Aerul condiţionat provoacă dureri acute de coloană vertebrală

Căldurile extreme ne obligă la măsuri extreme şi asta nu e bine pentru organism. Iar una dintre ele, tentaţia de a petrece prea mult timp în dreptul aparatelor de aer condiţionat setate pe temperaturi scăzute, ne poate duce din vacanţă, direct la doctor, cu dureri acute la nivelul coloanei vertebrale, avertizează Mihaela Proicea, managerul Clinicii Bio Ortoclinic.
Indiferent dacă vorbim despre copii sau despre adulţi, nici o persoană nu este imună la expunerile repetate la curenţii reci produşi de aparatele de aer condiţionat, cu atât mai puţin dacă are afecţiuni ale coloanei cauzate de dureri musculare sau de probleme osteoarticulare. Conform reprezentantei clinicii din Bucureşti, atât persoanele sănătoase, cât şi cele care se confruntă frecvent cu dureri de spate e bine să evite să petreacă prea mult timp în încăperi cu temperaturi scăzute, nu doar pentru că pot răci.


Multe din afecțiunile coloanei vertebrale sunt amplificate de senzația de rece și cum, în această perioadă caniculară în majoritatea locurilor în care mergem – magazine, centre comerciale, locuri de servit masa, mall-uri etc – temperatura este menţinută artificial cu cel puţin zece grade Celsius sub valorile exterioare, corpul se resimte din plin, chiar dacă în acele momente senzaţia pe care o simte este cât se poate de plăcută. Aerul rece este unul din factorii destabilizatori ai sistemului vertebral, pe lângă traumatism, dezhidratare, postură corporală incorectă, lipsă de substanţe minerale”, a declarat Mihaela Proicea.


Managerul Bio Ortoclinic susţine că printre afecțiunile agravate de frig se numără: discopatia, scolioza, spondiloza, lombosciatica, lumbago și cifoza. Problemele de la nivelul coloanei debutează cu modificări ale proprietăţilor fizico-chimice ale discurilor intervertebrale, care pierd din grosime şi din mobilitate. Mai mult, se schimbă conturul suprafeţei articulare, muşchii şi ligamentele devin flasce şi mai puţin elastice apoi, apare faza instabilităţii. Vertebrele se vor mişca mai mult decât trebuie sau decât se întâmplă în mod normal, mişcarea antrenând după sine un efect de tip foarfece cu dureri şi scădere a mobilităţii corpului.
Durerile de spate pot fi percepute direct în zona afectată, dar pote fi simţite şi în altă parte a corpului (radiată).

În cazul apariţiei durerilor provocate de expunerea la rece a coloanei cele mai eficiente şi noninvazive  tratamente constau în decompresie, mobilizare şi exerciţii fizice sub supraveghere de specialitate. Mai mult, hidratarea suficientă poate susţine recuperarea în astfel de blocaje, asociată cu odihnă.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod