PLAGIAT LA VARFUL MEDICINEI ROMANESTI
Pro-rectorul Universitatii de Medicina, unul dintre cei mai cunoscuti chirurgi din Romånia, este acuzat de plagiat
Prof. dr. Ionel Sinescu a copiat fragmente intregi si grafice dintr-un tratat american din 1957, in lucrarea sa, „Urologie clinica”, aparuta in 1998*Editura americana nu a autorizat reproducerea
Medicul spune ca este o coincidenta prea mare ca aceste acuzatii vin exact inainte de candidaturile sale la Academia Romåna si la rectoratul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila”
Reprezentantii Ministerului Educatiei spun ca fenomenul este generalizat si ca Legea drepturilor de autor lasa loc de interpretari
In ultimii ani, au aparut numeroase cazuri de plagiat, dintre care numai unuia, cel al lui Nicolae Jitea, i s-a retras titlul de conferentiar
Profesorul Sinescu a fost acuzat acum aproximativ patru ani pentru colaborarea la lucrarea „Ghidul medicului de garda”, al carui autor este Mircea Beuran, fost ministru al sanatatii
Un nou caz de plagiat tulbura apele in lumea medicala. Redactia ziarului nostru a intrat in posesia unor fotocopii dupa o lucrare coordonata de prof. dr. Ionel Sinescu, dar si a textelor originale, publicate intr-un tratat american. Cele doua lucrari stiintifice „impart” aceeasi grafica si au texte similare. Ghinionul face ca lucrarea americana sa fi aparut prima, cu multi ani in urma. Specialistii Ministerului Educatiei au confirmat asemanarile dintre aceste lucrari, iar reprezentantii editurii McGraw-Hill, care au pe piata si in prezent lucrarea „General Urology”, ne-au informat ca nu li s-a solicitat niciun fel de autorizatie de reproducere. Profesorul Sinescu ne-a declarat ca nu a avut niciodata pretentia ca lucrarea sa sa fie considerata originala, fara sa explice de ce a semnat-o si a trecut-o in CV. Profesorul crede ca totul ar fi o diversiune pusa la cale de inamicii sai. Care ar fi acestia? Medici suparati ca si-a depus candidatura la Academia Romåna, ca vrea sa infiinteze Institutul de Urologie sau sa candideze la functia de rector al Universitatii de Medicina si Farmacie. De fapt, cei care au semnalat cazul sunt studenti obligati sa invete dupa „copiute”.
Prof. Dr. Ionel Sinescu detine in prezent numeroase functii. El este profesor de chirurgie Urologica si prorector la U.M.F. „Carol Davila“ – Bucuresti, director al Centrului de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal si director medical la Institutul Clinic Fundeni, dar si presedintele Asociatiei Romane de Urologie. Lucrarea „Urologie Clinica”, aparuta in 1998, preia insa paragrafe intregi dintr-un tratat american, „General Urology”, care a fost publicat pentru prima oara in 1957. Tratatul a fost republicat, iar in momentul de fata a ajuns la cea de-a 16-a editie.
Tratatul american „General Urology” este semnat de Emil A. Tanagho si Jack W. McAninch. Daca aveti in mana ambele lucrari, va puteti da seama cum unele capitole se numesc la fel, ba chiar si incep la fel. De exemplu, capitolului 10 al cartii dr. Sinescu si capitolul 18 al cartii „General Urology”, se numesc amandoua „Traumatismele aparatului uro-genital” („Injuries to the Genitourinary Tract”). Ele incep si cu aceeasi propozitie, dar prof. Sinescu a avut grija sa schimbe topica: „Traumatismele aparatului urogenital reprezinta aproximativ 10% din totalitatea traumatismelor” (About 10% of all injuries seen in emergency room involve the genitourinary system to extent”). Capitolul 16, „Adenomul de prostata”, semnat de conf. dr. Ionel Sinescu, incepe cu o fraza asemanatoare cu ce-a de-a doua a capitolului cu acelasi nume din „General Urology” („Neoplasm of the Prostate Gland”), un pic simplificata: „Prostata este un organ complex, care apare la embrionul de 12 saptamani sub influenta hormonilor androgeni secretati de testiculele fetale” („The prostate is a complex organ consisting of acionar, stromal and mucular elements. It starts to develop at the 12th week of life under the influence of androgenic hormones from the fetal tests”). Nu numai frazele din cele doua lucrari coincid. Unele grafice sunt identice, cu traducerile de rigoare, iar structura capitolelor este asemanatoare.
Medicul romån nu a primit autorizatia de reproducere a „General Urology”
Ziarul „Gardianul” a contactat editura americana McGraw-Hill, care publica lucrarea “Smith’s General Urology”, scrisa de Emil A. Tanagho si Jack W. McAninch. Am dorit sa verificam daca prof. Sinescu are autorizatie sa reproduca fragmente in lucrarea sa, aparuta dupa 41 de ani de la prima editie a tratatului „General Urology”. Mary A. Murray, director pentru Drepturi Internationale de Autor din cadrul companiei McGraw-Hill, a declarat pentru ziarul nostru ca nu exista nicio autorizatie de reproducere eliberata de editura pentru vreun autor roman. Sesizarea facuta de ziarul „Gardianul“ va fi analizata de departamentul juridic al editurii, care va lua masurile necesare.
Ministerul Educatiei: Copierea autorilor straini, un fenomen generalizat
Reporterii „Gardianul“ au mers cu cele doua lucrari la Directia Generala Management Invatamant Superior din Ministerul Educatiei. Directorul acestei structuri, Dan Constantinescu, a analizat cu atentie lucrarea romaneasca a prof. Sinescu si cea americana si a confirmat asemanarile evidente dintre titlurile capitolelor, continutul acestora si graficele utilizate. Dl. Constantinescu ne-a spus insa ca nu este vorba de un caz singular, ci de un fenomen, care incepe de la copiatul din salile de examene si ajunge pana la nivele mai inalte, atunci cand autori ai unor tratate uita sa specifice sursele bibliografice. „Legea drepturilor de autor este vaga. Chiar daca se va constitui o comisie, profesorul Sinescu poate sa sustina ca este vorba despre o informatie generala si ca a adaptat datele din tratatul american, la care a adaugat cazuistica din Romania”, ne-a explicat Dan Constantinescu.
Sinescu sustine ca a vrut sa ajute studentii care n-au bani de carti straine
Prof. dr. Ionel Sinescu a declarat pentru ziarul „Gardianul” ca nu a avut niciodata pretentia ca lucrarea sa sa fie considerata originala. „Urologia nu a inceput cu mine si nici nu se termina la mine”, a spus medicul. Acesta ne-a explicat ca a scris cartea „Urologie Clinica” pentru ca si studentii romani care nu au acces la tratatele americane sa beneficieze de aceste informatii. „Nicio lucrare medicala nu este originala suta la suta. Sunt date care se folosesc pe plan international. Aportul unui autor este reprezentat de cazuistica proprie, din care ceilalti pot sa invete”, a adaugat prof. Sinescu. Intre timp, medicul a mai scris si alte lucrari. Intr-una din ele, chiar a specificat in prefata ca lucrarea nu este in totalitate originala. „Probabil ca o sa mai apara astfel de acuzatii, pentru ca se pare ca am suparat pe cineva, tot din lumea medicala, cu candidatura mea la Academia Romana, eventuala candidatura la rectoratul Universitatii de Medicina si Farmacie sau poate infiintarea Institutului de Urologie in cadrul Spitalului Clinic Fundeni”, a mai declarat prof. Sinescu.
Posteaza comentariu