Ce petrecere ii organizezi copilului de Craciun?

Dupa ce toti copiii au fost atinsi de cei care "s-au pus" la joc, prima "runda" a jocului s-a terminat, astfel incat copiii pot deschide ochii. Fiecare dintre cei atinsi trebuie sa ghiceasca cine anume i-a "marcat". Daca raspunsul este cel corect, atunci isi vor inlocui in joc prietenul.

Jocul... despachetarii cadourilor

Impacheteaza 5-10 cadouri in mai multe straturi de hartie de ambalat si asaza copiii invitati la petrecere in jurul unei mese. Pentru acest joc, este necesara muzica si ce piese sunt mai potrivite in aceasta perioada decat colindele?... In timp ce ascultati melodii specifice sarbatorilor, ofera un cadou primului copil de langa tine.

In timp ce asculta muzica, micutii trebuie sa despacheteze cadoul, insa dezvelind cate un singur strat de hartie o data.
Opreste muzica la anumite intervaluri de timp (cu cat acestea sunt mai scurte, cu atat jocul va fi mai amuzant), pentru a anima jocul. In momentul in care colindele nu se mai aud, copilul trebuie sa inmaneze darul respectiv prietenului din imediata sa apropiere. Prichindelul care reuseste sa despacheteze complet cadoul cat timp muzica "merge", castiga darul respectiv.

Unde e Steaua de Craciun?...

Roaga fiecare copil sa impatureasca o stea de Craciun. Dupa ce micutii s-au achitat de aceasta sarcina, condu-i pe cei mici intr-o alta incapere si ascunde stelutele in living room. Acum, este randul copiilor sa caute ornamentele si sa le agate in pomul de iarna!

Petrecere costumata

Copiilor le place la nebunie sa se costumeze, mai ales pe timp de sarbatoare.
In momentul in care inviti prietenii micutilor tai la petrecerea de Craciun, propune-le un party tematic. Incearca teme de genul:

Taramul Dulciurilor - cei mici sa vina costumati in acadele sau bomboane;
Luminite Colorate - aceasta tema presupune decorarea intregii case cu ghirlande de lumini colorate;
Craciun Alb - casa sa fie decorata cu fulgi de zapada falsi, beteala si ornamente argintii, iar instalatiile pentru pom sa straluceasca in permanenta;
Turnul Cadourilor - cutii pline cu dulciuri si bomboane, prinse unele de altele si asezate in forma de turnuri inalte. Acestea pot fi folosite pe post de aranjamente pentru masa din living - garantam ca vor avea un succes nebun in randul copiilor!

"Tombola" amuzanta

Schimbul de cadouri trebuie sa fie si el la fel de amuzant.
Aduna-i pe cei mici in cerc si, in timp ce ascultati colinde, fiecare micut trebuie sa ofere copilului aflat in imediata apropiere cadoul pe care l-a adus pentru aceasta petrecere. In momentul in care muzica s-a oprit, darul pe care fiecare a ajuns sa il tina in mana va deveni al sau.

Bineinteles, acestea sunt doar cateva idei de petreceri tematice care ii pot tine ocupati pe prichindei foarte mult timp. Orice ai alege, asigura-te ca este ceva amuzant, putin plictisitor si monoton - copiilor le place competitia, iar jocurile care le stimuleaza creativitatea si imaginatia sunt cele mai potrivite. In plus, inspira-te din obiceiurile si simbolurile sarbatorilor de iarna - cu siguranta, vei gasi o sumedenie de alte idei excelente pentru a asigura distractia micutilor de Craciun!



Un articol de Alina Bleaja

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod