Sănătate: 5 mituri despre implanturile mamare


Află de la Dr. Cristian Niţescu, chirurg plastician, ce este adevărat şi ce este fals despre această operaţie estetică!
Internetul abundă de informaţii privind implanturile mamare, unele dintre acestea fiind chiar false sau contradictorii. Chiar dacă se numără printre cele mai dezbătute subiecte legate de chirurgia estetică, există în continuare o multitudine de întrebări şi mituri în ceea ce le priveşte, deoarece informaţiile sunt denaturate astfel încât să pară mai atractive.


5 mituri despre implanturile mamare


MIT: Implanturile mamare mari şi foarte mari ridică sânii, prin urmare nu ar mai fi nevoie de operaţia de ridicare a sânilor.


REALITATE: Implantul se inseră în majoritatea cazurilor sub muşchiul mare pectoral. Ptoza sânului – căderea acestuia în termeni obişnuiţi- este provocată de ţesuturile mamare - glandă, grăsime, piele etc, nu de muşchi, care este ancorat tot timpul de torace. Astfel, în momentul introducerii unui implant sub muşchi, acesta va sta relativ fix pe torace, în timp ce restul de ţesut mamar, care este căzut, sau pielea inelastică, vor atârna peste. În timp, acest lucru va fi şi mai evident, apărând aspectul inestetic de „double bubble” – muşchiul cu implantul respectiv reprezintă o proeminenţă pe torace, iar restul de ţesut mamar ce atârnă sub implant este o a doua proeminenţă. Iată motivul pentru care, în vederea obţinerii unor rezultate bune, după inserarea unui implant mamar, se va face liftingul mamar pe implant, pentru a scoate excesul eventual de piele şi a ridica ţesutul mamar căzut la poziţia corectă pe torace.
În plus, este de reţinut că implanturile mari aduc în cele mai multe cazuri complicaţii: dureri foarte mari de spate, dureri cronice la nivelul sânilor, dehiscenţa (desfacerea) plăgilor postoperatorii, cicatrici lăţite, inestetice.


MIT: Operaţiile de implant mamar se pot face cu laser.


REALITATE: Orice operaţie de implant se face cu bisturiul, nu se pot face intervenţii chirurgicale de mărire a sânilor cu implanturi fără a tăia ţesuturile şi fără cicatrici.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod