a fi foarte chibzuită. Chiar dacă ai muncit cu greu pentru banii câştigaţi, meriţi să ai parte şi de răsfăţ. Organizează-ţi atent banii, dar ai grijă să îţi laşi şi pentru distracţie sau micile plăceri ale vieţii!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Dacă te porţi aşa cum trebuie, partenerul tău se va purta cu tine ca cu o prinţesă. E foarte important să fii acel gen de om care nu îţi poate reproşa nimic, sau mai ales care nu le oferă celor din jur motive de reproş. Iubitul tău nu e absurd, vrea doar să îi respecţi câteva cerinţe la care el ţine enorm de mult, aşa că oferă-i această plăcere măcar în aceste zile!

Ai toate şansele ca în aceste zile să îţi pice bani din cer, efectiv norocul este de partea ta şi nu faci nimic în acest sens. Din cauza faptului că nu ai muncit pentru ei, vei fi tentată să îi cheltui pe toţi fără să ai nicio remuşcare. Din păcate, deciziile pe care le vei lua în aceste zile se vor dovedi a fi cea mai mare greşeală a ta.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Vor exista unele neînţelegeri în viaţa amoroasă în această săptămână, însă nimic mai ieşit din comun decât ca până acum. Discuţiile în contradictoriu iscate între tine şi partener au la bază timpul limitat pe care îl petreceţi unul cu celălalt. Chiar dacă intenţiile tale sunt bune şi nu vrei să îl răneşti, acesta tot va avea ceva de reproşat atunci când vrei să ieşi doar cu fetele.

Nu se anunţă schimbări pe plan profesional în aceste zile şi se pare că nici salariu nu va creşte în viitorul apropiat. În acest caz, ai face bine să îţi faci timp pentru o afacere proprie sau pentru a-ţi valoriofica pasiunile. Profită de timpul tău liber şi încearcă să găseşti soluţii de a-ţi suplimenta veniturile.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Dacă eşti singură, săptămâna aceasta e numai bună pentru cuceriri. Apropiaţii tăi joacă un rol important în găsirea partenerului ideal, de aceea fii deschisă sugestiilor acestora. Dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă, trebuie să eviţi certurile care nu au un fond concret, altfel vei strica tot ce ai construit până acum pe plan sentimental.

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan profesional în această săptămână şi cel mai probabil se va lăsa cu ceva câştiguri în plus. Tot ce trebuie să faci este să fii la fel de resposabilă şi devotată ca până acum, căci ochii sunt pe tine. Acum e şansa ta de a ieşi în faţă şi de a urca pe scara ierarhică.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Acum ai ocazia să te împaci cu o persoană dragă ţie sau să reiei legătura cu vreun fost iubit de-al tău. E foarte important ca ceea ce s-a întâmplat între voi să nu fi fost grav, iar despărţirea să fi survenit din cauze banale sau imature. Dacă eşti deja angajată într-o relaţie serioasă, atunci fă-ţi mai mult timp pentru prietenii tăi în această săptămână.

E foarte important să încerci lucruri noi şi să dai dovadă de curaj în ceea ce priveşte cariera ta. Dacă tânjeşti după mai mulţi bani şi o poziţie mai bună, nu ar trebui să te limitezi la ceea ce eşti tu acum. Săptămâna aceasta vei auzi de nişte oferte tentante pe care ai face bine să le analizezi înainte de a le ignora!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Relaţiile la distanţă trec printr-o perioadă bună, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte. Dacă ai un iubit stabil, săptămâna aceasta îţi va scoate peri albi. Pe zi ce trece vei simţi că vrei să fii singură, iar prezenţa celui care ţi-a fost odată drag acum e doar o amintire. Nu renunţa prea uşor la tot, ci încercaţi împreună să găsiţi problema, dar şi soluţia!

Nu ai parte de o atmosferă prea plăcută la locul de muncă, dar nici nu e cazul să dramatizezi. Chiar dacă ai tendinţa de a spune stop şi de a-ţi da demisia, încearcă să te controlezi şi să priveşti mai mult partea plină a paharului. Totul depinde de tine, aşa că purtarea ta din mediul profesional contează enorm pentru evoluţia ta viitoare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod