Cel mai fascinant spectacol al Operei Australia la Grand Cinema Digiplex

Grand Cinema Digiplex transmite astăzi, începând cu ora 20:00 opera Lakmé. În interpretarea Baletului și a Orchestrei Operei din Australia, cu concursul Corului Operei din Australia, Lakmé surprinde, prin intermediul culturii occidentale, atmosfera necunoscutului și îndepărtatului Orient și diferențele dintre cele două colțuri ale lumii. Grand Cinema Digiplex transmite astăzi, începând cu ora 20:00 opera Lakmé. În interpretarea Baletului și a Orchestrei Operei din Australia, cu concursul Corului Operei din Australia, Lakmé surprinde, prin intermediul culturii occidentale, atmosfera necunoscutului și îndepărtatului Orient și diferențele dintre cele două colțuri ale lumii. Acțiunea operei se desfășoară în India britanică unde Gerald, locotentent în Armata Britanică, vrăjit de vocea, parfumul și frumusețea exotică a prințesei hinduse Lakmé, se îndrăgostește fără scăpare de la prima vedere. O poveste de iubire între aceste două lumi pare, însă, imposibilă pentru amândoi. Vor putea cei doi să-și împlinească dragostea sau vor lăsa familiile, tradițiile și convențiile să-i despartă? Interpretată de celebra Operă din Australia începând din 2006, Lakmé se distinge ca o adevarată capodoperă a artei scenice. In ciuda detaliilor fascinante, a costumelor în culori vibrante menite să redea atmosfera vremii, nimic nu se poate compară cu frumusețea și eleganța muzicii în sine, care include celebrele arii “Duetul Florilor” și “Aria Clopoteilor”. Vă așteptăm astăzi, începând cu ora 20:00, să trăiți facsinația celui mai seducător spectacol susținut de Opera Australia, cu participarea excepțională a Emmei Matthews!
Acțiunea operei se desfășoară în India britanică unde Gerald, locotentent în Armata Britanică, vrăjit de vocea, parfumul și frumusețea exotică a prințesei hinduse Lakmé, se îndrăgostește fără scăpare de la prima vedere. O poveste de iubire între aceste două lumi pare, însă, imposibilă pentru amândoi. Vor putea cei doi să-și împlinească dragostea sau vor lăsa familiile, tradițiile și convențiile să-i despartă?

Interpretată de celebra Operă din Australia începând din 2006, Lakmé se distinge ca o adevarată capodoperă a artei scenice.
In ciuda detaliilor fascinante, a costumelor în culori vibrante menite să redea atmosfera vremii, nimic nu se poate compară cu frumusețea și eleganța muzicii în sine, care include celebrele arii “Duetul Florilor” și “Aria Clopoteilor”.

Vă așteptăm astăzi, începând cu ora 20:00, să trăiți facsinația celui mai seducător spectacol susținut de Opera Australia, cu participarea excepțională a Emmei Matthews!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod