”Doza Zilnică de Lactate”, un proiect de promovare a consumului de lactate în Romania, susținut de dr. Mihaela Bilic

Astăzi se lansează campania ”Doza Zilnică de Lactate” (DZL), un proiect susținut de dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, alături de Albalact, unul dintre principalii jucători de pe piața de lactate din România, cu scopul de a atrage atenția asupra importanței consumului de lactate pentru o viață sănătoasă. Campania este motivată de consumul foarte scăzut de produse lactate din România.
Astăzi se lansează campania ”Doza Zilnică de Lactate” (DZL), un proiect susținut de dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, alături de Albalact, unul dintre principalii jucători de pe piața de lactate din România, cu scopul de a atrage atenția asupra importanței consumului de lactate pentru o viață sănătoasă. Campania este motivată de consumul foarte scăzut de produse lactate din România.

Conform studiului Euromonitor International 2011, furnizat de Tetra Pak, românii sunt pe penultimul loc în privința consumului de lapte industrializat din Europa, cu 12,6 kg/an per capita, doar bulgarii consumând mai puțin (9,2kg/an), pe când media Europei de Est este de 33,5 kg/an, iar consumul mediu în Europa Occidentală este de 67,5 kg/an de persoană. Și în ceea ce privește iaurtul și laptele bătut românii se află pe penultimul loc, cu 8,1 kg/an, în timp ce media Europei de Est este de 12,1 kg/an pe cap de locuitor, iar cea a Europei Occidentale este de 19 kg/an.


„Pentru sănătatea noastră avem nevoie zilnic de 1 g de calciu, indiferent de sex, vârstă sau activitatea desfășurată. Calciul din lapte reprezintă standardul de referință pentru solubilitatea, absorbția și disponibilitatea acestuia în organismul uman. O porție de calciu înseamnă 300 mg indiferent dacă provine dintr-un pahar de lapte dulce, două iaurturi mici, o cutie de brânză proaspătă, un ”triunghi” de cașcaval sau două linguri de parmezan ras. În fiecare zi trebuie să consumăm trei porții de calciu, adică DZL (Doza Zilnică de Lactate). Având în vedere diversitatea de produse în care poate fi transformat laptele, este imposibil să nu putem găsi un ”lapte” pe gustul nostru, mai ales că miza este sănătatea!”, explică dr. Mihaela Bilic.

Conform Mihaelei Bilic, beneficiile consumului Dozei Zilnice de Lactate se regăsesc nu numai la nivelul sistemului osos și al celui digestiv, ci și în creșterea rezistenței la boli, în scăderea riscului de cancer sau în micșorarea tensiunii arteriale.


”Laptele și produsele lactate conțin un ansamblu de compuși naturali (minerale, aminoacizi esențiali, bacterii lactice, fosfolipide), a căror valoare biologică și eficiență nu poate fi egalată de niciun alt aliment. Prin aportul de calciu, fosfor și proteine, laptele e alimentul ideal pentru o creștere osoasă optimă, fiind produsul de referință în prevenția nutrițională a osteoporozei. Elementele nutritive din lapte ”consolidează” nu numai oasele, dar și sistemul imunitar, dinții, asigură o digestie optimă, reduc tensiunea arterială și contribuie la menținerea echilibrului ponderal”, precizează dr. Mihaela Bilic.

Campania DZL se va desfășura în perioada mai-decembrie 2012 la nivel național. Pe termen lung, proiectul își propune informarea unor categorii variate de public despre beneficiile produselor lactate și despre modalitățile optime de consum. Campania va continua cu o caravană națională organizată împreună cu dr.
Mihaela Bilic în cele mai importante orașe din țară, pentru interacțiunea directă cu publicul și cu liderii de opinie. Comunicarea online este o altă componentă importantă a campaniei. Va include o pagină de Facebook care va transmite constant informații utile despre importanța și beneficiile consumului de lactate și va înlesni un dialog direct între dr. Mihaela Bilic și public - dar și materiale informative, bine documentate, publicate pe site-uri si bloguri cu trafic important.

„Considerăm că este o responsabilitate a noastră, ca producător în industria lactatelor, să informăm corect și să educăm oamenii cu privire la beneficiile consumului de lapte și produse lactate. Mai ales că, așa cum arată studiile, consumul de lactate – unele dintre cele mai sănătoase alimente – este foarte scăzut în România și punem asta pe seama unei educații insuficiente în ceea ce privește alimentația sănătoasă și a pierderii obișnuinței de a consuma lapte și produse lactate.
De aceea ne-am gândit să le vorbim oamenilor despre o Doză Zilnică de Lactate, doza optimă și sănătoasă, care nu ar trebui să lipsească din mesele noastre de zi cu zi. Ne bucurăm foarte mult de suportul specialistului nutriționist dr. Mihaela Bilic în demersul nostru și sperăm ca această campanie să fie o acțiune pe termen lung, prin care să reușim să atingem un public cât mai mare și mai variat”
, declară Cristina Miclea, director de marketing Albalact.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod