Levi’s Made & Crafted prezintă colecția Denim Family pentru primăvară-vară

Când Levi’s Denim Family a fost lansat în anii 1950, scopul era de a crea o linie de îmbrăcăminte pentru o familie întreagă.
Mame, tați și copii au descoperit articole din denim de calitate, confortabile și care putea fi asortate într-o multitudine de situații. Timpul a trecut, iar colecția dedicată sezonului primăvară-vară 2023 este aici. Aceasta are la bază o combinație dintre modern și trecut, ce pune accentul pe fluiditate stilistică și tendințele actuale.

Inspirația provine din funcționalitatea ridicată a hainelor sport și utilitare, fiecare piesă a colecției Denim Family fiind realizată prin proceduri cât mai curate.
Abordarea siluetelor este una modernă, axată pe lejeritate - în special în zona picioarelor -, în timp ce topurile pun în valoare umerii. Un amestec de bumbac indigo creat prin tehnici inovatoare și sustenabile stă la baza fiecărui articol. Astfel, Denim Family a fost creată pentru oricine, având ca obiectiv îmbinarea mai multor stiluri pentru a crește libertatea stilistică oricui îndrăznește să o poarte - piesele sunt versatile, durabile și pot fi combinate în foarte multe ținute.


Printre item-urile noi ale sezonului putem regăsi cămașa Baseball Shirt, un poncho reversibil Baseball și două topuri inspirate de stilul sporty. De asemenea, ne-au mai atras atenția și jachetele Cropped Jacket, Short Coat și Shacket, care reinventează aspectul clasic prin adăugarea unor detalii abstracte și fine. Când vine vorba de bottoms, am fost cuceriți de pantalonii Cinched Pand și Pleated Culotte, două modele ce transpun perfect un aer primăvăratec.

Fiecare articol vestimentar este confecționat dintr-un denim superb, de origine japoneză.
Indigo-ul de tip low-dip creează o nuanță de albastru unică, în timp ce amestecul de bumbac îi conferă materialului o textură bogată. Aceasta este mai apoi derivată, în funcție de viziunea avută privind articolele - de exemplu, Shacket-ul a fost spălat de mai multe ori pentru a obține o nuanță de albastru mai deschisă. Logo-ul specific Denim Family are o formă de soare, care cumva lasă de înțeles transformarea ce o aduce în garderobă prin articolele sale.

Vizitează levis.com și descoperă cea mai nouă colecție Denim Family.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod