Patru uleiuri esențiale care nu trebuie să îți lipsească din casă

Uleiurile esențiale sunt folosite pe scară largă în industria cosmetică, dar mai rar de către utilizatori în mod direct, pentru că, nu-i așa, nu prea ne învață nimeni cum să le folosim. Ele au însă o mulțime de beneficii și când le ardem, și când le consumăm sau le aplicăm pe piele.

Lavanda

Lavanda este un antimicrobian, antibacterian și antifungic natural, fiind astfel primul pe lista remediilor de urgență naturiste. Pentru mușcături de insecte, aplicați o picătură de ulei esențial din lavandă pură direct pe inflamație și oprește imediat scărpinatul și umflarea. Poți face același lucru pentru coșuri pe cale să erupă. Pentru arsuri mici de la soare sau lichide fierbinți, aplică câteva picături nediluate sau diluate în apă distilată. Nu folosi însă lavanda pentru arsuri de gradul 2 sau 3.

Lămâia

Lămâia este un antiseptic natural și energizant. Dacă ai nevoie pe parcursul zilei, poți să îți torni câteva picături în palme, pe care le freci și apoi le duci la nas și inhalezi.
Această procedură îți eliberează căile respiratorii. 
Dacă ești pe fugă și trebuie să te împrospătezi, poți să aplici ulei esențial de lămâie și în zona axilelor sau pe tălpi. Pentru a nu sensibiliza pielea, poți să îl amesteci cu ulei de măsline sau migdale. Atenție însă, pentru că uleiurile esențiale din citrice sunt fotosensibile, adică preiau din lumină și din razele UV. Nu sunt deci recomandate înainte de expunerea la soare. 

Mentă

Printre cele mai populare uleiuri esențiale, des folosite, este și uleiul de mentă. Este un antiinflamator minunat și are un puternic efect antibacterian.
În același timp, este eficient și pentru greață și rău de mișcare: se aplică 4-6 picături diluate într-un două lingurițe din ulei de măsline și se distribuie circular pe abdomen. După masaj, inspiră uleiul rămas pe palme timp de 15 secunde. Pentru a trata pielea inflamată sau vânătă, aplică un amestec de 5 picături de ulei de mentă într-un sfert de ceașcă de ulei de migdale. Dacă ai o tăietură, aplică această mixtură numai în jurul rănii. Cu două picături de ulei de mentă aplicate pe tâmple scapi și de o durere de cap. 

Eucalipt

Acest ulei esențial este cunoscut grație abilității de a elibera căile respiratorii în cazul alergiilor de sezon și al răcelilor. Dacă pui o oală cu apă pe foc (cu 8-10 cești de apă), toarnă 20 picături de ulei de eucalipt și o mână de sare, apropie-te de oală, acoperă-ți capul cu un prosop și fă inhalații. 

adnana-costandache
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod