Caramitru - Malaele x 2

La cererea publicului iubitor de teatru din București, actorii Ion Caramitru și Horațiu Mălăele vor urca de două ori în aceeași zi pe Scena Mare a Naționalului bucureștean, pentru două ediții de gală ale spectacolului “Caramitru-Mălăele, Cate-n luna si in stele...de Craciun”.
Biletele pentru reprezentația programată sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 20.00, s-au vândut în totalitate, fără a acoperi, însă, solicitările venite din partea iubitorilor de teatru din Capitală.
Pentru a le răspunde tuturor celor care și-au dorit să-i întâlnească pe cei doi mari actori în preajma Crăciunului, organizatorii au programat o ediție specială, care se va juca în aceeași zi, de la ora 17.00.

Cei doi își vor întâmpina prietenii cu versuri șoptite și istorioare cu miros de cetină, păstrând în ecouri sunetul dulce al vechilor colinde românești, cântate de extraordinarul violoncelist Adrian Naidin. Vulcanic și inspirat, Horațiu Malaele îl provoacă în versuri pe Ion Caramitru, care recită răscolitor, evocându-i pe Shakespeare sau Eminescu, doar cât să aducă mai aproape veselia sărbătorilor de iarnă. Pe un violoncel care atinge note de-o frumuseţe şi o perfecţiune rare, Adrian Naidin culege lacrimile și râsetele lor, pe care le transformă în cânt, rostit cu vocea sa absolut incredibilă: un ambitus excepțional, un timbru de baladă românească din aceea care-ți smulge sufletul din piept, o gradare și un control pe care le auzi doar la marii cântăreți de operă.

Reprezentația specială a spectacolului “Caramitru-Mălăele, cate-n luna si in stele.....de Craciun”, va avea loc sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 17.00, în Sala Mare a Teatrului Național din București.
De la ora 20.00, cei doi actori vor urca din nou pe scenă, pentru cea de-a doua întâlnire cu publicul iubitor de teatru.

Pentru spectacolul de la ora 17.00, biletele au fost puse în vânzare la casieria Teatrului Național din București (tel 021. 314.71.71), la Sala Palatului, la Palatul Copiilor, în Unirea Shopping Center (parter), Librăriile Adevărul, Libraria Mihai Eminescu și online, pe www.biletoo.ro, www.blt.ro și pe www.bilete.ro sau în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro.

Un spectacol jucat vreme de un an cu casa închisă. Versuri și cântece aduc bucurie în seara de gală a unui spectacol jucat vreme de un an cu casa închisă, în aplauzele iubitorilor de teatru din București și din țară. Lacrimi și hohote de ras, emoții de tot felul într-un spectacol de improvizație… pentru că improvizația este, de fapt, starea de grație a actorului, așa cum spune Horațiu Mălăele. “Caramitru-Mălăele, câte’n lună și în stele” adună câteva reprize bune de râs, într-un dialog-acrobat glisând de la umor spre teme profunde, de la momente de poezie, spre amintiri legate de experiențele de teatru și personale ale celor doi parteneri.
Seducători, cu un umor irezistibil si cu profunzimea care i-a facut legende, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele se înfruntă încă o dată la Național, secundați de extraordinarul violoncel al lui Adrian Naidin.

“Întâlnirea cu cei doi mari actori ai teatrului românesc este, pentru mine, o binecuvântare”, spune violoncelistul Adrian Naidin.

O LECȚIE DE VIAȚĂ

Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, au urcat pe scenă pentru prima dată în această formulă în toamna anului trecut, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti. Aplauzele au validat de fiecare dată o rețetă irezistibilă, iar edițiile extraordinare programate la cererea publicului au testat de fiecare dată dată forța acestei întâlniri: o lecție de teatru și, de ce nu, poate chiar o lecție de viață.

“Horațiu Mălăele este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. O personalitate complexă ca actor, ca regizor de teatru și ca regizor de film mai nou”, spune Ion Caramitru.

“Marele artist Caramitru este alcătuit dintr-un material maleabil și ductil, ce poate lua forma oricărui act artistic de interes public”, spune Horațiu Mălăele.

ADRIAN NAIDIN, O REVELAȚIE A SCENEI CULTURALE


Strălucitor în partiturile clasice, plin de forță și har în folclor, Adrian Naidin, continuă să testeze sunete și maniere de expresie în colaborări excepționale.
Invitat special al lui Nicu Covaci în anul în care trupa Phoenix împlinește 50 de ani de existență, Adrian Naidin a convins publicul cu vigoarea etno-rock, într-un insolit proiect fusion testat deja într-o serie de spectacole organizate în țară, în avanpremiera întâlnirii aniversare de la București.

Confirmat de muzicianul leton Mischa Maisky, care i-a fost profesor, și de regizorul grec Mihalis Kakogiannis – care i-a fost admirator, Adrian Naidin a fost aplaudat, alături de pianistul Raul Kusak, pentru proiectului world “Cântice’n cerc”, lansat în luna mai, Adrian Naidin și aplaudat la Freedom Jazz Festival sau la Festivalul Folk You, cele două reprize de muzică bună programate în vara asta la Vama Veche.

Colaborator al lui Moby pentru coloana sonoră a filmului The Necessary Death of Charlie Countryman, un proiect de suflet al americanului Shia LaBeouf, Adrian Naidin este un muzician complet, experimental în jazz, inspirat în clasic, plin de forță și har în folclor. Muzica sa i-a sedus pe producătorii de la Voltage Production şi Bona Fide Productions, care au inclus melodia “Pa’n la Rai” pe coloana sonoră a peliculei americane, care s-a turnat în această primăvară în România.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod