Jamie Oliver: Regulile lui ca să mănânci sănătos şi echilibrat

Doar dacă găteşti acasă vei avea un control mai bun asupra ingredientelor folosite într-o reţetă şi vei şti cu exactitate ceea ce consumi.
Alimentele nutritive trebuie să ocupe locul central în dietă, iar ocazional te poţi răsfăţa cu reţete hipercalorice, recomandă cunoscutul bucătar Jamie Oliver. El a stabilit pe site-ul său oficial câteva reguli personale care te ajută să mănânci sănătos şi ai un stil de viaţă echilibrat.

Satisfacerea poftelor culinare este esenţială, susţine Jamie Oliver, însă atâta vreme cât consumi alimente nesănătoase doar ocazional şi după ce te-ai asigurat că i-ai oferit organismului nutrienţii esenţiali de care are nevoie zilnic.


Iată cele zece reguli de bază ale lui Jamie Oliver care te ajută ai un stil de viaţă sănătos:

1. Găteşte acasă!


Este prima regulă care te poate ajuta să ai un control absolut asupra ingredientelor pe care le foloseşti într-o reţetă. Obişnuieşte-te să prepari mâncăruri sănătoase acasă şi să mănânci mai rar în oraş, deoarece astfel vei ştii cu exactitate ce anume consumi.


2. Stabileşte un meniu diversificat


Consumă fructe şi legume proaspete, de sezon şi cât mai variate. Alege culori şi texturi diferite în fiecare săptămână pe care să le consumi crude sau în gătite într-un mod sănătos.



3. Citeşte eticheta produselor pe care le cumperi


Trebuie să ştii ce mănânci şi prin urmare este recomandat să citeşti eticheta produselor pe care le cumperi de la supermarket. Fă o selecţie între ele şi alege-le pe cele cu mai puţine ingrediente necunoscute.


4. Nu consuma calorii goale


Dulciurile, prăjelile şi produsele de patiserie nu-ţi vor aduce nutrienţi, ci doar calorii pe care corpul nu va reuşi să le ardă, favorizând astfel depunerea grăsimilor. Alege alimente bogate în vitamine şi minerale pentru a oferi corpului nutrienţii necesari şi consumă doar ocazional alimente nesănătoase.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod