Are 41 de ani și părul aproape alb: Cum le inspiră o influenceriță pe femei să-și accepte firele albe

Să accepți cine ești cu adevărat fără să-ți pese ce cred ceilalți este un pas important pentru a fi fericită. Oamenii vor avea întotdeauna diferite păreri despre tine, bune sau rele.
Într-un final, singura opinie care contează este a ta. Acesta este motivul pentru care Miranda Parker, o femeie în vârstă de 41 de ani din Michigan, Stetele Unite, a decis să nu mai asculte ce spun „haterii” și să-și urmeze propria cale.

Miranda și-a vopsit întotdeauna părul într-o nuanță închisă de șaten. A observat primele fire de păr albe încă de la vârsta de 20 de ani și de atunci a decis să se vopsească pentru că asta fac de obicei femeile care au fire albe - se vopsesc. Însă după mulți ani a realizat că vopsirea părului îi provoacă mult stres și o costă sume impresionante.
Miranda a calculat că de-a lungul anilor a cheltuit la salon aproximativ 21.000 de dolari pentru a se vopsi.

Citește și: 20 de oameni care s-au schimbat în bine. Transformarea lor e incredibilă


Am încetat să mă mai vopsesc la vârsta de 38 de ani. Obosisem să merg cu regularitate la salon și să-mi planific viața în funcție de programările pentru retușarea rădăcinilor”, a declarat ea pentru boredpanda.com

Am fost nerăbdătoare și în același timp anxioasă când am renunțat să mă mai vopsesc. Știam că voi fi judecată și nu eram sigură că sunt suficient de puternică să fac față.
Acum îmi iubesc părul! Îmi iubesc culoarea și cât de sănătos este părul meu. Încrederea în mine a crescut foarte mult de-a lungul acestui proces. Am învățat că nu trebuie să-mi pese ce cred sau spun ceilalți. Este părul meu și alegerea mea să-l port așa cum îmi doresc. Iar conceptul s-a extins asupra tuturor aspectelor vieții mele de-a lungul acestui proces. Părul meu, alegerea mea. Corpul meu, alegerea mea. Viața mea, alegerea mea. Fă ceea ce te face fericită și nu ceea ce vor alții să faci sau ce crezi că trebuie să faci. Este un sentiment de libertate!
”, a mărturisit Miranda.

„Am 41 de ani și am început să am fire albe de pe la 20 de ani.
În urmă cu doi ani și jumătate, la 38 de ani, am decis că m-am săturat să mă vopsesc la fiecare două săptămâni și să-mi fie rușine de ceva ce nu pot să controlez. Am decis să accept părul alb și să-l fac o parte definitorie a mea”, a scris Miranda într-o postare de pe Instagram, unde este urmărită de peste 80.000 de persoane.

„Mi-am documentat toată călătoria pe Instagram. Deci dacă vrei să începi și tu, vei găsi aici numeroase poze și filmulețe despre tot procesul”, a adăugat ea, încurajându-le pe femeie să-și accepte și să-și iubească firele de păr albe.

Părul alb vine cu numeroase avantaje, de la faptul că nu trebuie să mergi des la salon, la cel că vei economisi bani și vei avea un păr mai sănătos.
Arată diferit în funcție de lumină. La lumină naturală părul alb strălucește, iar la interior poate părea mai închis la culoare. De asemenea, este un trend în continuă creștere. 

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod