Cum e să fii mamă divorțată în România. Trei lucruri care m-au scos din minți în ultimii 8 ani

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama de aproape 10 ani. Am divorțat când copilul avea aproape 2 ani și de atunci am văzut multe. Nu pot să mă lăcomesc și să spun că le-am văzut pe toate, pentru că viața nu încetează să mă uimească, dar extrem de multe cu siguranță am văzut.

Nu are sens să precizez că ușor nu e, nu-i așa? Asta cred că știe sau bănuiește toată lumea. Nu e deloc ușor.  Am să vă povestesc, de acum încolo, aici pe eva.ro cum e să fii mamă divorțată în România.

 

Azi am să vă povestesc despre cele mai importante trei lucruri care m-au scos din minți în ultimii opt ani:

 

”Ai făcut tu ceva!”

 

Oamenii, din fire, sunt curioși. Motivul divorțului e ceva care le râcâie curiozitatea îngrozitor. De exemplu, de câte ori am spus cuiva că tata e mort, nu m-a întrebat nimeni de ce a murit. A murit, a murit, să fie sănătos, vorba aceea. Ei bine, când vine vorba despre divorț, oamenii vor să știe de ce: ”Aoleu, da` de ce?”.

 

Mai sunt și alții, mai eleganți, care pun problema altfel: ”Pot să te întreb de ce?”. E amuzant să fii atent la reacțiile lor atunci când răspunzi: ”Nu!”. Conversația se întrerupe și cu greu poate fi reluată.

Una peste alta, eu nu văd divorțul ca fiind ceva atât rău. E greu, e adevărat, dar de foarte multe ori s-ar putea să fie cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla ție și copilului tău. Reacțiile de tipul ”Aoleu!” nu prea au ce să caute.

Divorțul este consecința sănătoasă a unei legături nesănătoase, care nu făcea bine nimănui. Iar unui copil îi dăunează de N ori mai mult o viață într-o familie în care nu mai există armonie și părinții sunt nefericiți, decât una în care părinții sunt separați și liniștiți.

Din păcate, mentalul colectiv duce divorțul în zona infidelității și curiozitatea vine din faptul că vor să știe care e cel care a călcat pe lângă.

 

”Vai, săracul copil! Crește fără tată!”

 

Prima oară când m-a șocat replica asta, că o mai auzisem de nenumărate ori înainte, era acum vreo doi ani, când o tipă al cărei soț era manager pe țară la nu știu ce mare firmă, călătorea tot timpul și venea acasă, în principiu, în weeenduri.

Și atunci când venea, evident, era obosit. Dar copilul meu, care mergea în weekend la tată, era cel demn de milă pentru că creștea fără tată.

 

În plus, există mulți tați care sunt prezenți în viața copilului doar fizic - există și ei în casă, mai trec prin sufragerie, cum ar veni. Așa că nu, un copil ai cărui părinți sunt divorțați nu crește chiar fără tată.

 

Și mai e ceva aici, dar despre asta am vorbit deja mai sus. Poate că uneori e mai bine pentru el să crească fără tată, nu credeți? Știți cazurile acelea horror în care tatăl e alcoolic și își bate soția de câte ori are ocazia sau face scandal sau și și(nu contează), iar ea rămâne lângă el strict din acest motiv - să nu stea copilul fără tată? Știți, nu? Ei bine, fix acolo e indicat să crească fără tată.

Dar asta e altă poveste despre care vom vorbi cu alte ocazii.

 

Și angajatorii vor să-ți cunoască statutul și să știe cine stă cu copilul

 

În primul rând, este greu spre imposibil să ai un job normal, cu un program normal, în contextul în care nu ai pe lângă tine o bunică, o bonă sau orice alt om care să te ajute. Cum nu am avut pe nimeni, am făcut un compromis pe plan profesional: joburi și jobulețe part time, colaborări, lucrat mult de acasă, astfel încât să pot, cât de cât, să fiu lângă copil. Chiar și după ce a mers la grădiniță, lucrurile tot complicate au rămas. Virozele nu te întreabă niciodată dacă ai timp de ele, știți și voi cum e.

 

Dar altceva voiam să vă spun. Am mers, la un moment dat, la un interviu de angajare.

Avea copilul vreo trei ani și un pic și momentul în care am fost întrebată care îmi e starea civilă și le-am spus că sunt divorțată, am simțit cum s-a încheiat totul acolo. Am fost întrebată imediat câți ani are copilul (pomenisem de el înainte în discuție) și cine stă cu el. 

- Și când se îmbolnăvește ce faci? m-a întrebat domnul.

- Îl las singur acasă și vin să muncesc pentru dumneavoastră, i-am zis.

Am stabilit rapid că nu putem colabora, ne-am strâns mâna cât de prietenește s-a putut și ne-am văzut de treabă. 

 

Aveam tendința să spun că pe măsură ce copilul crește lucrurile devin mai ușoare. Am realizat, în timp ce scriam acest text, că nu e așa. Nu devine nimic mai ușor. Sunt la fel de grele și la fel de complicate, dar te obișnuiești cu ele și nu mai par așa înfricoșătoare. 

 


 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Dana Popes pe 15 Dec 2019, 09:26
    Mentalitatea misogina e de vina

    In State este ilegal sa te întrebe ce vârsta ai sau starea civilă. De asemeni nu am întâlnit un american care sa își permită sa întrebe pe cineva fie femeie sau bărbat de ce a divorțat. Este considerat nepoliticos. Cred ca poporul roman încă are mentalități misogine și anume ca o femeie este valoroasa doar dacă este măritată, iar una singura sigur are o problema.

    0
    0

  • Cami pe 14 Dec 2019, 23:39
    .

    Eu sunt o viitoare mamica, singura! Si nu ma tem! O sa lupt pt copilul asta cat o sa pot. Toate mamicile ca tine, ca mine, sunt condamnate uneori de "barbati" cu o gandire imatura si care nu au nici cea mai mica idee de ceea ce inseamna responsabilitate. Din aceasta cauza Dumnezeu i-a lasat pe pamant barbati si nu femei, pt ca ei nu ar fi putut sa treaca prin asta.

    0
    0

  • Elena pe 14 Dec 2019, 17:12
    O poveste cunoscuta

    Ma regasesc in aceasta relatare, nu in totalitate dar 90% cu siguranta. Am fost o femeie divortata cu copil mic de 2 ani, acum are aproape 16. Spun am fost deoarece m-am recasatorit. Da, intrebarea "cine a fost de vina?" sau "ai facut tu ceva!" imi suna foarte cunoscut, Intr-adevar sunt cazuri in care copilul e mai bine sa creasca fara tata (cel putin,cel biologic, in cazul meu) pentru ca ar fi fost cu siguranta toxic pentru copilul meu, toata educatia pe care i-am dat-o fiului meu, el ar fi facut-o praf, macar din ura lui pentru mine fiindca i-am stricat planurile cu amanta lui, ramanand insarcinata la momentul "inoportun".Cand copilul avea aproape 2 ani, dupa o cearta crunta, mi-am vazut viitorul al meu si al copilului meu alaturi de acel om, si am avut intelepciunea sa-i pun capat. Nu regret nicio clipa decizia din ziua aceea, si copilul meu este acum un adolescent adorabil, cu note bune la scoala, si ambitii sanatoase pentru viitor. Nu a fost usor, dar acest copil a fost si este motorul vietii mele, puterea mea de a infrunta viata, de a realiza foarte multe lucruri pe care nu le-as fi realizat alaturi de tatal lui biologic.Iar acum am noroc de un sot care imi iubeste copilul si fiul meu are un tata adevarat.

    0
    0

  • Nadia pe 11 Dec 2019, 00:23
    Cum e sa fii mama divortata in Romania

    Draga prietena, Subiectul este incitant si in acelasi timp discriminatoriu pentru generatia mea. Nu fac parte din miscarea '' sufragetelor '' dar pentru ce in CV sunt 2 intrebari : divortata sau vaduva. . O femeie are de trecut prin purgatoriul intrebarilor cand este divortata, de ce ?, are un picior in minus,este insemnata, ce o deosebeste fata de alta femeie ? Eu cred ca curajul, este calitatea care o deosebeste si-i descurajeaza pe cei din jur. Atunci cand omit aceste raspunsuri,,reactia este si mai virulenta si parerea mea este ca aceste intrebari sa fie excluse,pentru ca sunt descriminatorii. Cu drag, Seara placuta,..

    0
    0

  • Alexandra pe 10 Dec 2019, 20:18
    Cu cine sta copilul?

    Ce funny e, ca sa nu spun ironic, faptul ca te-au întrebat cu cine sra copilul. Pe mine nu m-a întrebat nimeni cu cine sta copilul and m-am întors la munca, deși lucram amandoi in ture, iar de la 6 seara nu avea cine sa îmi ia copilul de la grădinița sau sa stea cu el când era bolnav. A fost principalul motiv pentru care nu am mai făcut unul. Însă in cazul tău, a fost una din întrebări , Ma îndoiesc, totuși, ca era de grija. Am fist crescută de o mama singura in timpul lui Ceaușescu și consider ca da, decât sa creasca intr-o relație toxica, mai bine sa creasca frumos, alături de un părinte singur. Nu îmi vine sa cred ca, in atâția ani, deși continuam sa ne plângem ca nu s-a schimbat nimic, totuși , nimic din mentalitatea noastră nu s-a schimbat.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod