Test pentru calcularea "ceasului biologic"



Testul de sange pentru stabilirea "ceasului biologic" al unei femei tinde sa devina o moda in Marea Britanie, unde tot mai multe femei de cariera apeleaza la aceasta metoda. "Cariera insemna totul pentru mine. M-am maritat in mai 2006, iar eu si sotul meu voiam sa incercam sa avem un copil pe la inceputul lui 2008", spune Joanne Morgan, de 31 de ani. Totusi, simpla curiozitate a determinat-o sa incerce acest test simplu, care i-a dovedit ca nu mai are timp de pierdut daca isi doreste un copil.
Testul "Plan Ahead" i-a aratat ca avea fertilitatea unei fetite de sase ani si ca riscul de a nu mai putea avea un copil continua sa creasca. Testul dezvoltat de Universitatea Sheffield nu face altceva decat sa estimeze numarul de ovule sanatoase pe care o femeie le mai poate produce, dar si nivelul depistat in sange a trei hormoni - Inhibin B, AMH si FSH. Nivelul primelor doua scade dramatic pe masura ce o femeie se apropie de menopauza, in timp ce nivelul FSh-ului creste vertiginos.
Apoi, femeii careia i s-a prelevat sangele i se spune cam ce nivel al fertilitatii are, comparativ cu celelalte femei de varsta ei. Cum tot mai multe britanice amana momentul intemeierii unei familii de dragul carierei, in prezent una din sapte mame avand peste 35 de ani, testul-minune ar putea fi o adevarata mana cereasca ce ar putea echilibra dorinta de a avea o familie fata de cea de a-si continua cariera. (E.F.)
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod