Nu trebuie sa te izolezi si sa iti creezi propria lume. Cu timpul, aceasta lume a ta se va prabusi si, odata cu ea, si tu. Este absolut normal sa fii foarte trista si suparata pe toata lumea, dar este doar o etapa prin care treci.
Mentine legatura cu prietenii, cu oamenii, in general; vei trece mai usor peste aceste momente. Poti deveni mai precauta in alegerile pe care le vei face, dar niciodata sa nu uita sa le acorzi celor din jurul tau minimum de incredere. Toti avem cel putin o calitate si aceasta poate fi increderea.
Nu-ti fie frica
Stii proverbul "De ce iti e frica, de aia nu scapi?" Este foarte adevarat. Nu lasa temerile sa te acapareze. Nu de putine ori se intampla sa exageram in aceasta privinta, mai ales in aceste momente ale despartirilor.
Si daca te-ai despartit, de ce ti-ar fi frica? Ca nu vei mai gasi unul la fel de bun ca el? Nu ai de ce sa iti faci astfel de griji. Vestea buna este ca poti gasi un iubit chiar mai bun ca el.
De exemplu, ai avut o relatie foarte lunga si acum, la 32 de ani, te-ai despartit de iubit.
Fa ceva nou
Implica-te in ceva nou sau fa ceva ce nu ai mai facut niciodata. Poate fi si un job nou sau sa te implici intr-o organizatie care implica munca voluntara, ia cursuri de fotografie sau apuca-te de parasutism.
Daca privesti totul cu optimism si nu te panichezi, in mod sigur "procesul tau de vindecare" poate avea un final mai mult decat fericit.
Un articol de Nicoleta Tarantus
Comentariile 1-50 din 81
de ce e asa de greu sati traiesti viata.
de ce oare dragostia doare atit de mult.
da , dar cate dintre noi au asa o putere, majoritatea isi fac din iertare o virtute... si asa trece viata.....tot intr-un compromis
Foarte adevarat ca dupa o despartire trebuie incercat sa uiti ce s-a intamplat pentru a-ti putea continua viata.Am trecut si eu printr-un divort,am doi copii si am crezut ca viata mea s-a sfarsit dar nu este asa,cand am inceput sa gandesc pozitiv toata viata mea s-a schimbat si am primit a doua sansa cu un om extraordinar.
kiar daca krezi ka despartirea de persoana draga e sfirsitul,e bine sa stii ka "sfirsitul nu-i aici'.Si apoi,ce nu te omoara te face mai puternik!!!!!!!!!asa ca capul sus,si fuga spre o noua cucerire!
uite nati imi puneam si eu asemenea intrebari kindva,dar m-am convins de faptul ca daca viata ar fi fara probleme si dureri,ea nu ar mai fi interesanta!trebuie intotdeauna sa analizezi optimist situatia si fii sigura ka nu exista probleme fara solutii asa kum nu exista intrebari fara raspunsuri!kuraj!!!!!!!!!!!
De curand,am trait un asemenea eveniment......am plans cateva zile,momente dificile,dar.....in tot acest timp,fredonam melodia lui "MOTU' " :(FL. PITIS)...".dar sfarsitul ,nu-i aici".Ar trebui ca toti cei care trec prin aceste situatii sa gandeasca in permanenta POZITIV,si ca viata e asa de scurta si trebuie,traita din plin! Trebuie sa invinge-ti !
eu ink nu m am despartit de prietenu meu dar simt k va urma.Suntem impreuna de 2 ani jumate dar jumatatea asta de an a fost oribila,numai certuri...:-
Foarte multe lucruri adevarate au fost spuse,si trebuie sa tinem cont de ele.Eu m-am despartit de prietenul meu dupa o relatie de 4 ani la sf acestei luni trebuia sa facem nunta,inca mai sufar si nu stiu daca o sa trec usor peste asta.M-am schimbat radical o sa incerc sa tin cont de sfaturile voastre dar deja am impresia ca nu o sa mai fiu cu nimeni.Au trecut 9 luni de cand nu mai suntem impreuna si nu sunt cu nimeni pt ca nu pot fi cu altcineva decat cu el.
fetelor, ganditi pozitiv, puteti!
Viata nu poate decurge fara probleme, altfel nu ar mai fi interesanta. Ideea e sa ne transformam pe noi insene din interior, sa stralucim, lumina si iubirea ce le avem de daruit sa ne ajute sa trecem si peste zilele negre, si sa stralucim si mai mult in zilele cu soare. Fiti puternice si pozitive, puteti!
Fetelor eu kred k lucrurile nu sunt asa de simple. Anica ne spune sa gandim positive. Dar cand el ne impinge cu capul in jos si pe noi ne doare gura, ce putem sa facem? Sa inghitim la propriu si figurat?
Daca in articol scrie ca ai putea la 32 de ani sa-ti spui 'cine te mai vrea la varsta asta?', eu zic ca nu terbuie sa-ti adresezi aceasta intrebare nicicand, orice varsta ai avea. Nu e tarziu nici la 40, nici la 50, si va spun eu din experienta socrului meu care a ramas singur de mai multi ani de zile, nu e tarziu nici la 78 de ani:):) Are o partenera si alt zambet pe fata! Evident ca partenera are si ea peste 60 de ani, deci... nici atunci nu e prea tarziu! - asta ca sa nu ziceti ca numai barbatilor li se poate intampla:) - NU E TARZIU NICICAND, atata vreme cat vrei tu sa nu fie!
Sunt o femeie de aproape 31 de ani, mama unei fetite de 5 ani , casatorita de 9 ani, dar intr-un mare impas in casnicie. Asa cum spuneam , sunt casatorita de 9 ani, dar ne cunoastem de 14. Am avut o casnicie linistita, cu probleme de cuplu obisnuite, dar....lipsea ceva. L-am cunoscut cand aveam nici 17 ani, si de atunci suntem impreuna. De ceva timp simteam din ce in ce mai mult ca aceasta casnicie nu ma implineste. Din punct de vedere material suntem realizati, dar totusi , asta nu e totul. De fapt totul era ok cand eram impreuna cu prietenii, in societate, dar cand ramaneam amandoi , nu mai stiam ce sa ne spunem. Discutiile noastre erau in principal vis-a vis de datorii, facturi si alte probleme cotidiene, si de cele mai multe ori aceste discutii degenerau in certuri. Din ce in ce mai mult a face dragoste cu el, devenea o corvoada pentru mine . Niciodata de cand ne-am cunoscut , cu el nu am simtit pasiune, fiori . Am sperat ca in timp lucrurile se vor imbunatati, ca suntem amandoi tineri , fara experienta, dar din contra, lucrurile s-au inrautatit. Inventam motive, migrene, oboseala, numai sa ma lase in pace . Intr-o zi , mai precis in urma cu 3 luni am cunoscut pe cineva. M-am indragostit nebuneste, am iubit si iubesc cu pasiunea aceea care mi-a lipsit ani de zile . De cand s-a intamplat , a inceput sa se cunoasca acasa, deveneam din ce in ce mai rece , mai distanta. Daca inainte de asta imi era greu sa-l las sa se apropie de mine, acum imi era imposibil sa-l mai las. El a simtit asta si mi-a cerut sa avem o discutie . Nu i-am spus in ziua aceea de el. I-am spus doar ca NU MAI POT, si ca cel mai bine ar fi sa ne despartim. A plans, a disperat o noapte intreaga. A doua zi a incercat sa inteleaga de ce , si intr-un moment de vulnerabilitate din partea mea , i-am spus ca iubesc un alt barbat, ca de fapt in toti cei 9 ani de casnicie eu nu m-am simtit implinita alaturi de el, ca nu l-am iubit cu adevarat. A fost o mare lovitura ptr el. A vrut sa-l cunoasca, s-au intalnit , au discutat , ne-am intalnit toti 3, am fost pusa sa aleg, de parca eram la judecata. Stiam ce-mi doresc, insa stiam ca aveam multe de infruntat, erau 9 ani in spate , un copil, parinti , prieteni , si un mare haos. Am ales sa raman acasa, sa incerc sa repar ceva, desi gandurile mele erau la celalat. Ma durea sufletul. Ratiunea imi spunea ca am un copil , o casnicie , ca nu il cunosc suficient pe celalat incat sa las totul in urma ptr el....dar totusi il iubeam si-l iubesc cum nu am mai iubit. Cu el simtisem ce nu mai simtisem pana atunci..am simtit fiorul ...el a stiut sa-mi atinga sufletul. Am ramas acasa, incercand sa-i fac pe plac, sa fiu sotia model. Apoi el ( celalalt) a inceput sa ma caute ..nu puteam sta departe unul de celalalt. Am reluat relatia, o perioada am reusit sa o tinem ascunsa, pana acum cateva zile. Ne-am certat urat ( acasa), mi-am luat copilul si am plecat la el, la parintii mei stiind ca nu voi gasi sprijinul de care aveam nevoie. De atunci sotul imi face viata un cosmar, a sunat toti prietenii , la mine la servici, le expune varianta lui, pozeaza in victima , toata lumea il compatimeste....dar cu mine cum ramane. Pe mine nu m-a sunat nimeni , dintre asa zisii prieteni sa ma intrebe cum ma simt , daca mi-e bine, daca am nevoie de ajutor. ..sa le pot spune ca eu sunt aceeasi, nu sunt mai buna sau mai rea, sunt prietena lor, cea pe care o cunosc de atata timp....si ca orice s-ar fi intamplat intre mine si sotul meu pentru ei raman aceeasi ... Dar ei au ales sa ma judece, inclusiv parintii mei. Sunt singura impotriva tuturor. Cateodata ma simt puternica , alteori sunt doborata. Am decis sa stau o perioada la parintii mei, sa-mi pun ordine in ganduri si in viata. El , sotul, mi-a spus la un moment dat ca e dispus sa treaca si peste asta, sa ma intorc acasa. Acum imi spune ca ma uraste , ca nu mai vrea sa stie nimic de mine . Ma ameninta ca o sa-l am pe constiinta toata viata. In acelasi mod ma ameninta si tatal meu bolnav, daca imi parasesc sotul "cel bun , sotul model, caruia nu am ce sa-i reprosez". Dar ma mai intreb inca o data ...cu mine cum ramane... ce-mi doresc eu oare nu conteaza ? Chiar trebuie sa pun fericirea celorlalti inaintea fericii mele? Pana cand? Va rog , astept raspunsul vostru ...chiar sunt cea mai ticaloasa din lumea asta ca am indraznit sa iubesc in felul asta?
Da ...este foarte foarte adevarat ca uneori ne doare si privim la ceea ce a fost cu nenumarate regrete chiar si dupa un interval semnificativ de timp... asta este ... ceea ce trebuie sa intelegem este ca in viata toate sunt facute cu un rost ... o despartire iti poate deschide ochii sau te poate face mai puternica... ar trebui ca toate cele care trecem prin astfel de momente sa ne gandim ca ... "o usa inchisa ... deschide alte 10 usi"... mai devreme sau mai tarziu oricum vom ajunge la concluzia... "asa a fost mai bine" :)
dragostia??? eu inteleg ca in unele regiuni difera limbajul si modul de exprimare, dar limba literara e aceeasi peste tot, indiferent ca e Banat sau Dobrogea! Grav...
Am citit randurile scrise de tine si vreau sa-ti spun parerea mea: consider ca merita sa te gandesti in primul rand la tine! intotdeauna cand ii punem pe ceilalti inainte, cand traim prin ei sau pentru ei, de fapt facem o mare greseala. Asta nu inseamna sa nu-i mai iubim, sa nu fim langa ei cand au nevoie de noi, sa-i alinam, insa... trebuie sa invatam sa traim si pentru noi, sa constientizam nevoile pe care le avem: avem nevoie sa ne simtim iubite si fericite pentru a putea da tot ce e mai bun din noi, altfel......... irosim ani intregi intr-o relatie nepotrivita, langa o persoana pentru care nu mai simtim nimic, sau si mai rau simtim ca ne complacem intr-o relatie care "functioneaza" doar privita din afara. Prin urmare, asculta-ti inima, invata sa iubesti, sa simti ca traiesti cu adevarat, e foarte important sa fi puternica, sa te poti bucura de viata si sa nu te resemnezi, sa nu te lasi doborata niciodata. In privinta sotului si prietenilor.... acesta poate fi un test - vei constata ca nu i-ai cunoscut cu adevarat pe unii din ei, ca le e mai usor sa judece si sa arunce cu vorbe grele in loc sa gandesca. Bafta multa mai departe ! si nu uita: e minunat sa iubesti si sa fi iubit!
te inteleg pefect prin ceea ce treci pt ca si eum-am despartit de persoana pe care o credeam sufletul meu pereche dupa o relatie de 4 ani, la mine a fost mai trist ca era a doua relatie de 4 ani, si la mine sunt cateva luni de cand i-am dat inelul de logodna inapoi, si chiar daca sunt momente in care ma gandesc cum ar fi daca am mai fi impreuna acestea sunt din ce in ce mai rare, toate trec, credema, acum am o relatie cu un barbat cald care stie sa ma aprecieze si sa imi ofere calmul de care am nevoie, pt ca despartirea m-a dat peste cap, trebuie sa recunosc, bafta
Inainte! Sa nu te lasi doborata de ceilalti, de judecata si comportamentul lor. SPER INSA SA NU TE INSELI SI CEEA CE SIMTI SI TRAIESTI SA FIE ADEVARAT.
Sunt DOAR trei luni.
si eu am trecut printr-o faza foarte grea... A trebuit sa decid: raman cu cei doi copii ai mei in Bucuresti (cand -inca- sotul meu vrea sa-i dovedeasca unei "femei" de Bucuresti, ca nu sunt toti barbatii porci, sau sa traiesc cu ei in Germania, unde s-au nascut... M-am decis sa raman aici! Pentru copii!!! Poate si pentru mine. Sper!!! Un lucru stiu: Orice as face pentru COPII, parinti, prieteni...etc.= GRESIT!!!!! Copiilor le merge bine, doar daca noua, ca mame ne merge bine!!!! Oriunde am fi pe lume!!! SI: NIMENI PE LUME nu are dreptul sa judece asupra noastra ---> asupra oricarui OM!!!!! - in afara de DUMNEZEU!!! Si eu sunt intr-o situatie de despartire. I-am dat sotului libertatea de a se "desfasura", dar el nu vreA SA VINA INAPOI LA COPIII LUI SI LA MINE . Asta este! Viata merge mai departe!!! CRED CA MA ASTEAPTA CEVA MAI BUN!!! Parintii si prietenii vorbesc doar din "amintiri" (= programari din educatie) - nu din experienta!!! Prin felul cum suntem noi (BUNI la suflet) atragem oamenii pitriviti PENTRU NOI.
eu trec printr-o despartire in momentul de fata...timp de 4 ani in care am fost impreuna, ne-am mai despartit de cateva ori.Nu stiu...in mod normal ce nu te omoara..te face mai puternic...dar eu ma simt atat de slabita acum...nush ce-as putea face...pt k imi vin in minte niste ganduri ff negre...O sete de razbunare...pt k simt k s-a folosit de mine...in tot acest timp.Chiar daca imi zice k ma iubeste si k ii e dor de mn...m-a lovit...Si sunt dispusa sa-l iert...stiu k gresesc...si k nu sunt singura din lume care sufera...dar e suferinta mea si ma doare pe mn...stiu k par egoista..dar toate suntem asa.Dar chiar daca m-a lovit...simt k tot eu il vreau mai mult decat ma vrea el pe mine...si ma simt.. .nush cum ma simt...chiar nu gasesc cuvinte sa ma exprim....cred k proasta...:)....da...asa ma simt...va rog sa-mi dati 1 sfat....m-am mutat la 200 de km de unde stateam...cu familia...n-am prieteni aici.....nush...nu gasesc nici o iesire din situatia asta...pt k parca sunt obsedata de el...asa a fost de acum 4 ani..de cand ne-am cunoscut...atunci i-am spus dragoste la prima vedere..acum...oare ce a devenit???si cum sa ies din situatia asta????
Imi pare rau sa iti spun , dar eu cred ca faci o mare greseala . Pana acum 6 luni as fi fost de acord cu tine 100%. Eu chiar am facut pasul si nu se merita . Tin sa precizez ca situatia este similara , in afara de faptul ca eu am baietel . Va veni o vreme cand te vei trezi din aburii acestia ai iubirii , vor veni vremuri cand vei avea regrete imense , mai ales daca celalat nu se va ridica la nivelul asteptarilor tale (si crede-ma ca nu se va ridica pentru ca nu va putea ). Tu , din subconstient ii vei cere mai mult , pentru a compensa fapta ta de sacrificiu pentru el : divortul de tatal copilului tau . Si din cauza asta nu veti putea supravietui impreuna . Ca sa nu mai pun la socoteala si diverse situatii tensionate privind un eventual partaj , privind vizitele pentru copil .....toate acestea te vor afecta pe tine , o vor afecta pe fetita (in acelasi timp si pe tine ) si nu in ultimul rand , va avea repercursiuni asupra relatiei tale cu celalalt . Nu stiu ce sfat sa iti dau , daca mi l-ai cere , pentru ca in faza in care esti tu iti place sa auzi fraze de genul :....."sa te gandesti in primul rand la tine ", " asculta-ti inima" s . a . m . d . Si ar trebui sa ai o putere uimitoare , sa asculti ce iti spune ratiunea si nu inima .....dar noi suntem niste biete fiinte omenesti , iar lucrurile care se intampla in jurul nostru sunt dirijate de "cineva de acolo de sus" ....De cele mai multe ori nu putem sa ne impotrivim. Si totusi , nimic nu este intamplator. Daca vrei sa ma contactezi poate imi dai o adresa de mail , ceva. Mi-ar placea sa discutam , mai ales ca am trecut prin perioada cand eram singura impotriva tuturor. Mult noroc si multa putere !
Dupa o relatie indelungata,am crezut ca nu voi putea trai fara persoana respectiva.Dar,nu numai ca pot,dar acum pot face tot ce imi doresc si am evoluat mult.
dupa aproape 15 ani de casatorie cu unom pe care l-am iubit m-am trezit ca de fapt nu l-am cunoscut deloc.toate renuntarile si sacrificiile mele au fost facute degeaba.omul de linga mine este un strain care nu cred ca m-a iubit vreodata.asaca cu ce m-am ales de la viata.....
Am trecut peste o despartire,cu greu,dar acuma sunt cea mai fericita dien lume ca iubesc si sunt iubita.Am petrecut 3 ani langa un barbat,iubindu-l cu toata fiinta si sufletul meu si crezand ca ma iubeste,fals,nu era asa.Dar am trecut,am plans cateva zile bune,am asc mel care imi aduceau aminte de el,si dupa aia am inceput sa ies cu prietenele in oras,nu tr sa stau in casa plangand si el sa se distreze....Am trecut mai usor poate si pt ca am inceput fac....Asa ca fetelor,fruntea sus,puteti sa treceti mai departe,ganditi-va ca toate in lumea asta sunt date cu un sens,asa a fost sa fie dar mergeti mai departe,va iesi soarele si pe strada voastra.
Felicitari,Nicoleta pentru articol!E o tema fierbinte care necesita de a fi pusa in discutie! ...as avea ceva de comentat pentru articolul"cu mine cum ramane?"...daa e cam complicata situatia ta,dar exista iesire din orice!as vrea sa-ti atrag atentia la fetita ta.Care e relatia dintre ea si tatal ei+relatia cu barbatul cu care vreai sa fii?!Cum priveste alesul tau lucrurile si indatoririle care tin de educatia si cresterea fetitei tale?Cum priveste fetita ta tot ce se intampla?fii atenta sa nu faci greseli...daca nu vei ajunge la viata la care ai sperat - posibil copilul sa-ti reproseze asta.La fel,daca persoana data nu e destul de apropiata de ea...am trait impreuna 12 ani...ma culcam ,tatal fetitei mele nu avea mare interes pentru ea(acesta a fos de fapt motivul pentru care l-am parasit!)...dupa ce am facut pasul decisiv..la 2 luni s-a casatorit!Cand am venit de la Cipru fetita mi-a cerut"du-te unde vrei,fa ce vrei,dar gaseste-mi un tatic!"A fost norocul nostru ca verisoara mea din SUA sa ne faca cunostinta cu viitorul nostru!Am acceptat relatia in primul rand pentru faptul ca chiar pana a ne intalni isi dadea interesul pentru copilul meu!+pentru mine.Aveam si eu nevoie de asta!..suntem casatoriti de 1an,fericiti,ii dam o educatie fiiicei.Ea are 13ani,e o varsta cand are raspuns la toate intrebarile...dar nu are ce-mi reprosa la compartimentul"familie"E o relatie intre Ea si sotul meu de stransa prietenie,si ma bucura asta!...mai are sentimente pentru tatal ei biologic,mai spera ca s-a scimbat...cu parere de rau se va dezamagi cand v-om reveni la Bastina...dar va vedeaea singura cum stau lucrurile... ...mi-a fost si mie taare greu sa fac pasul cu pricina...dar a meritat!!!!!Am gasit intr-adevar ceva mai bun!!!! ...cam asta e...succes la toate in tot ceia ce doriti sa realizati!!!!
....in articolul de mai sus am vrut sa spun "ma culcam de frica "cu fostul sot...
Am 38 ani, am divortat acum doi ani, ppot sa spun ca a fost cel mai greu moment din viata mea, totul s-a prabusit in jurul meu, dar nu a fost sfarsitul. Este incredibil cat de mult poate un om sa indure. Acum sunt foarte bine, nu am o relatie stabila, dar sunt fericita. Am un job care imi da satisfactii si prieteni. Fericirea nu inseamna un barbat in viata mea, sunt atat de multe lucruri in jurul nostru care ne pot face fericiti. Fostul sot ma cauta acum, dar nu mai simt absolut nimic pentru el, nici macar ura. Acum doi ani m-as fi dat ani din viata pentru ca el sa ma caute, dar acum el este nimeni pentru mine. Fetelor, fruntea sus, ganditi pozitiv. Exista o viata minunata dupa despartire.
da..exista..cu multa vointza...sa uitzi trecutul care te-a facut sa suferi si sa priveshti zambind spre viitor.. legea atractziei functzioneaza: crede cu tarie ceea ce iti doreshti, si ai sa-l atragi,intr-o buna zi iti va iesi in cale!
Nu e drept nici pentru el. Eu cred ca n-ai jucat cinstit de la inceput. Stiu ca la 17 ani se pot simiti fiorii iubirii. Daca nu i-ai simtit, nu trebuia sa te mariti. Poate a dictat interesul: inteleg ca material sunteti impliniti. Ar fi trebuit sa-l pregatesti cumva. E usor sa-ti ceri dreptul la fericire, dar nu trebuie lovit pe la spate. Si inca ceva: te asigur ca vei ajunge cu acest al doilea la exact aceeasi rutina. Daca deja va consumati patima amoroasa, consumati-o pana la sfarsit. Tu ramai cu sotul tau - te sfatuieste cineva cu experienta. Desi, dupa certurile si despartirile care deja au fost, dupa insulte, nu e tocmai usor. Ai grija.
vezi-ti de viata ta,ca nimeni si nimic nu merita sacrificii,nici copii nici sotul nimeni ,iar cine face morala sunt in necunostiinta de cauza,nu stiu sa traiasca nici pentru ei nici pt ceilalti.iti vb din proprie experienta crede-ma ,caci am renuntat in favoarea familiei si a copiilor la mine iar acum ma trezesc ca nu stiu ce am facut o viata intreaga.tu esti mai presus de orice
da exista viata ....este greu sa uiti dar trebuie sa gindesti pozitiv.eu am trecut prin asa ceva mia fost ff greu dar a trecut.au trecut 3 ani de cind mam despartit de fostul meu iubit(neam desp 2 luni inainte de nunta)si chiar ca ma simt implinita.am realizat tot ce miam dorit muncesc in ceea ce imi place(sunt asistenta medicala )lucru care nu piuteam sa il fac cit eram cu el,doar zicea ca toate asistentele se combina cu medicii.ma doare cind vad pe cineva ca trece printro desp parca ma vad pe mine acu trei ani,dar ce va pot spune este ca se trece peste tot omul e o fiinta puternica putem cu orce inafara de moarte.asa ca fruntea sus si ginditi pozitiv.se poate trece peste o despartire totul e sa vrei sa treci si sa nu te impotmolesti pe drum sa iti spui intotdeauna ca asa e mai bine si nu mai e cale de intoarcere.spune NU la trecut si DA la tot ce este nou si te face sa te simti ca traiesti.va pup pe toate.
sunt si eu femeie,si in momentul acesta sunt si eu intr-o despartire,sotul meu si-a gasit pe alt cineva insa ce nu pot accepta din punctul meu de vedere ,este faptul ca nu a putut sa accepte sa stam de vorba,sa-mi faca cunoscut ceia ce simte si sa fi fost sincer vis-a-vis de ce nu mai merge relatia noastra,asa poate nu ramaneam dusmani ,vina ta este ca nu esti hotarata,ori in stanga ori in dreapta,bine-nteles ca fiecare are dreptul la ceva dar fii hotarata ca nu cumva sa-l pierzi si pe celalalt si sa te trezesti singura:nu alerga dupa doi iepuri,ca nu ai sa prinzi nici unul .bafta si intelepciune.
sigur ca exista viata dupa o despartire dragele mele,si asta o spun din experienta mea si asi putea spune si a altora ca noi,ce este bine de stiut este ca-ti prinde bine sa mergi pe principiul "orice sut in .... e un pas inainte".adica sa gandim pozitiv ca viata este atat de frumoasa,ca mai avem atatea de trait,de vazut,ca meritam ceva mai bun si ca orice sfarsit prevede un nou inceput .capul sus si dati dovada ca sunteti puternice si demne de ceva mai bun.va pup.
Daca tu simti ca alaturi de celalalt esti impinita, atunci mergi mai departe.Parintii or sa se obisnuiasca, sotul o sa renunte in timp sa te mai ameninte.Am trecut printr-o situatie asemanatoare, din pacate eu sunt acasa, pt ca nehotararea mea a facut ca celalalt sa renunte.Nu am putut sa aleg la momentul potrivit si crede-ma , merita sa suporti tot ceea ce iti face sotul , decat sa suporti durerea despartirii de un om pe care il iubesti.Daca nu ii demonstrezi ca il iubesti , acesta va renunta. Eu nu am avut puterea sa-i marturisesc sotului toate astea, dar m-a costat scump, pt ca in momentul departirii am fost la un pas de nebunie. Nimeni nu a stiut ce am , prin ce trec , nici macar psihologului nu i-am spus nimic din toate astea , pt ca , crede-ma acolo o sa ajungi daca renunti.Durerea nu se va stinge niciodata .Asa ca LUPTA pt dragostea ta!
eu acum aproape trec printr-o despartire... prostia mare e ca inca nu inteleg cu ce am gresit... m-am purtat aproape perfect, am facut totul, iar el spune acum ca nu stie sigur daca ma mai iubeste; tine la mine, il atrag foarte mult, ne simtim bine cand iesim impreuna...ma iubeste sau nu? asta nu pot sa pricep...e pacat de relatia noastra care a fost extraordinara...iar acum, imi doresc din ce in ce mai mult sa fim impreuna.imi e dor mai mult de el acum decat inainte cand stiam ca ma iubeste...offff
Va multumesc din suflet tuturor celor care ati raspuns framantarilor mele exprimate in comentariul '" cu mine cum ramane". Mi-am dat seama ca totusi nu sunt singura. Adresa mea de mail este : nicolioana77@yahoo.com
totul e sa sti sa o iei de la capat sa nu te inchizi din contra cind te desparti nu e vina ta nu te a meritat destul.daca incerci sa fi inconjurat de persoane pozitive e mai usor.doar cine a trecut prin asta poate intelege.daca gindesti pozitiv si stii s o iei de la capat e simplu
Eu sunt inca in suferinta de o gramada de tip... Nu pot sa trec peste despartirea de fostul meu prieten de care ma atasasem atat de mult... Plang si ma gandesc la el in fiecare moment al zilei... Seara ,cand pun capul pe perna, ma cuprinde un dor nebun de el, de imbratisarile lui,si o gramada de amintiri ma bantuie... S-ar zice ca traiesc numai si numai din amintiri... Doar pe el il doresc alaturi de mine... Sunt foarte constienta de toate sfaturile date dar sufletul meu nu accepta nimic...... Am aflat ca de 2 luni este cu cineva ... Vestea ma devastat................. Nu pot sa explic in cuvinte ceea ce este in sufletul meu.... credeti-ma!!! Am mare nevoie de ajutor...de alinare..... Nu mai rezist!! Am avut si ganduri negre.... M-am inchis in mine,si am racit contactul cu prietenii,cu iesirile noastre... Sunt tot timpul nervoasa,ma cert cu toata lumea,si nu mai am chef de viata,mai bine spus............ ..................... am obosit.....
nu este o atitudine buna... stiu ca este greu... Am trecut printr-un divort acum 6 luni, dupa 13 ani de relatie, din care 6 de casnicie. Am plans foarte mult si aveam aceleasi simtome ca si tine, pana mi-am dat seama cat e de gresit. Imi plangeam de mila, ca nu am mai nimic la 33 ani (in principal ma refeream la un copil), apoi am inceput sa ma gandesc cate am realizat de fapt si ca nu este pentru nimic prea tarziu. Iesi cu prietenii, e cel mai bun medicament. Stiu ca nu ai nici un chef, dar "pofta vine mancand"... si mai ales gandeste pozitiv... se poate, eu eram o pesimista de cand ma stiu... daca eu am reusit... se poate...
Uite o posibila solutie sa iesi din nebunia disperarii: du-te undeva singura, undeva in concediu, in vacanta, pe malul marii sau la munte. in orice caz in alt oras. Daca nu ai bani, imprumuta! merita investitia. Psihologul spune: Gandeste pozitiv: "E foarte bine. Ma simt minunat!" Eu te invat asa: Actioneaza pozitiv! imbraca-te frumos, fa-ti bagajul(chiar plangand), urca-te in tren, cazeaza-te intr-un hotel, stai pe plaja, mananca la restaurant, pe terase, plimba-te, plangi, daca seara iti vine sa plangi si esti singura. Dar, mai ales, nu evita societatea, ataseaza-te unui grup, lasa-te insotita, vorbeste. Daca eu am reusit la o varsta(nu-ti spun care, ca voi, astia tineri va speriati), tu vei reusi sa te si mariti(daca asta vei dori, desigur! Mult succes!
Credeti-ma ca am incercat poate toate solutiile posibile sau pe care le stiu, si care mi le-au spus si altii dar in zadar... Chiar week-endul trecut am fost plecata la mare...am fost si pe la terase si m-am plimbat seara dar tot cu gandul departe si cu lacrimi in ochii... Cuvintele si sfaturile sunt mult prea simple si usor de rostit , si din tot sufletul imi doresc sa trec peste aceasta etapa grea din viata mea!!! Stiu ca sunt la varsta (21 ani) la care orice se poate intampla dar eu nu sunt ca majoritatea fetelor care isi schimba prietenii ca pe sosete... Eu nu profit de oameni ,in general! Mersi oricum de sfaturi.... Oricum am observat ca ma simt mai bine cand vorbesc cu cineva !
Buna!Ma numesc Lidia,sunt din Bucuresti dar in prezent nu stau in tara.Trec prin niste momente groaznice cu logodnicu meu,sufar enorm din cauza faptului ca dupa 3 ani si-a schimbat total comportamentul,nu pot sa descriu prin ce trec si ce sufar.Nu lucrez de trei ani desi in tara am fost profesoara si am lucrat si part time la o firma ca secretara,sunt intr-o tara straina,nu cunosc limba...sunt mai multe de spus de ce se intampla asta..nu despre asta am vrut sa vorbesc.Vreau sa-ti spun ca te inteleg perfect.Nu m-am despartit dar trec printr-o situatie groaznica si toti imi spun sa ma despart si sa vin in tara,sa nu mai sufar.In prezent ma chinui sa scap de o depresie majora si nu reusesc toate vorbele lui urate,comportamentul lui agresiv,toate jignirile,m-au dat peste cap,nu pot sa-mi revin.A fost singurul barbat din viata mea la varsta de 30 de ani!Nu este usor sa te desparti asa,inteleg ce spui ,ca nu esti genul care sare dintr-un barbat in altul,poate ca din acest motiv nici nu ne putem reveni,nu ne putem imagina viata fara cel pe care il iubim atat de mult.Nu am gresit cu nimic si ma face sa sufar ingrozitor.Cu toate aceste nu pot renunta....As vrea tare mult sa imi scri.Eu vin in tara duminica 27 iul ,daca esti din bucuresti as vrea sa ne cunoastem.te pup si doresc ca Dumnezeu sa aibe grija de tine,si de toti cei care au scris mai sus.
Buna!Am uitat sa-ti las adresa de mail moiselidia@apropo.ro.Pe aceasta adresa pot scrie.te pup ,numai bine.
in viata asta toata lumea sufera, iar knd suferinta este prea mare se ajunge la depresii, disperare, in final te poti imbolnavi nervos, eu cel putin asa am ajuns dupa o relatie de 2 ani in care pe langa mom frum petrec alaturi de el au fost multe criticari din partea lui, comparari cu alte femei din viata lui, razgandiri, si totul nu a facut decat sa ma trimita aproape la nr 9, toti priet si rudele imi spun sa ma debarasez de el, dar nu pot pt k il iub prea mult, plansul m-a acompaniat intotdeauna la nevoie dar nu m-am ajutat cu nimic, de multe ori sunt fericita numai sa il vad, daramite sa ii simt mirosul pielii cu care adoram sa ma trezesc in fiecare dimineata... el acum a renuntat sa ma sarute, il simt cum s-a debarasat fata de mine.... dar in schimb are multe pretentii de la mn.... eu deja am innebunit... nush ce sfaturi sa dau, pt k nici makr pt mn nu stiu makr fiti puternice si nu va lasati calcate in picioare
Cata dreptate ai Laura.. Bine spui k ne bucuram doar cand ii vedem da'pai sa ne trezim langa ei........ Offffff!! Daca ar exista ceva pe lumea asta care sa ne scape de atata suferinta, ce bine ar fi!! Ori cate sfaturi am primi si oricat de constiente suntem de ele nu le putem pune in practica! Oare ei au ceva in cap??M-am saturat pana peste cap de viata asta batjocoritoare din partea lor... Oare noi nu avem dreptul la fericire? Bafta Laura ! Sper sa vina mai repede ziua cand vom putea zambi cu adevarat si iubirea noastra va fi impartasita si de celalalt partener!!
Minti cu nerusinare Nicoleta. Am vrut sa fiu prieten cu tine si sa te ajut si sa ti atrag atentia ca cel pe care l iubesti mai are inca 3 prietene-iubite in acelasi timp, bravo lui, daca poate sa prosteasca 3 femei odata. Daca mai ai bun simt si rusine pentru ce ai facut, nu mai chema noaptea politia degeaba dupa ce ai dat in sotul tau si apoi sa scrii aceste comentarii din care vrei sa pari virgina- esti Schweitzer. Lasa l macar pe sotul tau sa gaseasca dragostea adevarata si tu du te in lumea ta. Ceilalti nu cunosc realitatea si de aceea iti dau dreptate tie---nici pe departe nu esti asa cum vrei sa pari.
Alo, le incurcasi: Nicoleta e autoarea articolului.
Buna ziua.Eu lucrez la o emisiune care are ca scop rezolvarea problemelor de cuplu.Daca doriti sa luati legatura cu mine pentru mai multe amanunte foarte importante, am sa va rog sa o faceti la adresa adina_keisha2000@yahoo.com Va multumesc si va astept cu draga inima.Nu o sa regretati hotararea luata.
Posteaza comentariu