Sa fii suficient de unic? Iata o problema suficient de spinoasa in anumite situatii si nu numai. Patologia este unica, fiecare delir este unic, in felul sau. Comportamentele patologice ale celor ce se numesc in mod generic "nebuni" sunt inedite si sunt complet noi. Gradul lor de unicitate este inerent. Se vorbeste despre relatia dintre genialitate si nebunie, se compara sau, in orice caz, multi psihotici se considera geniali. Nevoia de unicitate este una care poate deveni periculoasa. A fi altfel nu inseamna a fi unic.
Sa luam urmatoarea situatie - esti femeie, cresti, constati ca mama ta nu este un model pentru tine, ca nu vrei sa fii ca ea. Ce iti doresti este sa fii altfel decat ea. Ce te nemultumeste? Sa luam din cazurile de psihoterapie cateva exemple:
• te nemultumeste faptul ca o simti prea rece;
• ca o simti inferioara;
• ca nu vrei sa te jertfesti asa cum a facut ea;
• ca nu vrei sa suferi asa cum a facut ea;
• nu iti place cum se comporta si ceea ce face;
• ca acorda prea mare atentie surorii mai mici.
Tu vrei sa fii altfel. Dar acest altfel nu apare ca element de unicitate, ci de anulare a unicitatii. Reperul in acest caz, luat ca exemplu, este mama. A nega ceea ce esti in acest context presupune a nega o parte din tine, din istoria ta, din ceea ce esti. Negarea nu aduce un lucru in plus, ci o lupta care se da in tine intre ceea ce vine in mod natural din tine, un anumit comportament, anumite roluri, anumite situatii constante, anumite asteptari si mai ales anumite pulsiuni pe care incerci sa le refuzi pentru ca in tine are loc acest refuz al naturalului tau. Mecanismul in sine este inconstient. Nu stii ca exista aceasta tendinta in tine. Ceea ce ajunge la tine sunt lucruri mult mai aparente: "o simti prea rece".
O femeie in varsta de 30 ani, maritata, are un copil. Acuza o nemultumire pe care nu o intelege, nu poate sta singura si in acelasi timp simte ca este nemultumita de ceea ce se petrece in viata sa.
Este nemultumita de parinti. O mama care nu a lasat-o sa se exprime, cu principii sigure, stabile, rigide. Nu crede ca a fost crescuta intr-un mediu prielnic. S-a maritat pe la 18 ani cu gandul de a gasi pe cineva cu care sa plece de acasa si sa reuseasca sa isi intemeieze o familie si sa gaseasca un alt mediu. Tatal nu s-a implicat prea mult in educatia si cresterea lui pe care il considera mai mult plecat.
Simte ca relatia cu mama ei este foarte rece, ca nu reuseste sa comunice cu ea, sa se inteleaga cu ea. Simte o mare nevoie de afectiune, insa nu poate sa comunice celorlalti gandurile acestea. In aceste conditii se poarta mai curand rece si ea desi isi doreste sa fie altfel, sa fie o persoana care primeste afectiune. Solicitarea ei ia si forma multor reprosuri pe care le aduce sotului. Nu gaseste o atitudine echilibrata fata de copil, incearca sa se controleze in fata lui, insa deseori se comporta violent, amenintator, uneori il si bate.
Participa la grupul de psihodrama de psihoterapie. Intrarea ei in grup este una foarte prudenta, nu reuseste sa stabileasca relatii cu ceilalti, dimpotriva incearca sa se centreze pe ceea ce este in ea, pe lucrul cu ea.
Cu toate acestea, in momentele in care se lucreaza cu protagonist, cand are acces la experientele celorlalti se comporta ca si cand ar simti foarte puternic, dar nu exprima mai nimic din lucrurile astea. Participarea auditoriului o gaseste de multe ori pe pozitia unei persoane care exprima foarte putin si care nu reuseste sa comunice cu ceilalti decat continuturi neutre si nu unele personale, incarcate emotional. Pe masura ce timpul trece, reuseste sa se integreze partial in grup, relatiile cu ceilalti devin mai naturale, continutul emotional se infatiseaza sub forma de comunicare.
La un moment dat, ajunge protagonist. Scena pe care o are in minte este una din copilarie in care este in casa, este singura, tocmai s-a intors de la scoala. Este ziua ei si ar fi vrut sa primeasca un cadou. Pe masura ce coborim in analiza scenei, se produc cateva lucruri - vorbeste despre mama sa, despre ceea ce simte pentru ea, despre ceea ce o nemultumeste la aceasta. Lucrurile acestea se comunica in cadrul unui dialog dintre mama si ea. Intr-o prima faza se vorbeste rece, pe continuturi educationale (despre ordinea din casa, despre invitatii de la petrecere, etc.). la invitatia mea de a exprima ceea ce o nemultumeste la mama, aceasta incepe sa-i vorbeasca despre modul in care o simte, despre faptul ca este de gheata, ca nu o simte, etc.
Mama incearca sa-i explice ca tot ceea ce a facut pentru ea, ca are si ea problemele ei, etc. ii propun protagonistei urmatorul joc - sa o aduca pe mama asa cum o doreste ea. Sa se gandeasca simplu si clar la ceea ce asteapta cu adevarat de la ea si sa faca modificarile de rigoare. Protagonista are un moment de deruta. Nu se gandise ca mama ei poate sa fie una diferita de cea reala, ca mama care era in sufletul ei - mama dorita este una care poate lua o forma dar ca niciodata nu a dat sens acestei forme, nu a incercat sa o contureze. Apoi intra in acest joc desi la inceput se simte inconfortabil. O invit sa intre in rolul mamei "ideale" si are loc un dialog ce se termina cu o imbratisare lunga, in care protagonista incepe sa planga, un plans de integrare a unor continuturi care sunt in ea si pe care si le doreste cu adevarat.
Care este caracterul sau unic? Unde apare problema? Este unic ca protagonista sa aiba aceasta mama reala si aceasta mama dorita. Este un fapt care nu se poate schimba - mama reala este aceasta dar in acelasi timp unicitatea sa este data si de ceea ce isi doreste si de ceea ce este in realitate. Acesta este elemental decisiv al unicitatii - acceptarea contrariilor.
centrupsihologie@gmail.com
www.centrupsihologie.ro
">
Posteaza comentariu