Cum să-ţi salvezi pielea după ce a fost arsă de soare

Dacă ai stat prea mult la soare, din dorinţa de a obţine un bronz cât mai intens, sau pur şi simplu ai adormit pe plajă, iar pielea ta e mai roşie decât un rac fiert, este cazul să apelezi la câteva trucuri care te vor ajuta să-ţi recapeţi sănătatea pielii.
Dacă ai stat prea mult la soare, din dorinţa de a obţine un bronz cât mai intens, sau pur şi simplu ai adormit pe plajă, iar pielea ta e mai roşie decât un rac fiert, este cazul să apelezi la câteva trucuri care te vor ajuta să-ţi recapeţi sănătatea pielii.


O aspirină salvatoare
Primul pas pe care trebuie să-l faci atunci când te-ai ars de la soare este să iei o aspirină. Acest medicament reduce inflamaţiile, deci calmează iritaţiile şi roşeaţa.
Foarte important este să iei pastila cât mai repede după expunerea la soare.

Cât mai multă cremă hidratantă

Atunci când ne expunem pielea la soare, ea devine mai uscată. Tocmai de aceea, hidratarea este atât de importantă în această perioadă a anului. Roşeaţa provocată de soare poate fi vindecată cu o loţiune specială pentru după plajă, calmantă, hrănitoare şi hidratantă.
Este important să ai în vedere faptul că loţiunile care conţin ingrediente anti-inflamatoare, precum aloe vera sau soia, scad gradul de uscare şi iritare. Aplică loţiunea cât de des posibil.


Iaurt simplu, pe post de cremă
Dacă nu ai foarte mare încredere în cremele din comerţ, iaurtul este un tratament naturist foarte eficient atunci cânt te-a ars soarele. Vei simţi imediat o senzaţie de răcorire, iar culturile de bacterii active din iaurt îţi vor corecta pH-ul pielii şi vor începe procesul de vindecare.


Aplică pe pielea arsă comprese reci
 O altă metodă pentru calmarea pielii arse de soare este să aplici comprese reci sau gheaţă pe suprafaţa afectată. Această acţiune ajută şi la vindecare.

Nu te mai expune la soare fără protecţie solară
Ar trebui să ştii cât de importantă este protecţia solară, mai ales acum după ce te-ai ars.
Doar cu ajutorul cremelor cu SPF vei da pielii răgaz să se vindece.

Exfoliază, după vindecare
După câteva zile de la expunerea excesivă la soare, pielea ta va începe să se cojească. De aceea, foarte importantă este exfolierea. Doar aşa vei reuşi să înlături stratul de celule moarte şi să faci loc unui nou strat de celule sănătoase. Astfel, pielea ta va căpăta un aspect strălucitor şi uniform.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod