Toate aceste ganduri se produc cam in aceleasi momente, cam in aceleasi contexte. Gandurile iau forma unor preocupari constante prin care o persoana reuseste sa sara de la o tema la alta si de la o problema la alta.
Incearca sa intri in mintea acestei persoane si sa vezi cum este sa traiesti cu aceste ganduri.
Toate cele trei voci sau roluri care iau forma unor permanente intoarceri, gandiri, preocupari, pot chiar duce la resimtirea unei stari de stres. Pentru ca este logic ca starea fetei sa capete o anumita forma, cea mai la indemana si cea mai simpla dar si cea mai favorabila unei imagini adecvate a Eului este stresul legat de scoala.
Ganduri multe, diverse, preocupari. O stare de liniste este astfel aproape imposibil de obtinut. In mintea fetei exista multe temeiuri, unele care se opun reciproc, altele care functioneaza in paralel. Nici un rol nu este bine definit. Cand este cu prietenul, intr-un plan oarecare, mai mult sau mai putin central, se gandeste la ceea ce spun parintii.
Pe undeva apare un sentiment de vinovatie. Destul de vag, cauta sa nu-i acorde atentie si totusi incearca sa se centreze pe el. Unele comportamente devin ciudate deoarece sunt manifestarea acestei vinovatii fata de parinti. "Ciudat" inseamna aici de neinteles fie pentru ea, fie pentru el.
Cand este cu parintii simte furia pe pozitia lor fata de ceea ce fac si spun fata de el. Gandurile ocupa un plan principal si totusi mai exista ceva in subsidiar - multa furie, multa nemultumire sau poate dorinta de a nu mai depinde de parinti si de a lua o decizie personala. Nu poate sa faca asta. Nu atat din motive financiare sau care tin de realitate cat generat de faptul ca ceva afectiv, cea ce nu poate defini o mentine in aceasta "dependenta".
Ce poate face pentru ea?
Pentru aceasta ar fi necesar sa vada ceea ce este dincolo de ceea ce gandeste. Pentru a face asta ar fi necesar ca mai intai sa aiba capacitatatea de a se intalni cu ceea ce este in ea. Fata, insa, evita sa dea viata nemultumirilor legate de ea, ocolind si sentimentul de vinovatie si dorinta de independenta. Evita multe altele.
Cum poate sa renunte la ceea ce este aparenta si sa infrunte ceea ce este in ea?
In cazul protagonistei noastre ar consta in a renunta la a considera prioritara problema examenelor si a pierderilor emotionale pe care le simte la examene si sa considere in fapt ca important ceea ce este in mintea si sufletul ei.
In general ca forma de interventie ar fi doua pe care le consider decisive:
Fiecare din ele o pot conduce pe drumul catre ea insasi. Cele doua dorme de interventie nu pot fi rupte una de alta si sunt unite prin faptul ca omul este "cuvant si actiune" ca doua laturi care definesc o entitate. A nu accepta ceea ce este in tine este uman si este de asteptat, deoarece tendinta naturala a omului este de a evita suferinta.
Evident, mai exista o forma care poate functiona pe un termen oarecare. A sesiza ca in tine exista acest "cockteil de sentimente contradictorii" (daca este sa citam un pacient) in care toate se amesteca in acelasi timp si sa incercam sa intelegem mecanismul care se produce in ele.
Aceasta intelegere a mecanismului este implicita dar simpla rezumare la a gestiona "cockteilul" nu este decat o rezolvare temporara a unor stari care se vor aseza cumva in timp.
Nu putem sa nu consideram si pozitia celorlalte persoane. In afara de functionarea lor in realitate ca obiecte care suporta psihicul ei, exista si o anumita pozitie pe care ei pot sa o adopte. Crearea de catre prietenul ei a unui mediu securizant ar putea sa o ajute pe protagonista sa-i incredinteze ceea ce simte cu adevarat si implicit sa-i permita sa traiasca ceea ce simte.
Este prietenul suficient de pregatit emotional pentru a face asta? Aceste continuturi au o durere la care si el reactioneaza si, in acest caz, nici el nu este pregatit.
Sunt multe de spus despre acest caz ca si despre oricare altul in care exista o persoana, exista o relatie si niste cerinte asteptate sa se produca.
Posteaza comentariu