Machiajul ochilor mari: 7 trucuri ca să nu-i accentuezi și mai mult

Majoritatea femeilor își doresc să obțină ochi mai mari cu ajutorul machiajului. Însă, nici machiajul ochilor mari nu e simplu de realizat, în cazul în care nu vrei să-i accentuezi mai mult.
Poate ești fericita posesoare a unor ochi mari și frumoși, dar ți se pare foarte dficil să realizezi un machiaj impecabil, astfel încât ochii tăi să nu pară și mai mari. Uneori, vrei să-i conturezi frumos și să păstrezi un machiaj simplu, dar trebuie să cunoști câteva trucuri simple ca să obții un look impecabil.


7 trucuri pentru machiajul ochilor mari


Ține cont de aceste câteva reguli ca să nu greșești atunci când aplici fardurile și tușul de ochi, deoarece acestea pot să mărească foarte mult ochii

1. Aplică fardul în culori închise doar la colțurile exterioare ale pleoapelor

Culorile închise sunt perfecte pentru machiajul ochilor mari, însă este foarte important modul lor de aplicare. Ele vor face ca ochii tăi să arate mai mici, doar atunci când îl aplici la colțurile exterioare ale ochilor, scrie site-ul Makeup and Beauty. 


2. Renunță la mascara

Mascara ajută la o deschidere mai mare a ochilor, astfel că în general va oferi impresia de ochi mai mari. Dacă tu ai deja ochii mari și frumoși nu mai este necesar să folosești și mascara.
În cazul în care nu suporți ideea de a face un machiaj al ochilor fără mascara, atunci specialiștii susțin că poți să aplici pe genele inferioare. 


3. Folosește fard strălucitor închis la culoare 

 
Aceste farduri vor arăta foarte bine în cazul ochilor mari, iar atunci când sunt aplicate la colțurile exterioare ale pleoapelor vor crea iluzia de ochi mai mici. Maroniu, auriu sau cupru se combină excelent pentru machiajul ochilor mari. 


4. Apelează la machiajul smokey eyes pentru seară

Atunci când este realizat corect, machiajul smokey eyes poate să confere impresia de ochi mai mici, astfel că este potrivit persoanelor care au ochii mari. 


5. Folosește creionul waterline pentru a contura linia de interior a ochilor

Dacă vei contura linia de interior a ochilor cu ajutorul unui creion waterline, ochii tăi vor arăta mai mici. Prin urmare, este unul dintre cele mai bune trucuri pentru machiajul ochilor mari. 


6. Sprâncenele tale trebuie să fie subțiri

Încearcă să păstrezi o linie frumoasă a sprâncenelor și să fie mai subțiri, deoarece astfel vei obține iluzia unor ochi mai mici. 


7. Ai grijă cum aplici tușul de ochi

Fie că folosești o pensulă mobilă sau un tuș tip cariocă, acest contur trebuie să fie perfect și cât mai aproape de pleoape, astfel încât să nu apară o dungă deschisă. Potrivit specialiștilor, tușul este recomandat persoanelor cu ochii mari, în schimb ce un creion kajal va fi mai bun pentru machiajul ochilor mici. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod