Exercitiile fizice usoare, inutile pentru cei care vor sa slabeasca



Exercitiile fizice usoare si mersul pe jos sunt inutile pentru persoanele care doresc sa slabeasca, este concluzia unui studiu realizat de o echipa de cercetatori din Canada si prezentat la o conferinta a American College of Sports Medecine, informeaza BBC News Online. Cercetatorii de la Universitatea din Alberta, Canada, au comparat, in vederea realizarii acestui studiu, un program de 10.000 de pasi parcursi pe jos cu un program traditional de fitness de intensitate moderata. Voluntarilor li s-a masurat tensiunea arteriala, volumul de oxigen inspirat si capacitatea de functionare a plamanilor.
Cercetatorii au descoperit ca rezultatele erau semnificativ mai bune in cazul grupului care facea fitness, capacitatea de functionare a plamanilor lor imbunatatindu-se cu 4%.
In schimb, nivelul de grasimi din sange nu a fost influentat de nici unul dintre cele doua programe.
Profesorul Vicki Harber, coordonatorul studiului, a spus: "In general, activitatile fizice de intensitate redusa, precum plimbarea, nu ofera beneficii marcante pentru sanatate fata de programele de fitness, care maresc ocazional intensitatea activitatii fizice".
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod