20 de ținute perfecte pentru petrecerea de Revelion

Piesele vestimentare din catifea și rochiile roșii elegante sunt două trenduri majore pentru acest sezon. Află ce să porți la petrecerea de Revelion

Ținutele în nuanțe metalice

În fiecare an, paietele sunt nelipsite de la petrecerile de Revelion. Dar ca să ieși din rutina acestui look, optează pentru materiale textile cu străluciri metalice. Fie că alegi argintiu, auriu sau cupru, sclipirile discrete vor reuși să-i ofere ținutei tale un plus de eleganță și un aer festiv. De asemenea, ai putea să alegi o pereche de pantofi sau sandale într-o nuanță metalică ce atrage toate privirile.

Rochiile roșii

Nimic nu poate fi mai sexy decât o rochie roșie, care îți pune discret formele în valoare. Pentru petrecerile rafinate de Revelion, o astfel de rochie este fără îndoială alegerea perfectă.
Vei întoarce toate privirile, fără să te străduiești prea mult. Citește aici cum să accesorizezi corect o rochie roșie, ca să arăți impecabil

Piesele vestimentare din catifea

Catifeaua este în mod sigur materialul emblematic al acestui an și pare să rămână un trend la fel de puternic și în anul 2018. Strălucirea și reflexiile discrete ale catifelei o transformă în alegerea ideală pentru o ținută elegantă de petrecere. O rochie din catifea în tonuri închise și misterioase de bleumarin, verde smarald, roșu burgund sau galben va arăta de-a dreptul spectaculos.

Sacou și pantaloni

Nu este nevoie să porți rochie ca să ai oținută sexy și rafinată la petrecerea de Anul Nou. Costumele compuse din sacou și pantaloni cu croială dreaptă se numără, de asemenea, printre tendințele acestui an.
Și în acest caz, catifeaua este o alegere excelentă.

Salopete elegante

Fie că optezi pentru salopetele cu pantaloni lungi sau cele cu pantaloni scurți, în mod sigur vei arăta spectaculos la petrecerea de Revelion dacă alegi o astfel de ținută. Dacă vrei un look festiv și îndrăzneț, alege o salopetă acoperită cu paiete. Vei atrage toate privirile! În acest caz, va trebui să accesorizezi foarte puțin sau chiar deloc, pentru ca ținuta ta să nu aibă un aspect prea încărcat.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod