7 uleiuri esențiale care stimulează creșterea părului

7 uleiuri esențiale care stimulează creșterea părului

Uleiurile esențiale conțin numeroase substanțe active care hrănesc și protejează foliculii, stimulând creșterea părului și tratând problemele scalpului.
Pare să dureze o veșnicie când aștepți ca părul tău să crească la o anumită lungime. De fapt, ai nevoie de multă răbdare, pentru că procesul durează ani la rândul. Există produse special concepute pentru stimularea creșterii părului, însă poți folosi și uleiurile esențiale, aceste adevărate elixire ale frumuseții și sănătății. În realitate, creșterea părului în sine nu poate fi stimulată, fiind determinată genetic. Ceea ce poți face, însă, este să te asiguri că toți foliculii de păr sunt în stare excelentă, iar părul tău crește sănătos și des. 

Nu uita că uleiurile esențiale sunt iritante și nu ar trebui să le aplici pe piele nediluate. Folosește întotdeauna un ulei purtător în care să adaugi uleiul esențial. Printre uleiurile cu efect purtător se numără cel de cocos, măsline, avocado, migdale etc.

Iată ce uleiuri esențiale să folosești pentru un păr lung, des și sănătos:


Ulei esențial de cedru


„Modul în care uleiul esențial de cedru contribuie la creșterea părului este prin menținerea scalpului sănătos. Stimuelază circulația sanguină la nivelul pielii capului, ceea ce tratează scalpul uscat, care se descuamează”, declară pentru byrdie.com Sara Panton, specialist în terapia cu uleiuri esențiale.
În același timp, uleiul esențial de cedru echilibrează producția de sebum și are proprietăți antifungice și antibacteriene, astfel că ajută la combaterea mătreții sau căderii părului.

Citește și: 10 cele mai bune uleiuri esențiale pentru prevenirea și tratarea ridurilor


Pentru a folosi uleiul esențial de cedru pe păr, adaugă două picături de ulei esențial la o linguriță cu ulei de cocos. Vei obține o mască hidratantă, ce stimulează creșterea părului. Aplică la nivelul scalpului, masând cu degetele, și lasă să acționeze timp de 30 de minute, apoi spală-te pe cap.

Ulei esențial de rozmarin


Uleiul de rozmarin stimulează creșterea părului prin dilatarea vaselor de sânge și accelerarea diviziunii celulare la nivelul scalpului. Astfel oferă nutrienții și oxigenul de care foliculii au nevoie pentru a produce fire de păr sănătoase și rezistente. Iar dacă ai scalpul uscat, uleiul esențial de rozmarin este deosebit de util datorită proprietăților antiinflamatorii care mențin foliculii sănătoși și previn mătreața. Adaugă zece picături de ulei esențial de rozmarin în șamponul tău pentru a beneficia de efectele acestui ulei pentru păr și scalp.

Ulei esențial de bergamotă


Uleiul esențial de bergamotă este folosit în special în aromoterapie pentru parfumul său natural deosebit, dar este la fel de util și pentru eliminarea bacteriilor de pe păr și scalp.
„Substanțele chimice din produsele de styling, împreună cu mătreața, murdăria și excesul de sebum duc la acumulări la nivelul scalpului care blochează porii și provoacă iritație. Afectează foliculii și previn creșterea sănătoasă a părului, cauzând apariția unor probleme precum infecții, acnee și eczemă”, declară medicul dermatolog Marie Hayag.

Pentru că are efect antimicrobiaan, uleiul esențial de bergamotă inhibă dezvoltarea bacteriilor, iar scalpul rămâne curat și sănătos. Adaugă două, trei picături de ulei esențial de bergamotă la fiecare lingurță de ulei purtător, fie că este de măsline, cocos, avocado etc. Aplică pe scalp și lasă să acționeze timp de jumătate de oră, apoi spală-te pe cap.

Ulei esențial de lavandă


Uleiul esențial de lavandă are proprietăți antimicrobiene și este delicat cu pielea atunci când este aplicat local. Un alt beneficiu al uleiului esențial de lavandă este efectul său sedativ. Este recunoscută capacitatea uleiului de lavandă de a reduce stresul, acesta fiind un factor important în căderea părului. Adaugă câteva picături de ulei esențial de lavandă în șamponul tău.

Ulei esențial din arbore de ceai


Știm deja că uleiul din arbore de ceai poate vindeca acneea, dar are la fel de multe beneficii și pentru sănătatea părului.
Uleiul esențial din arbore de ceai este antibacterian, antifungic și antiinflamator, de aceea se găsește adesea în produsele antimătreață pentru îngrijirea părului. Dacă este lăsată netratată, mătreața poate duce la căderea părului în timp. „Pe măsură ce mătreața se acumulează pe scalp și se amestecă cu uleiurile naturale produse de piele, rezultă o substanță groasă, ceroasă, care irită scalpul și blochează foliculii de păr”, declară medicul dermatolog. Uleiul esențial din arbore de ceai ajută la curățarea scalpului și în același timp dezinfectează și previne dezvoltarea bacteriilor nocive.

Adaugă zece picături de ulei esențial din arbore de ceai în șamponul tău sau amestecă trei picături de ulei esențial la o lingură cu ulei purtător și masează delicat scalpul. Lasă să acționeze timp de 15 minute înainte de a te spăla pe cap.

Ulei esențial de mentă


Un alt ulei esențial excelent pentru părul gras este uleiul de mentă. Acest ulei stimulează circulația sanguină la nivelul scalpului, care la rândul său contribuie la creșterea numărului de foliculi și la adâncimea foliculilor în piele, spune Sara Panton. Totul se datorează metolului, substanța cu efect răcoritor pe care o cunoaștem destul de bine, fiind folosită în numeroase produse alimentare sau de îngrijire.
„Cercetările au arătat că mentolul poate dilata vasele de sânge de la suprafața pielii atunci când este aplicat local și crește circulația sanguină în acea zonă”, spune specialista.

Ulei esențial de cimbru


„Uleiul de cimbru este bogant în nutrienți, conține bioflavonoizi și antioxidanți, iar în același timp are proprietăți antibacteriene și antiinflamatoare”, spune medicul dermatolog. „Bioflavonoizii sunt cei care au atras recent atenția asupra cimbrului și capacității sale de a stimula creșterea părului. S-a dovedit că au un rol important în formarea noilor foliculi de păr”, adaugă medicul. Iar prin faptul că reduce inflamația la nivelul scalpului și foliculilor contribuie la creșterea sănătoasă a părului.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod