Reteta fericirii
Fericirea ii face pe oameni mai sanatosi decat renuntarea la fumat, arata un studiu citat de BBC News. "Cei care sunt fericiti sunt mai putin predispusi sa sufere de boli psihice, printre altele", este de parere dr. Derek Cox, director la Departamentul de Sanatate Publica din Scotia. Medicii romani afirma insa ca reprezentarea fericirii este diferita de la o persoana la alta. Pe de alta parte, s-a dovedit clar ca oamenii
joviali, deschisi, au mai rar complicatii cardiace.
Stresul loveste organismul in punctul slab
"Ani intregi s-a spus ca renuntarea la fumat este cea mai buna masura care se poate lua pentru sanatatea natiunii. Exista insa dovezi clare ca fericirea poate fi o arma la fel de puternica precum alti factori implicati in mentinerea unui stil de viata sanatos (dieta, activitatea fizica, renuntarea la tutun etc.)", declara dr. Derek Cox.
El sustine ca oamenii sunt mai fericiti atunci cand sunt siguri de locul lor de munca, locuiesc intr-un cartier sigur si participa la proiecte comunitare.
Andrew Steptoe, profesor de psihologie la Colegiul Universitar din Londra, este si el de aceeasi parere, ba, mai mult, sustine ca fericirea previne bolile de inima si atacul de cord. "Atunci cand starea de sanatate a organismului este amenintata, stresul agraveaza consecintele", spune dr. Steptoe.
Conf. dr. Radu Mihailescu, de la Spitalul de psihiatrie "Alexandru Obregia", completeaza la randul lui ca "la oamenii joviali, care nu tin necazul in ei, se descarca atunci cand sunt suparati, organismul elibereaza o cantitate mai mica de catecolamine. In stari de stres, in schimb, sunt mari descarcari de astfel de substante". Aceste descarcari explica de ce oamenii joviali fac mai rar complicatii cardiace. Pe de alta parte insa, medicul afirma ca "in capul fiecaruia exista o alta reprezentare a fericirii" si ca "fericit este acela care isi traieste viata asa cum ii place".
Terapie pe canapeaua de acasa"
Specialistii occidentali si-au propus sa ii faca pe oameni mai fericiti si printr-un nou tip de terapie, numita Terapia Comportamentala Cognitiva (TCC). In loc sa trateze bolnavul in cabinet pe o canapea si sa intrebe despre relatiile avute cu mama sau tatal, psihoterapeutul se deplaseaza pe teren si invata oamenii cum sa evite gandurile negative si diverse "trucuri" pentru a depasi aceste stari.
Din cauza costurilor ridicate, dr. Cox a inceput cu o serie de voluntari care au acceptat sa faca o astfel de consiliere si spune ca va incerca sa convinga guvernul sa angajeze 10.000 de terapeuti.
Posteaza comentariu