Ce e bine să îi dăm copilului să mănânce când e răcit? Ela Crăciun a întrebat medicii pediatri pentru noul său ebook


De multe ori părinții obișnuiesc să se informeze de pe internet sau de pe rețelele de socializare atunci când copiii lor sunt răciți, fără să apeleze la medici, punând chiar în pericol sănătatea celor mici. Știind toate aceste probleme de informare, cunoscuta vedetă TV și blogger de parenting, Ela Crăciun, a apelat la medici cu experiență, de la care a aflat răspunsurile la cele mai frecvente întrebări ale mămicilor din România și le-a integrat în primul său ebook gratuit ce tratează unul din cele mai dezbătute subiecte actuale: răcelile de sezon.

Ela Crăciun a intervievat medici cu experiență, de la care a aflat răspunsurile la cele mai frecvente întrebări ale mămicilor din România și le-a integrat în primul său ebook gratuit ce tratează unul din cele mai dezbătute subiecte actuale: răcelile de sezon. Ela Crăciun vine astfel în ajutorul părinților cu informații corecte, oferite de specialiști, pentru ca aceștia să nu mai preia informații eronate de pe forumuri și discuții pe rețelele de socializare. Ebook-ul poate fi descărcat gratuit de pe blogul vedetei, www.elacraciun.ro.  

Unul din subiectele dezbătute este cel al alimentației pe care este bine să o aibă cel mic atunci când este răcit și se află în luptă cu boala.  În această perioadă de răceală, cel mai rău este să ne hrănim cu dulciuri, aşadar nu este momentul să mănânce biscuiţi, ciocolată, în niciun caz sucuri sau alte lichide îndulcite. În primul rând, medicii recomandă hidratarea. Dr. Daniela Preoteasa, medic pediatru: „Hidratarea este un tratament al răcelii şi în prevenţie şi în tratare pentru că suntem mai mult de 90% apă. În boală, mecanismele corpului sunt afectate şi se pierde foarte multă apă. În cazul sugarului, nu se întrerupe alăptatul în nicio formă, nici în cazul în care copilul are diaree. Doar în situaţia în care copilul este hrănit cu lapte praf şi diareea este severă, trebuie discutat cu mediul care va recomanda o formulă de lapte adaptată adaptată momentului de diaree, fără lactoză respectiv, dar după ce se vindecă, se va reveni la laptele anterior”.

Dr. Ruxandra Pleşea, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice spune că „dacă copilul doreşte să mănânce ceva este foarte important să îi facem o supă de pui ca la mama acasă în care să folosim pui organic de preferinţă, ecologic, crescut corect, să folosim oase cu cartilaj pentru că în acest fel vom obţine o cantitate foarte bună de mineral, colagen, toate cu proprietăţi antiinflamatorii, inclusiv aminoacidul care se numeşte cisteină şi care ajută la aceeaşi fluidificare a secreţiilor. Supa de pui se mănâncă uşor călduţă, nu fierbinte pentru a nu irita şi mai tare eventual un gât roşu şi copilul trebuie să mănânce din ea cât poate. Dacă doreşte să mănânce şi micul dejun, e bine să îi oferim proteine de calitate pentru a ajuta sistemul imunitar, un ou fiert de calitate cu legume crude sau trase în tigaie, cu o bucăţică de pâine integrală sau fără în cazul în care copilul doreşte să mănânce foarte puţin. În această perioadă de răceală, cel mai rău este să ne hrănim cu dulciuri, aşadar nu este momentul să mănânce biscuiţi, ciocolată, în niciun caz sucuri sau alte lichide îndulcite. Nu ne hidratăm cu lichide îndulcite cu zahăr pentru că zahărul este aliment proinflamator prin excelenţă şi afectează răspunsul imun. O altă privire putem avea asupra unei cantităţi mici de miere ecologică, de manuka, apărută mai nou şi pe piaţa din România, are reale proprietăţi antivirale, antibacteriene şi o linguriţă dată copilaşului bolnav poate face minuni, poate calma durerea la fel de bine ca şi un sirop de tuse.”

Dr.
Ruxandra Pleşea continuă: "Dimineaţa, un ou fiert cu nişte roşii trase în tigaie cu usturoi. Usturoiul este de asemenea un aliment foarte bine cunoscut, iar în unele studii s-a dovedit că acţionează antibacterian, antiviral, aşadar este bine-venit. Nu o cantitate mare cât să fie iritantă pentru stomac, ci e vorba de puţin usturoi. Deasupra presăram oregano uscat, toate mirodeniile şi toate plantele uscate au şi ele foarte multe proprietăţi în timpul sezonului gripal, proprietăţi antibacteriene, antivirale şi ele, dar nu numai . Preventiv, trebuie să ne înbogăţim mereu mâncarea cu astfel de produse. Prânz: mâncăm acea magică supă de pui în care putem şi piper pentru că va antrena o abundenţă de secreţie mucoasă şi în acest fel se produce eliminarea, va antrena transpiraţia şi în acest fel se va produce eliminarea microbilor patogeni. Aşadar, o supă de pui cu piper şi un vârf de turmeric, un condiment cu dovedite proprietăţi antiinflamatorii în numeroase studii, dacă se mai şi combină cu puţină grăsime şi puţin piper, absorpţia sa este accelerată. O gustare după poate fi un iaurt cu probiotice cu foarte puţini fulgi de ovăz, evităm să încărcăm dieta copilului cu foarte multe cereale. Seara, cea mai bună variantă poate fi un peşte la cuptor, moale, gătit împreună cu o salată de legume cu un cartof mic copt, mai ales nou. In zilele în care copilul nu vrea să mănânce, ne concentrăm pe hidratare, iar după aceea îi dăm mâncare de calitate.  Exclus junk-food, de tip fast-food, copilul va avea foarte repede senzaţia de foame. Chiar dacă copilul cere să mănânce acest tip de mâncare, sub nicio formă nu trebuie să se întâmple aşa ceva. Cel mai bine e să îi facem mâncare cu figurine, cu nas şi gură şi îl înveselim”.

Pentru ebook-ul său gratuit, Ela Crăciun a întocmit lista celor mai des formulate întrebări pe această temă și a apelat la medici cu experiență pentru a afla răspunsurile corecte, informații pe care le-a inclus în primul său ebook. Medicii care au oferit informațiile atât de valoroase sunt:  Dr. Antonescu Irina – medic pediatru, Dr. Daniela Preoteasa – medic pediatru, Dr. Ruxandra Pleşea -  medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice, Psiholog Dana Dumitrache – doctorand în psihoterapie.

Printre subiectele de discuție abordate în acest ebook se află:
•    Care este diferența între gripă și răceală?
•    Cum se tratează răceala și gripa?
•    Care este cel mai eficient în tratament:  medicamentele sau plantele?
•    Metode prin care să prevenim răcelile de sezon
•    Folosim antibioticul în răceală şi gripă?
•    Leacuri băbeşti, alternative la medicamentele de sinteză
•    Tusea : Tratament cu medicamente sau cu plante?
•    Aerosoli : În ce afecțiuni îi folosim?
•    Când răceala devine o urgență medicală?
•    Dieta copilului răcit
•    Cum și cât expunem copilul la mediul extern?
•    Stop răceală şi gripă pentru ceilalţi membrii ai familiei
•    Cu sau fără imunostimulatoare?
 
Ela Crăciun este una din cele mai influente vedete din blogosfera de parenting din România. Prezentatoarea emisiunii Numai de bine, de la Antena 3, a lansat, în urmă cu mai mulți ani, blogul www.elacraciun.ro.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod