Ce să faci ca să nu-ți arăți vârsta. 14 sfaturi de urmat

de Natașa Alina Culea, 16 Octombrie 2019
ce sa faci ca sa nu-ti arati varsta mama fiica

Se spune că vârsta este doar un număr. Sunt de acord cu afirmația asta tocmai pentru că sunt femei care arată mult mai tinere decât vârsta pe care o au și altele, dimpotrivă, își adaugă ani buni printr-o ținută sau atitudine nepotrivită.

Eleganta Coco Channel ne-a spus tranșant: „O femeie are vârsta pe care o merită”. Merităm să fim tinere!

Iată ce poți face ca să nu-ți arăți vârsta:

  • Nu înceta niciodată să faci sport. E important și pentru frumusețe, și pentru sănătate! Pentru un plus de feminitate poți alege balet, dansuri sau yoga.
  • Ai grijă de părul tău. Odată cu vârsta părul are tendința de a încărunți și de a avea un aspect uscat și rebel. Nuanțează-l în culori calde (evită negrul, tonurile de gri) și oferă-i tratamente din belșug (recomand tratamentul cu cheratină). Alege o tunsoare tinerească și nu uita să-ți tunzi vârfurile cât mai des).
  • Ai grijă de rutina de hidratare pentru față, gât și mâini. Nu uita de exfoliere.
  • Folosește creme de față foarte hidratante, aplicându-le de mai multe ori pe zi (cele mai bune sunt cele cu Retinol, vitamina C, hyaluron și colagen).
  • Kilogramele în plus nu sunt deloc în avantajul tău. Menține-te, adoptă un stil de viață sănătos! Ia decizia de a fi cumpătată în privința mâncării chiar de azi.
  • Folosește suplimente cu vitamina C și antioxidanți, din surse cât mai naturale. Bea ceai verde și mănâncă preponderent crudități.
  • Folosește ochelari de soare în zilele însorite, pentru a nu-ți accentua ridurile. Ochelarii supradimensionați îți vor da un aer chic. Dacă ai ochelari de vedere, trebuie să ții cont de forma ramelor; acestea te pot îmbătrâni sau întineri foarte ușor.
  • Ai grijă de zâmbetul tău! Îngrijește-ți și albește-ți dantura.
  • Renunță la perle, pălării demodate și la încălțămintea de tip platformă.
  • Chiar dacă poate ți se pare inutil, în primă fază, să știi că masajul facial face minuni în timp.
  • Nu te pensa excesiv; dacă e deja prea târziu și sunt foarte subțiri, un microblading pentru sprâncene te va ajuta să arăți mai tânără.
  • Atitudinea! Nu uita să zâmbești și să ai o atitudine cât mai optimistă.
    O femeie senină și veselă poate să pară și cu 10 ani mai tânără!
  • Nu renunța să înveți continuu, fie că vorbim de tehnologii noi sau de tendințele modei.
  • Fii activă! Ieși din casă, nu renunța la întâlnirile relaxante cu prietenele tale.



Ai grijă de tine! Meriți să fii frumoasă!

Autor: Natașa Alina Culea

Cine sunt? Uneori mi se pare că știu, dar viața mă învață că nicicând nu vei ști totul despre tine și că fiecare zi este o nouă șansă să fii mai bun decât ai fost ieri.

Altfel, sunt scriitoare, am scris șase cărți și lucrez la cel de-al șaptelea roman, sunt editor de carte, vegetariană, iubitoare de oameni, animale, natură și artă – în toate formele ei. Ce îmi doresc? Să fim mai buni, mai fericiți și să rămânem frumoși! Scriu și AICI pe blogul meu.

 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod