6 soluții naturale ca să-ți crească părul mai repede

Cum sa-ti creasca parul mai repede

Visezi să ai cât mai repede părul lung sau abia aștepți să scapi de o tunsoare nu prea reușită? Descoperă șase soluții naturale ca să-ți crească părul mai repede
Chiar dacă ești nerăbdătoarea să ai părul lung, trebuie să ai așetptări realiste. Rata de creștere a părului este influențată de moștenirea ta genetică, ceea ce înseamnă că în cazul unor persoane părul crește mai repede, iar în cazul altora crește mai lent. Dar dacă nu este îngrijit corect și nu este sănătos, viteza de creștere a părului poate fi mult încetinită.

Iată ce să faci ca să-ți crească părul mai repede:

Taie-ți vârfurile în mod regulat

Tăierea vârfurilor nu îți face părul să crească mai repede, dar este un pas esențial dacă vrei un păr lung și sănătos. Dacă nu te tunzi regulat, vârfurile se tocesc, părul devine degradat și se rupe. Vei avea senzația că părul tău nu mai crește. Taie câțiva centimetri din vârfuri o dată la trei luni pentru a elimina vârfurile detetriorate. Părul tău va crește sănătos și nu se va rupe.

Folosește balsam la fiecare spălare

Balsamul ajută la refacerea structurii firului de păr care se deteriorează din cauza vopsirilor repetate și a coafării. Folosirea balsamului este obligatorie de fiecare dată când te speli pe cap. Îți va face părul mai puternic, mai frumos și mai strălucitor, astfel încât vei putea să-l lași să crească atât cât vrei de lung. 

Clătește-te cu apă rece

După ce te-ai spălat pe cap și te-ai limpezit, aplică pe păr și scalp un ultim jet de apă rece. Acest truc natural îți va ajuta părul să crească mai repede pentru că stimulează circulația sanguină la nivelul scalpului și contribuie la o mai bună oxigenarea a foliculilor de păr și o hrănire adecvată cu nutrienți. Dacă nu suporți apa prea rece, poți folosi apă călduță. 

Aplică săptămânal un tratament cu uleiuri naturale pentru păr

Părul lung crește în câțiva ani, astfel că este îmbătrânit și afectat de procedurile cosmetice la care îl supui frecvent, precum vopsirea sau coafarea la temperaturi ridicate.
Amestecă o ceașcă de ulei de cocos cu o lingură de ulei de migdale, una de ulei de macadamia și una de ulei de jojoba. Pentru că uleiurile pot lăsa urme grase pe păr, aplică tratamentul pe părul umed, lasă să acționeze zece minute, apoi spală-te pe cap. Aceste uleiuri îi oferă părului acizii grași naturali care îi conferă elasticitate și strălucire, ajutându-l să fie mai rezistent și să crească mai repede. 

Masarea scalpului îți ajută părul să crească mai repede

Atunci când te speli pe cap, nu uita să-ți masezi cu grijă pielea capului. Un masaj delicat va stimula circulația sanguină, va elimina toxinele de la nivelul foliculilor și îți va ajuta părul să crească mai repede. De asemenea, prin stimularea circulației sanguine rădăcinile firelor de păr vor fi mai bine oxigenate și vor primi nutrienții care determină creșterea sănătoasă a părului.

Clătește-te cu cafea

Cofeină este recunoscută pentru proprietățile sale de stimulare a foliculilor de păr. Clătește-te pe cap cu un litru de cafea neîndulcită și lasă să acționeze timp de câteva minute. Repetă acest tratament o dată pe săptămână pentru a-ți ajuta părul să crească mai repede.


Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod