Opiorfina - morfina naturala prezenta in saliva



Un calmant natural de sase ori mai puternic decat morfina este prezent in saliva umana, sustine o echipa de cercetatori francezi care a publicat un studiu citat de revista Newscientist. Substanta, botezata opiorfina, poate sta la originea unei noi generatii de calmante naturale ce vor vindeca durerile la fel de eficient ca morfina, fara a crea dependenta produsa de aceasta substanta si fara efectele secundare de natura psihologica, asa cum se intampla in cazul medicamentelor traditionale. "Ar putea fi, in acelasi timp, o molecula antidepresiva", a declarat Catherine Rougeot de la Institutul Pasteur din Paris, adaugand totusi ca nefiind un calmant pur, mai trebuie testate efectele secundare.
Testele facute pe cobai au aratat ca un gram de opiorfina are un efect de calmare echivalent cu cel generat de injectarea a 6 grame de morfina (cantitate care este administrata numai in cazul unor dureri foarte mari). Opiorfina functioneaza la nivelul celulelor nervoase ale coloanei vertebrale, stopand distrugerea proteinelor cerebrale naturale cu actiune calmanta asupra durerilor. Cel mai mare avantaj pare a fi cel ca opiorfina este o molecula atat de simpla, incat poate fi sintetizata si produsa in cantitati mari fara a fi nevoie sa fie izolata din saliva.
In mod alternativ, cercetatorii ar putea crea medicamente care sa oblige corpul pacientilor sa produca mai multe molecule de acest tip.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod