O aspirină pe zi ar putea avea mai multe riscuri decât beneficii

Aspirina ar putea să-ți pericliteze sănătatea dacă o iei prea des. Deși până acum se recomanda să iei o aspirină pe zi, această regulă ar putea fi modificată de rezultatele obținute de cercetători.
Până acum se considera că o doză redusă de aspirină luată în fiecare zi te poate proteja de riscul de îmbolnăviri, în special la vârste mai înaintate. În cadrul noilor studii efectuate rezultatele obținute au fost foarte diferite de ceea ce se presupunea până de curând. În urma a trei studii s-a constatat că persoanele care nu au probleme de sănătate și nu urmează un alt tratament cu medicamente nu obțin niciun beneficiu dacă iau o aspirină pe zi. În cazul persoanelor care suferă de boli cardiace sau au avut un accident vascular cerebral, studiile anterioare clasificau aspirina ca un remediu eficient pentru a preveni complicațiile asociate cu aceste afecțiuni.
Un principiu bine stabilit în medicină era faptul că o aspirină pe zi te menține sănătos și previne îmbolnăvirile dese.
Cu toate acestea, trei studii noi au demonstrat că dozele reduse de aspirină luate constant nu aduc deloc beneficii pacienților de vârsta a treia, ci chiar le pot pune sănătatea în pericol.
Primul studiu a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea Monash din Australia. Aceștia au reunit 20.000 de voluntari atât din Australia, cât și din SUA, cu o vârstă medie de 74 de ani. Toți participanții au fost consultați și erau perfect sănătoși la începutul studiului. Nu au fost alese persoane care aveau afecțiuni cardiovasculare, demență sau dizabilități locomotorii.
Jumătate dintre participanți au luat 100mg de aspirină pe zi, în timp ce restul voluntarilor au luat o pastilă placebo (doza tipică de aspirină luată zilnic este de 81mg). După aproape 5 ani, cercetătorii nu au observat nicio diferență între cele două grupuri de voluntari, din punct de vdere al ratei de îmbolnăvire sau de apariție a diferitelor tipuri de dizabilități.
Cu toate acestea, au putut observa un risc mult mai ridicat de hemoragii în cadrul grupului care lua echivalentul pentru o aspirină pe zi.
În cadrul celui de-al doilea studiu rezultatele detaliate au indicat „un risc major de hemoragie, mult mai ridicat în cazul dozajului cu aspirină decât pentru pastilele placebo. Tipurile de hemoragie la care sunt expuși pacienții sunt în principal hemoragia intracraniană și cea a tractului intestinal superior”.
Potrivit celui de-al treilea studiu „s-a constatat în ansamblu o rată de mortalitate mai mare în cazul adulților sănătoși de vârsta a treia care iau aspirină în fiecare zi, față de cei care iau doar o pastilă placebo. Dozajul suplimentar cu aspirină expune pacienții în primul rând la riscul de deces ca urmare a declanșării cancerului”.  Autorii studiului au mai adăugat că „având în vedere studiile efectuate anterior, rezultatele obținute sunt neașteptate și trebuie interpretate cu multă precauție”. 
Cele trei studii realizate iau în considerare faptul că milioane de persoane la nivel mondial au ales să ia câte o aspirină pe zi, find convinse de rezultatele obținute în trecut, care susțineau ipoteza că în acest fel se vor proteja împotriva atacului de cord și a accidentelor vasculare cerebrale.
În cazul pacienților care au boli cardiace cronice sau care au suferit deja un atac de cord sau un accident vascular cerebral, studiile anterioare aduc argumente decisive în favoarea dozajului zilnic cu aspirină, care rămân valabile.
Astfel, s-a stabilit că adulții cu vârste cuprinse între 50 și 59 de ani, care au boli cardiace, vor putea preveni complicațiile asociate cu bolile cardiace, precum și cancerul de colon dacă iau o aspirină pe zi. 
În urma celor 3 studii recente s-a concluzionat că o doză redusă de aspirină, luată în fiecare zi de pacienții care nu au probleme de sănătate și sunt la vârsta a treia, nu este doar ineficientă, ci ar putea chiar să-i expună la un risc crescut de hemoragii interne sau chiar de deces. 
Acest lucru nu înseamnă că trebuie să nu mai iei aspirină deloc, ci că este indicat să te consulți cu medicul tău înainte de a începe sau a stopa orice tip de tratament utilizat.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod