Premieră! Vedetele de la Media Music Awards cântă pe podiumul de la Victoria’s Secret!

Pentru marea gală de premii Media Music Awards de la Sibiu a fost adus, în premieră, podiumul folosit în celebrele show-uri Victoria’s Secret.
Joi seară, artiștii români vor evolua pe o scenă acoperită cu același tip de material folosit în celebrele show-uri de modă de la New York pe care au defilat super modele precum Alessandra Ambrosio, Tyra Banks, Eva Herzigova, Adriana Lima sau Naomi Campbell și au cântat artiști precum Rihanna, Justin Bieber sau Black Eyed Peas. 

Este pentru prima data în România când o gală de premii muzicale ajunge la un nivel atât de ridicat, show-ul de la Sibiu excelând la capitolul dotări tehnice și organizare impecabilă.
 
 

Show-uri laser 

Pe 19 septembrie, artiștii români cânta și vor dansa printr-o cortină de lasere. Efectele speciale sunt asigurate de cea mai mare companie de profil din Europa de Est. Laser Shows este manageriată de britanicul Andy Faulkner, cel care a colaborat, de-a lungul carierei de 28 de ani, cu artiști consacrați și a organizat eveniemente de amploare in mai multe orașe europene.
 
 
 
Efecte pirotehnice prin calculator

În funcție de cerițele artiștilor, în show-urile lor se vor putea folosi efecte pirotehnice senzaționale. Scena Media Music Awards va fi dotată cu declanșatoare de flăcări și artificii comandate, în premieră, cu ajutorul computerului, sincronizându-le cu ritmurile muzicii.

Filmări din elicopter

Media Music Awards va fi transmis în direct la Kiss TV, show-ul fiind filmat cu 12 camere fixe și mobile, dar și din elicopter, dorindu-se un cadru generos asupra Pieței Mari din Sibiu ce va fi umplută cu peste 30.000 de oameni.

Sonorizare impecabilă

Organizatorii Media Music Awards acordă o deosebită importanță calității recitalurilor, astfel că artiștii vor avea parte de o sonorizare excelentă asigurată de una din marile companii de profil din Estul Europei. 

Catering bio

Vedetele invitate la Media Music Awards vor avea la dispoziție un meniu variat, inclusiv un colț special unde vor găsi produse bio. 

Asistent personal pentru fiecare vedetă

Peste 200 de oameni sunt implicați în organizarea Media Music Awards. S-a acordat o mare atenție desfășurării fără greș, la minut, a evenimentului, astfel că fiecare vedetă va avea parte de un asistent personal. Acesta va cunoaște în amănunt desfășurătorul galei și va avea grijă ca artistul protejat să fie înstiințat din timp despre ce urmează să facă.
 
 

Show-ul așteptat de toți iubitorii muzicii va începe la ora 19.30, pe scenă urmând să cânte live Holograf, Andra, Vama, Smiley, Alex Velea, Connect-r, Corina, LaLa Band, Vunk, Elena Gheorghe, Voltaj, Andreea Bănică, What’s Up, Cabron, Anda Adam, Deepcentral, Guess Who, Puya, Maximilian, Grasu XXL, Zdob și Zdub, Delia, Fly Project și Faydee.

La eveniment vor participa și alți artiști de top care au șanse mari să câștige unul din mult râvnitele trofee de cristal.

Media Music Awards este susţinut strategic de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului, şi mediatizat de ADPM PR, singura agenţie de Celebrity PR din România. 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod