Modificările secrete din testamentul Prințesei Diana. De ce nu i-au fost respectate dorințele după moarte?


Prințesa Diana și-a scris testamentul cu patru ani înainte de tragicul deces survenit în urma unui accident de mașină. Dar dorințele sale nu au fost respectate
Destinul tragic al Prințesei Diana a impresionat întreaga lume. După căsătoria cu Prințul Charles, ceea ce părea o poveste de dragoste ca în basme s-a dovedit a fi o relație nefericită, din care nu au lipsit trădarea, infidelitatea și scandalurile, încheiată cu un divorț care a ținut luni rând prima pagină a ziarelor. Iar moartea sa tragică a fost un șoc pentru toți cei care au iubit-o, cu atât mai multe pentru familie și prieteni. Cu toate acestea, dorințele exprimate de Prințesa Diana în testament nu au fost respectate de familia sa.

Viața Prințesei Diana ar putea părea inspirată dintr-un roman de ficțiune. La vârsta de 20 de ani s-a căsătorit cu Prințul Charles, iar la scurt timp au venit pe lume cei doi fii ai săi, William și Harry. Dar mariajul său s-a destrămat, iar suferința Prințesei Diana a început să fie cunoscută public. Abia după ce a reușit să iasă din mariajul său nefericit Diana a început să-și caute fericirea și părea să o fi găsit. Dar, în mod tragic, viața sa a fost curmată brusc, la un an după divorț, într-un accident de mașină care a avut loc în Franța, pe 31 august 1997. Prințesa Diana avea doar 36 de ani.

Ultimele sale dorințe au fost exprimate într-un testament, dar nici măcar acestea nu au fost îndeplinite.

Testamentul Prințesei Diana

În testamentul Prințesei Diana, pe care l-a semnat cu patru ani înainte de moartea sa și l-a modificat cu câteva luni după divorț, averea sa era împărțită astfel, potrivit Reader's Digest:

- 75 la sută din bijuteriile și bunurile sale să fie împărțite între Prințul William și Prințul Harry, iar restul de 25% să fie împărțit în mod egalt între cei 17 fini ai săi.
- 50.000 de lire să fie oferite majordomului său
- Averea sa, etimată la 21 de milioane de lire, să fie încredințată fiilor săi după ce fiecare dintre aceștia împlinește vârsta de 25 de ani.

În testament era specificat ca mama și una dintre surorile Prințesei Diana să fie executorii, însemnând că acestea aveau sarcina de a distribui averea Dianei, în funcție de dorințele sale. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Dorințele unei Prințese, încălcate

În decembrie 1997, la patru luni după moartea Dianei, mama și sora acesteia au cerut și au obținut în instanță un "ordin de variație", care le-a permis să distribuie averea prințesei diferit față de cum era specificat în testament.
Iar modificările au fost următoarele:

- Cei doi prinți nu vor primi părțile din averea Dianei până la vârsta de 30 de ani, deși vor primi venituri de la vârsta de 25 de ani.
- Cei 17 copii botezați de Diana nu vor împărți 25% din averea sa, ci vor primi fiecare un singur bun de tip memento, ales de executori, iar acest lucru se pune în aplicare când ambii prinți au 30 de ani, ceea ce s-a întâmplat în 2014, când Harry a împlinit 30 de ani.

Aplicarea testamentului

În anul 2014, Prințul Harry a primit partea sa din averea mamei sale, odată cu împlinirea vârstei de 30 de ani. Prințul William a intrat în posesia bunurilor cu doi ani mai devreme.

În perioada de 17 ani de la modificarea testamentului și până când cei doi prinți au intrat în posesia averii, 150 de obiecte care i-au aparținut Prințesei Diana au fost strânse sub forma unei colecții prezentate în diverse orașe ale lumii. Expoziția a fost organizată de fratele Dianei, Contul de Spencer.
Veniturile obținute în urma expoziției au fost de aproximativ 2 milioane de dolari.

Familia Prințesei de Wales a anunțat că aceste venituri au fost donate unui fond caritabil creat în memoria sa. Din moment ce gesturile de caritate au fost una dintre preocupările majore ale Dianei în timpul vieții, se poate spune că dorințele sale nu au fost cu totul încălcate.

Dar rămâne un mister de ce familia Prințesei Diana a ales să-i ignore dorințele exprimate în testament. De asemenea, ce părere au Prinții William și Harry despre faptul că ultimele dorințe ale mamei lor nu au fost pe deplin respectate? Tot ceea ce știm este că cei doi prinți au găsit moduri prin care să onoreze memoria Prințesei Diana. Soțiile lor, Kate Middleton, Ducesă de Cambridge și Meghan Markle, Ducesă de Sussex poartă adesea bijuterii care i-au aparținut Prințesei Diana, iar inelul de logodnă al lui Kate este cel purtat de Diana după logodna cu Prințul Charles.

Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod