De ce nu ar trebui să adaugi gheață și lămâie în băuturi. Sunt foarte periculoase!

Medicii de la Universitatea Clemson din Statele Unite au realizat o investigație despre produsele care sunt adăugate în băuturi. Rezultatele te-ar putea îngrozi
Te-ai gândit vreodată ce se întâmplă când adaugi gheață și felii de lămâie în băuturile tale? Atunci când acestea sunt adăugate în pahar, nu oferă numai aromă, ci aduc cu ele bacterii și virusuri. 

Gheața este folosită pentru a răci băuturile, dar și pentru a oferi cocktailurilor un aspect deosebit. Dar aceasta poate fi contaminată cu microorganisme chiar înainte de a fi transformată în gheață. Deși te aștepți ca apa din care se face gheață să fie la fel de pură precum apa de băut, evenimentele petrecute de-a lungul timpului arată că nu este întotdeauna astfel.

În 1987, gheața contaminată servită în băuturile din timpul unui meci de fotbal din Philadelphia și la alte evenimente mai restrânse a provocat îmbolnăvirea a 5000 de persoane cu virusul Norovirus, potrivit dailymail.co.uk.

Gheața contaminată a fost responsabilă și pentru epidemia de holeră din America Latină, în anul 1991, când 8000 de persoane s-au îmbolnăvit, iar 17 și-au pierdut viața.

Dincolo de pericolul ca gheața să fie făcută din apă contaminată, atât gheața, cât și lămâia pot colecta bacterii de pe diverse suprafețe, precum aparatele de făcut gheață, tocătoare, mâini sau ustensile de bucătărie.

Medicii Paul Dawson și Wesam Al-Jeddawi, de la Universitatea Clemson, au realizat o investigație despre produsele care sunt adăugate în băuturi.
Rezultatele te-ar putea îngrozi.

Cât de periculoase sunt gheața și lămâia?

Vestea proastă este aceea că atunci când mâinile sunt contaminate cu E. coli, bacteria a fost transfertă pe feliile ude de lămâie în 100% dintre cazuri. Dacă feliile de lămâie erau uscate, rata de a transfer a bacterie pe acestea a fost de 30%. Aceste descoperiri sunt în concordanță cu cele ale unui alt studiu, care a descoperit că 69% dintre feliile de lămâie folosite în 21 de restaurante erau infectate cu bacterii și ciuperci asociate cu contactul uman. Iar în cazul cuburilor de gheață este și mai grav. Și mai multe bacterii au fost transferate pe gheață decât au fost transferate pe lămâi: 67% de pe mâini și 83% de pe cupa pentru gheață.

Ce se întâmplă când îți pui singur gheață și lămâie în băutură?

Unele restaurante oferă felii de lămâie la standurile pentru băuturi, pe care clienții și le pot adăuga singuri în pahar. Acestea sunt și mai periculoase, pentru că pot fi contaminate din mai multe surse.
Dacă sunt lăsate în aer liber și nu sunt ținute la rece, pot acumula microorganisme periculoase din aer. De asemenea, persoanele care le ating le contaminează cu diverse bacterii sau virusuri.

Nu te baza pe faptul că alcoolul este antiseptic!

Unele persoane consideră că băuturile pe bază de alcool pot elimina aceste posibile contaminări. Dar în cadrul unui alt studiu s-a descoperit faptul că agenții patogeni înghețați au supraviețuit în 86% dintre cazuri atunci când gheața s-a topit în cocktailuri de tipul scotch și apă minerală sau tequila. Prin urmare, băuturile alcoolice și cele carbogazoase nu te protejează de bacteriile din gheață sau de pe feliile de lămâie.

Șansele să te îmbolnăvești de la băuturile pe care le consumi sunt destul de mici, dar există.
Din moment ce lucrătorii din domeniul alimentar sunt sursele principale de îmbolnăvire cu norovirus, virusul hepatitei A și alți agenți patogeni, este bine să fii prudent și să urmărești cu atenție calitatea serviciilor din localul în care te afli, dar și modul în care sunt manipulate băuturile și produsele alimentare. De asemenea, urmărește cum îți este preparată băutura la bar. 

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod