Cum sa fii un star la birou


"In Romania, rareori se discuta despre planificarea carierei. De cele mai multe ori apelam la familie, prieteni pentru un sfat, ceea ce poate fi foarte ineficient din cauza perspectivei subiective pe care o au. Sunt destul de putine companii care stabilesc cu anagajatii lor un plan de dezvoltare personala si profesionala si care ajuta la creionarea unei cariere pe un orizont de timp lung. Nu numai tinerii absolventi sunt debusolati in ceea ce priveste cariera ci si persoanele care desfasoara o activitate profesionala de multi ani. A avea un loc de munca nu inseamna ca avem si o cariera. E foarte important sa stim unde ne vedem pe un orizont de timp foarte lung ca sa putem sa ne concentram demesurile in aceea directie. Incercati sa identificati persoanele care au reusit profesional si sfatuiti-va in legatura cu propria voastra cariera", sfatuieste Mihaela Perianu.

Esti un discipol al starurilor?


Cand oamenii aud termenul "star", se gandesc la "prima donna". De fapt, starurile se pricep foarte bine sa ii ajute pe ceilalti sa aiba succes. A fi discipolul cuiva inseamna sa stii ca nu poti avea mereu rolul principal.
Vei avea rolul de discipol destul de mult timp si va trebui sa ii ajuti pe lideri. Starurile stiu nu numai sa se evidentieze, ci si sa-i ajute pe altii sa se evidentieze.

Cand se afla intr-o echipa in calitate de membru si nu lider, starurile stiu sa se adapteze. Isi lasa ego-ul deoparte. Daca vad ca liderul o ia in directia gresita, stiu cum sa isi exprime o parere diferita intr-o maniera agreabila si fara a submina autoritatea liderului in cadrul echipei. In loc de a-critica pe acesta in public, il vor lua deoparte si ii vor spune ceva de genul: "S-ar putea sa fie cateva aspecte pe care nu le-ai perceput. Permite-mi sa fiu ochii si urechile tale - ca sa ne asiguram ca detii controlul".
A fi un bun discipol nu inseamna sa ai o atitudine pasiva in asteptarea ordinelor. Ar trebui sa va dati seama ce trebuie facut inainte sa vi se spuna. Discipolii trebuie sa poate face cat mai multe lucruri fara a-si deranja seful.

Orice persoana poate fi lider


Daca doriti sa fiti un lider, incepeti prin a intelege oamenii care va urmeaza: de ce va urmeaza, ce urmaresc si cum ii puteti ajuta? "Orice persoana dintr-o organizatie poate avea leadership: poate sa-si energizeze coechipierii, sa faca transfer de cunostinte, sa aiba discipoli.

Aceasta competenta apare tot mai des in organizatii si am putea spune ca este la moda", spune Mihaela Perianu. Starurile sunt si foarte buni coechipieri. Se asigura ca fiecare membru al echipei cunoaste obiectivele si se implica. Se asigura ca sarcinile sunt impartite corect si ca obiectivele sunt atinse.

Sunteti familiarizati cu modul in care functioneaza compania?


Starurile dau dovada de "constiinta organizationala": inteleg modul in care functioneaza organizatia. Stiu in cine pot avea incredere si pe cine ar trebui sa evite. De asemenea, stiu cum sa "circule" printre diversele interese aflate in competitie in organizatie - le recunosc pe cele importante care vor intra in joc si pe cele ce pot fi ignorate fara probleme. Starurile acorda atentie conflictelor, care in majoritatea organizatiilor nu sunt suficient "ventilate".
Dar cum se poate dezvolta "constiinta organizationala"? Aflati parerea sefului despre ce se intampla. Vorbiti cu cei care au vechime in organizatie si aflati parerea lor. Vorbiti si cu starurile. Deveniti un student la locul de munca, pentru a va putea da seama ce functioneaza si ce nu.

Expertul in resurse umane comenteaza: "De multe ori oamenii se plang ca e prea multa politica in organizatiile unde lucreaza si ca se consuma multa energie in solutionarea conflictelor interne si depistarea polilor de putere.

Politica reprezinta pentru multi un factor de stres si ca atare un motiv pentru care parasesc organizatia.
De multe ori in alegerea unui loc de munca, oamenii tin cont numai de pachetul salarial, de beneficii si de numele companiei. Intrebarile de genul: care este cultura organizationala, ce tip de personalitate au cei cu care voi interactiona cel mai mult, care sunt valorile/misiunea companiei, ce stil de management are aceasta, etc. nu apar la interviul de angajare.

Sunt prea putine companii angajatoare care ofera sansa viitorului angajat de a-si cunoaste intr-un cadru formal sau informal viitorii colegi. Un star este foarte atent in alegerea unui loc de munca si pleaca de la premisa ca el alege, si nu neaparat ca este ales".

Sunteti un star in ceea ce priveste comunicarea?


Starurile stiu cum sa foloseasca mesajul potrivit audientei potrivite la momentul potrivit. Abilitatile lor de comunicare sunt excelente. Aceste abilitati nu inseamna sa vorbesti tot timpul. Starurile stiu cand sa transmita un mesaj si cum, astfel incat sa fie ascultate.

Ce faceti luni dimineata?


Daca sunteti un angajat obisnuit si doriti sa deveniti un star, ce faceti luni dimineata? Incepeti prin a va privi cu sinceritate si a le privi si pe staruri.

Intrebati-va: "Ce fac ele si eu nu? Si ce anume din ceea ce fac imi sta in cale?". Apoi deveniti un discipol al starurilor: faceti ce fac si ele.

Incercati acest lucru un timp. Veti sti ca progresati atunci cand veti avea feedback de la colegi. Va vor intreba daca nu vreti sa fiti in echipa lor. Veti primi telefoane de la persoane care doresc informatii. Veti sti ca eforturile dau roade pentru ca veti incepe sa fiti inclus in activitatile care conteaza.
Vestea buna este ca toate aceste abilitati pot fi invatate. A deveni un star la locul de munca este comparabil cu imbunatatirea jocului de golf sau tenis. Se identifica zonele care necesita imbunatatiri si apoi se exerseaza zilnic.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod