Yves Rocher a lansat o nouă colecție de parfumuri pentru evadarea din cotidian, prezentată prin șase rochii spectaculoase ale designer-ului M.Marquise

Sub mesajul „Parfumul meu, povestea mea”, Yves Rocher și agenția Tuio au lansat o nouă colecție de parfumuri inspirate de legătura unică pe care fiecare dintre noi o are cu natura. Aceste parfumuri sunt 100% vegane și conțin cel puțin 87% ingrediente de origine naturală, provenite din sectoare sustenabile și controlate. Gama “La Collection Parfums” reprezintă momentele foarte personale, de evadare din cotidian. Deoarece fiecare parfum adună în el esențe surprinzătoare, ce te duc cu gândul la oranjerii nesfârșite, plaje însorite sau grădini orientale.

Pentru Marca Yves Rocher, natura este o sursă infinită de inspirație.
Este punctul de pornire în crearea parfumurilor sale. Aceasta crede într-o parfumerie expresivă și accesibilă. De aceea, căutarea naturalității, a calității, a responsabilității și a expertizei franceze reprezintă nucleul meseriei sale. Parfumurile din gama La Collection Parfums au fost produse și îmbuteliate local, în fabrica Yves Rocher din Bretania, Franța.

Pentru a dramatiza efectul pe care parfumurile le au asupra simțurilor și fanteziei noastre, fashion designer-ul M.Marquise și-a imaginat șase rochii spectaculoase, cu elemente decorative din flori și plante naturale.
Ingredientele fiecărui parfum au fost cuprinse în modelul câte unei rochii și au devenit, pentru scurt timp, detaliile extrem de fine ale unor creații unice. Astfel, imersiunea în povestea preferată s-a transformat într-o experiență captivantă și la nivel vizual, nu doar olfactiv.

Rochiile și parfumurile au fost prezentate în cadrul unui eveniment special, desfășurat într-un local foarte chic și natural, The Wedding House. « Am simțit un mélange de emoții extrem de frumos, între mândrie, bucurie și entuziasm la prezentarea noilor parfumuri La Collection by Yves Rocher.
Cadrul evenimentului a fost unul absolut fabulos. Rochiile pregătite de M. Marquise au reprezentat extraordinar de bine identitatea fiecărui parfum, iar persoanele care au fost alături de noi au adus exact vibe-ul de care aveam nevoie pentru ca evenimentul să fie perfect. Le multumesc încă o data din suflet! »
Andreea Ivan, Marketing Director Yves Rocher România.

În cele din urmă, pentru a limita impactul asupra mediului, Yves Rocher adoptă o abordare responsabilă în proiectarea parfumurilor sale: capacul este fabricat din plastic reciclat, iar flaconul și ambalajul sunt complet reciclabile.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod