Știți de ce locurile de joacă pentru copii ar trebui să fie doar pentru copii?

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
12 Aprilie 2021
A fost o lungă bucată de vreme în care copilul meu nu a mai ieșit la locul de joacă din fața blocului. Știți cum e... cu vârsta, ajung să aibă tot felul de drame.
I se stricaseră apele în gașcă și a evitat să mai iasă. Mi-a părut rău, dar nici nu am avut de ales. L-am lăsat să-și dreagă singur treburile și, într-un final, le-a dres, așa încât gașca cea mare s-a reunit la începutul acestei vacanțe.
 
Acum, aproape că nu prea îl mai prind prin casă. Vine când îl răzbește foamea sau când are nevoie la baie. Chiar râdeam singură într-una din serile trecute că dacă nu reușesc eu să-l aduc în casă cu vorba, îl va trimite Poliția. 
A venit el singur. De foame!
 
Aseară, după ce a mai stat iar afară ore bune, m-am trezit că mă întreabă la masă:
 
- Știi de ce locurile de joacă sunt pentru copii?
 
I-am zis rapid că nu, pentru că mă interesa răspunsul lui.
 
- Pentru că numai ei ar trebui să se joace acolo! Părinții nu ar trebui să se bage în treaba asta.

Și-mi povestește:
 
- A venit mama lui X și după ce a stat și după ce a stat și s-a uitat la noi cum ne jucam pe ăla de cățărat, i-a zis lui X: ”Vezi? Tu de ce nu faci ca Y? Uite Y ce frumos face!” și ne-a stricat joaca.
E nasoală și pentru X și pentru Y chestia asta - că X se simte nașpa că nu poate să facă așa și începe să-l urască pe Y pentru că din cauza lui l-a făcut maică-sa de râs, iar Y are, deodată, relația stricată cu X ... fără să vrea. De-asta locurile de joacă ar trebui să fie numai pentru copii, pentru că părinții strică tot! Cum ar fi să se apuce și copiii să zică de față cu toată lumea: ”Uite ce face mama lui X, tu de ce nu faci ca ea?”.
 
Știți că se spune că trebuie să ne purtăm frumos cu copiii pentru că ei ne vor alege azilul, dar eu zic că trebuie să ne purtăm frumos nu doar pentru un azil decent, ci și pentru o viață liniștită.
Asta mi-ar mai lipsi acum, să-l aud și cum îmi zice: ”Uite, mama lui X e vopsită, nu e ca tine cu rădăcinile crescute! Mama lui Y e slabă, tu de ce nu ești slabă? Mama lui Z e doctoră, tu de ce nu ești doctoră?”. Prefer o viață liniștită, fără să compar sau să fiu comparată.
 
Și, lăsând gluma la o parte, după ce am fost crescută cu parentingul comparației, am zis de la bun început că eu nu-mi voi supune copilul acestui chin. Mereu mi-am zis că copilul e un om nou, pe care am tot restul vieții mele la dispoziție să-l cunosc. Așa am pornit pe acest drum. Am mers pe principiul că voi descoperi din mers.
Nu mi-am făcut niciun plan - să fie primul din școală, să fie sportiv medaliat, să urmeze o facultate de top, să devină medic sau cercetător. Eu mi-am propus chestii din astea ieftine: să-i fiu alături cât de mult pot și să-l susțin în tot ce face, dar deciziile să și le ia singur.
 
În fine, mă pierd în detalii inutil, pentru că nu voi schimba eu acum mentalitatea și stilurile de parenting. Cel mai probabil, mama lui X, și dacă va ajunge la un azil de lux, tot va zice: ”Ia uite Y ce azil frumos i-a ales maică-sii, tu de ce nu mi-ai ales și mie așa?”. Mă rog, speranța mea e că, cel puțin copiii de azi, vor avea altă mentalitate.
Sper ca X să-i răspundă: ”Da, dar mama lui Y are coxartroză, tu de ce ai demență senilă?”.




 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod