Bebeluşii născuţi prin cezariană au un risc mai mare de a suferi de autism

Cercetătorii irlandezi au descoperit că operația de cezariană duce la o creştere medie de 23% a riscului de autism


Anterior, oamenii de ştiinţă au afirmat că asocierea dintre cezariană şi autism s-ar datora genelor, ceea ce înseamnă că anumiţi bebeluşi sunt predispuşi să treacă prin naşteri dificile şi abia apoi să dezvolte autism.

23la sută este valoarea cu care crește riscul de autism la bebelușii născuți prin cezariană
O altă explicaţie posibilă vizează faptul că femeile care apelează la cezariană sunt mai vârstnice, iar bebeluşii lor prezintă la rândul lor riscuri mai mari de a suferi de autism, notează cotidianul citat de Mediafax.

Medicii le îndeamnă pe femei să nu se simtă vinovate şi să creadă că au influenţat negativ dezvoltarea bebeluşilor prin faptul că au solicitat să nască prin cezariană.

Creşterea numărului de cezariene are la bază în principal faptul că medicii le sfătuiesc pe femei să opteze pentru această intervenţie atunci când există un risc mare de complicaţii medicale.

Aceste femei sunt în general cele supraponderale şi obeze, suferă de diabet, au suferit complicaţii la o naştere precedentă sau suferă de anumite maladii mintale.
Alte femei trec printr-o cezariană în situaţii de urgenţă, atunci când apar complicaţii chiar în timpul naşterii.

Deşi operaţia de cezariană este mult mai sigură în zilele noastre decât în urmă cu 50 de ani, procedura prezintă în continuare un risc de infecţie, cheaguri sangvine şi anumite vătămări la nivelul organelor interne.

În 2012, un studiu realizat de Imperial College London a descoperit că o zecime dintre mame au dezvoltat o infecţie şi au avut nevoie de o perioadă de spitalizare mai îndelungată după naştere.


Foto: Hepta

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod