Ce alegi? Păr scurt sau lung, bucle, coc sau împletituri?
„Indiferent de ocazia pentru care alegi coafura, nu uita să ții cont de locul în care te afli, îmbrăcăminte, textură, lungimea părului, forma feței și nu în ultimul rând, de înălțimea ta. Apoi, oferta de coafuri e generoasă. Trebuie doar să te decizi din nenumăratele opțiuni pe care le ai la îndemână! Însă, nu exagera, păstrează o doză de natural”, recomandă Emese Kelemen, membru în echipa Londa New Talent.
Când crește numărul gradelor în termometru, părul devine mai dificil de controlat. Dar nu și imposibil.
„O coafură de petrecere foarte populară este cocul realizat din bucle lejere. Atunci când nu vrei să îți strângi părul în totalitate, poți opta pentru o împletitură lejeră, pe o parte. Accesoriile sunt foarte importante, iar vara te poți juca cu acestea în fel și chip. O pereche de cercei lungi sau accesoriile speciale îți vor evidenția coafura. Condiția e să nu exagerezi. Altfel, vei obține un efect încărcat, departe de ce ți-ai dorit”, adaugă specialistul Londa Professional.
Uneori este nevoie doar de puțin pentru un efect de impact: o coadă de cal, simplă, sau completată de o eșarfă, pentru a da o notă personală coafurii.
Acestor cocuri jucăușe li se adaugă coafurile de tip „boho", ce au la bază împletiturile, părul ondulat și prins foarte lejer. „Atunci când cadrul, ținuta sau atitudinea persoanei permit, recomand coafurile îndrăznețe, extravagante, cu elemente de tip: păr creponat, extra volum sau aplicații de accesorii.“, adaugă Emese Kelemen.
Totul e gata? Aproape, îți lipsește doar puțină strălucire, pentru a accentua aerul festiv. În acest sens te ajută Spark Up, spray-ul pentru strălucire de la Londa Professional.
E vara ta și tu alegi cum petreci în ea!
© Copyright:
Idei de coafuri de party pentru vară
E vară, iar petrecerile în aer liber sunt parte din ea. Fie că pleci în vacanță, fie că ieși la o piscină, pe malul mării, pe puntea unui vas sau la un cocktail, toate au în comun: distracția! Și nu vrei să treci neobservată, nu-i așa? Și pentru asta ai toate motivele să te afli mereu în căutarea unei coafuri ideale.
Posteaza comentariu