Bomba a explodat in viata mea
-
0 1buna tuturor. as avea nevoie de sfaturile voastre sincere,din inima,experienta samd. nu am pe nimeni cu cine sa vorbesc despre asta si m-ar ajuta mult o alta opinie,alti ochi asupra relatiei (sau fostei relatii) mele. povestea incepe ca orice poveste..2 indragostiti. povestea dureaza ani..mai exact 4 si jumatate. cu bune si rele dar rele din cauza mea. eu am cam cauzat certurile de fiecare data, certuri pe motive puerile zice el,si el m-a iertat. exemple: ii controlam telefonul,am incetat sa o mai fac,dar ne-am certat pe tema asta el a mers o data la un prieten in alt oras si era cam ocupat cu el iar eu i-am reprosat ca nu vorbeste cu mine. din nou cearta. plus ca parintii mei nu il plac,desi el e un om cu serviciu,integru samd. are o coloana vertebrala. insa eu,din frica de a nu-l pierde,sunt uneori foarte posesiva si controlez. nu ne vedem prea des,din cauza ca locuim in tari diferite. dar pana acum am reusit sa trecem peste asta. problema sunt eu...ca nu am facut eforturi pana acuma sa fiu mai matura,desi pot sa fiu. acum el s-a desparitit de mine,mai exact de 1 luna si 1 săptămâna din cauza ca de Anul Nou ne-am certat. la miezul noptii m-a sarutat si mi-a zis la multi ani iar dupa....a inceput sa scrie mesaje cunoscutilor. si ma ignora. iar eu,dupa ce el a lasat telefonul,i-am zis ceva de genu:"gata cu mesajele? " iar de acolo a început cearta,ca eu il controlez,sunt posesiva,ca el nu poate fi cu o asemenea femeie care vrea sa il controleze,el vrea sa fie liber samd. acum cateva zile am vorbit,prin sms,si mi-a zis ca despartirea e definitiva. ca el nu vrea sa isi imparta viata nici timpul cu nicio femeie. el nu da libertatea lui pe pi**a. mai bine prefera singur. si ca eu nu o sa ma schimb,ca sunt posesiva si vreau sa maipulez. ei,eu stiu ca am defecte,insa nici el nu e roz. si o stie si el. plus ca mai stie ca sunt sensibila si am nevoie de el. insa el ma tot trimite sa imi caut altul ca el nu ma mai vrea,e satul de comportamentul meu si..nu ma mai iubeste. are planurile lui,sa isi faca o casa,iar nu mai fac parte e niciunul din ele. ce sa fac? sunt disperata. am pierdut un barbat care imi saruta mana,imi accepta mofturile,starile,ma imbraca,ma incalta...imi facea de mancare. stiu si recunosc,sunt vinovatam dar mai stiu ca pot sa fac eforturi sa fiu altfel,mai matura decat deja sunt. insa el nu mai vrea sa imi dea nicio sansa,spune ca isi pierde increderea in el daca mai accepta "iarta-am" de la mine. .il vreau inapoi. ce sa fac? ajuta-ti-ma va rog. e barbatul vietii mele. il iubesc,e tot ce vreau. Mulțumesc. cum spuneam, caut raspunsuri sincere,de la cei care vor intr-adevar sa ajute. -
-
4 ani si jumate cu o femeie ca tine??????? Pai asta-i mucenic in viata si sfant martir dupa moarte cu zi de sarbatoare in calendar! Deci iti suporta hachitele sufletesti si cele financiare cu stoicism iar tu mai ai si tupeu??? Pai daca l-as cunoaste, eu l-as indemna sa fuga ca cartusul (
) de o lipitoare ca tine! Eu n-am inteles faza cu te imbraca, te incalta. Esti cu parapareza?? Esti bebelus?? Aaa, n-ai serviciu!! -
-
-
-
-
-
-
-
-
-
silver.erin said:no interested in. ...ce ai tu de oferit igivansenior. mersi de consolare,scorpionule.
14 sau 15? mai pune,multi,undeva la capitolul inca 10-multi,gabriela. ai ceva cu care sa ma ajuti?daca nu,te rog jigneste in alta parte gratis. mersi.
white storm,ce e cu gandurile astea black-ish?Sau gay wish...
-
O relatie la distanta nu merge, nu va merge niciodata.
Eu sunt cu cineva de mai bine de un an, cu fetita mea langa noi, dar nu ii controlez tel, nici eu lui, nici el mie. Sincer, tu esti de vina pt certuri pt ca esti puerila. Astea sunt chestii de 14-15 ani. Eu am 27 de ani si de cand sunt cu el nu ne-am controlat tel doar daca suna cineva insistent si poate raspundeam unul la tel celuilalt.
Foarte greu imi vine sa cred ca ai varsta care ai spus ca o ai, si scrisul te da de gol ca ai in jur de 14 ani, hai 15 ani.
Posesivitatea, orgoliul, gelozia nu au ce cauta intr-o relatie de cuplu, si relatie la distanta nu exista cu adevarat, nu poate fi adevarata iubirea la distanta -
-
-
scorpion112 said:
igivansenior said:
Si io care ma pregateam sa-ti fac un PowerPoint de prezentare.Pe langa "dotare", trebuie sa prezinti si contul bancar. N-auzi ca fata vrea imbracata, incaltata... dar nu s-o ajuti ci s-o duci la mall
In prezentare bagam si o imagine cu un extras de cont. Falnic extras de cont, bine reprezentat si cu multe zerouri in cap. Adica in coada.
Oricum, mie mi-ar place mai mult dezbracata decat imbracata
-
silver.erin said:no interested in. ...ce ai tu de oferit igivansenior. mersi de consolare,scorpionule.
14 sau 15? mai pune,multi,undeva la capitolul inca 10-multi,gabriela. ai ceva cu care sa ma ajuti?daca nu,te rog jigneste in alta parte gratis. mersi.
white storm,ce e cu gandurile astea black-ish?lasa-ne , lasa-ne !
-
silver.erin said:buna tuturor. as avea nevoie de sfaturile voastre sincere,din inima,experienta samd. nu am pe nimeni cu cine sa vorbesc despre asta si m-ar ajuta mult o alta opinie,alti ochi asupra relatiei (sau fostei relatii) mele. povestea incepe ca orice poveste..2 indragostiti. povestea dureaza ani..mai exact 4 si jumatate. cu bune si rele dar rele din cauza mea. eu am cam cauzat certurile de fiecare data, certuri pe motive puerile zice el,si el m-a iertat. exemple: ii controlam telefonul,am incetat sa o mai fac,dar ne-am certat pe tema asta el a mers o data la un prieten in alt oras si era cam ocupat cu el iar eu i-am reprosat ca nu vorbeste cu mine. din nou cearta. plus ca parintii mei nu il plac,desi el e un om cu serviciu,integru samd. are o coloana vertebrala. insa eu,din frica de a nu-l pierde,sunt uneori foarte posesiva si controlez. nu ne vedem prea des,din cauza ca locuim in tari diferite. dar pana acum am reusit sa trecem peste asta. problema sunt eu...ca nu am facut eforturi pana acuma sa fiu mai matura,desi pot sa fiu. acum el s-a desparitit de mine,mai exact de 1 luna si 1 săptămâna din cauza ca de Anul Nou ne-am certat. la miezul noptii m-a sarutat si mi-a zis la multi ani iar dupa....a inceput sa scrie mesaje cunoscutilor. si ma ignora. iar eu,dupa ce el a lasat telefonul,i-am zis ceva de genu:"gata cu mesajele? " iar de acolo a început cearta,ca eu il controlez,sunt posesiva,ca el nu poate fi cu o asemenea femeie care vrea sa il controleze,el vrea sa fie liber samd. acum cateva zile am vorbit,prin sms,si mi-a zis ca despartirea e definitiva. ca el nu vrea sa isi imparta viata nici timpul cu nicio femeie. el nu da libertatea lui pe pi**a. mai bine prefera singur. si ca eu nu o sa ma schimb,ca sunt posesiva si vreau sa maipulez. ei,eu stiu ca am defecte,insa nici el nu e roz. si o stie si el. plus ca mai stie ca sunt sensibila si am nevoie de el. insa el ma tot trimite sa imi caut altul ca el nu ma mai vrea,e satul de comportamentul meu si..nu ma mai iubeste. are planurile lui,sa isi faca o casa,iar nu mai fac parte e niciunul din ele. ce sa fac? sunt disperata. am pierdut un barbat care imi saruta mana,imi accepta mofturile,starile,ma imbraca,ma incalta...imi facea de mancare. stiu si recunosc,sunt vinovatam dar mai stiu ca pot sa fac eforturi sa fiu altfel,mai matura decat deja sunt. insa el nu mai vrea sa imi dea nicio sansa,spune ca isi pierde increderea in el daca mai accepta "iarta-am" de la mine. .il vreau inapoi. ce sa fac? ajuta-ti-ma va rog. e barbatul vietii mele. il iubesc,e tot ce vreau. Mulțumesc. cum spuneam, caut raspunsuri sincere,de la cei care vor intr-adevar sa ajute.
SilverErin, eu inteleg ca iti lipseste si ca esti pierduta fara el, din ce descrii ai picat 'de sus', insa vreau sa iti pun o intrebare, si promit ca n-o pun cu niciun fel de rautate si nici ca sa te judec: tu il iubesti pe omul asta? Iti pasa de fericirea lui, il prioritizezi in viata ta, ii vrei numai binele, il pui primul inainte de interesele tale? Pentru ca, si iarasi fara sa vreau sa te judec, ci iti dau parerea mea, din afara se vede ca tu vrei ceea ce iti ofera, nu il vrei pe el cu adevarat si, mai mult, nu ai nimic sa ii oferi, ci te concentrezi exclusiv pe ceea ce-ti ofera el tie. Sau ma rog, ce-ti oferea.
Daca este un barbat matur si cu mintea la cap, nu cred ca mai ai nicio sansa. Dar, daca ar mai fi vreuna, prin absurd, tu esti pregatita sa ii oferi si tu lui ceea ce are el nevoie? Stii macar ce isi doreste de la o relatie, el personal, nu barbatii in general? Pentru ca mi se pare ca tie iti lipseste de fapt cadrul comfortului din relatia voastra, nu el ca barbat in viata ta, nu iubirea lui. Si vrei lucrurile alea inapoi pe gratis, ca si cum ti se cuvin.
Mie din ce descrii tu asta nu imi suna a relatie de cuplu, ci mai mult a pseudo-relatie parentala, el fiind pentru tine o figura paterna care indeplineste functii paterne si te doare despartirea voastra in sensul unui abandon parental, ca si cum celalalt iti datoreaza ca un parinte grija si cand te lipseste de ea te simti o victima. Acolo cred ca e clivajul psihologic care te face sa te simti atat de pierduta acum. Rolul unui partener de cuplu nu este sa aiba grija de tine, n-are aceasta datorie, pentru ca intr-un cuplu teoretic trebuie sa fie doi adulti independenti care sunt capabili sa aiba grija fiecare de sine si sa imparta spatiul asta de independenta si sa se sprijine la greu, nu sa se care reciproc in spate.
Odata plasat barbatul asta in alt rol decat cel pe care il vrea si si-l asuma, tu te simti abandonata si pe nedrept de fapt. Pentru ca il consideri responsabil de ceva ce nu este, din pacate.
Eu te cred ca iti este foarte greu si-as vrea sa te incurajez, dar cred ca singurul mod in care poate sa treaca suferinta asta de acum pe care o simti este sa iti pui niste intrebari dificile si sa cauti un pic mai adanc sa te analizezi.
Se spune ca de-a lungul vietii cautam sa recreem (inconstient) exact conditiile din relatia pe care am avut-o cu parintele sau ingrijitorul dupa a carui dragoste am tanjit cel mai tare, sperand de fiecare data (tot inconstent) ca de data asta sa mearga bine. Nu e ceva nemaiauzit, cred ca toti avem ceva cu figurile paterne sau materne din viata noastra si incercam retroactiv sa reparam niste rani din copilarie, inconstiente, tocmai de-aia un pic de analiza fara judecata, fara critica, cu acceptare de sine - ne-ar putea aduce in punctul in care sa intelegem acest pattern si sa il intrerupem.
Da, o sa iti sara lumea in cap si vei fi luata la misto pentru ceea ce scrii, e firesc, e prima impresie, dar daca strangi forta pe care o ai si pui la bataie toata maturitatea de care poti da dovada si dai la o parte asta, macar un pic, si te privesti cu ingaduinta, dar si realist, cred ca poti sa faci mari progrese. Eu iti urez multa implinire si nu sa ti se implineasca dorintele pe care ti le pui acum, ci alea de care ai de fapt nevoie cu adevarat, cat mai usor si mai benefic pentru tine.
-
outofhere said:
SilverErin, eu inteleg ca iti lipseste si ca esti pierduta fara el, din ce descrii ai picat 'de sus', insa vreau sa iti pun o intrebare, si promit ca n-o pun cu niciun fel de rautate si nici ca sa te judec: tu il iubesti pe omul asta? Iti pasa de fericirea lui, il prioritizezi in viata ta, ii vrei numai binele, il pui primul inainte de interesele tale? Pentru ca, si iarasi fara sa vreau sa te judec, ci iti dau parerea mea, din afara se vede ca tu vrei ceea ce iti ofera, nu il vrei pe el cu adevarat si, mai mult, nu ai nimic sa ii oferi, ci te concentrezi exclusiv pe ceea ce-ti ofera el tie. Sau ma rog, ce-ti oferea.
Daca este un barbat matur si cu mintea la cap, nu cred ca mai ai nicio sansa. Dar, daca ar mai fi vreuna, prin absurd, tu esti pregatita sa ii oferi si tu lui ceea ce are el nevoie? Stii macar ce isi doreste de la o relatie, el personal, nu barbatii in general? Pentru ca mi se pare ca tie iti lipseste de fapt cadrul comfortului din relatia voastra, nu el ca barbat in viata ta, nu iubirea lui. Si vrei lucrurile alea inapoi pe gratis, ca si cum ti se cuvin.
Mie din ce descrii tu asta nu imi suna a relatie de cuplu, ci mai mult a pseudo-relatie parentala, el fiind pentru tine o figura paterna care indeplineste functii paterne si te doare despartirea voastra in sensul unui abandon parental, ca si cum celalalt iti datoreaza ca un parinte grija si cand te lipseste de ea te simti o victima. Acolo cred ca e clivajul psihologic care te face sa te simti atat de pierduta acum. Rolul unui partener de cuplu nu este sa aiba grija de tine, n-are aceasta datorie, pentru ca intr-un cuplu teoretic trebuie sa fie doi adulti independenti care sunt capabili sa aiba grija fiecare de sine si sa imparta spatiul asta de independenta si sa se sprijine la greu, nu sa se care reciproc in spate.
Odata plasat barbatul asta in alt rol decat cel pe care il vrea si si-l asuma, tu te simti abandonata si pe nedrept de fapt. Pentru ca il consideri responsabil de ceva ce nu este, din pacate.
Eu te cred ca iti este foarte greu si-as vrea sa te incurajez, dar cred ca singurul mod in care poate sa treaca suferinta asta de acum pe care o simti este sa iti pui niste intrebari dificile si sa cauti un pic mai adanc sa te analizezi.
Se spune ca de-a lungul vietii cautam sa recreem (inconstient) exact conditiile din relatia pe care am avut-o cu parintele sau ingrijitorul dupa a carui dragoste am tanjit cel mai tare, sperand de fiecare data (tot inconstent) ca de data asta sa mearga bine. Nu e ceva nemaiauzit, cred ca toti avem ceva cu figurile paterne sau materne din viata noastra si incercam retroactiv sa reparam niste rani din copilarie, inconstiente, tocmai de-aia un pic de analiza fara judecata, fara critica, cu acceptare de sine - ne-ar putea aduce in punctul in care sa intelegem acest pattern si sa il intrerupem.
Da, o sa iti sara lumea in cap si vei fi luata la misto pentru ceea ce scrii, e firesc, e prima impresie, dar daca strangi forta pe care o ai si pui la bataie toata maturitatea de care poti da dovada si dai la o parte asta, macar un pic, si te privesti cu ingaduinta, dar si realist, cred ca poti sa faci mari progrese. Eu iti urez multa implinire si nu sa ti se implineasca dorintele pe care ti le pui acum, ci alea de care ai de fapt nevoie cu adevarat, cat mai usor si mai benefic pentru tine.
Auci, nu citesc atat daca nu sunt platita, sorry!