Din dragoste de bebelusi
-
1 0Vad ca aici se vorbeste despre m-au obligat/ nu m-au obligat parintii. Sper ca nu s-a inteles ca pe mine m-ar fi obligat ai mei pt ca aveam pian in casa si sa nu stea de mobila
Pt ca nu e vorba de asa ceva. Eu am mers la pian 11 ani pt ca am vrut, doar nu fortau ai mei o capra de 17-18 ani sa mearga inca la lectii de pian. Sora-mea la fel, a ajuns la concluzia ca nu ii place abia dupa 6 ani, drept urmare s-a retras si nua trimis-o nimeni cu forta inapoi la muzica. Marlen la fel, povestea ca lui Alex ii place si el cere, nici vorba de obligat copilul la ceva. Despre ratusca tot la fel, am zis ca daca vede la mine si ii place, ii dau tot ajutorul, si scoala de muzica si lectii private acasa daca vrea. Daca nu, sa se faca fizician, sculer matriter sau balerina, ce-o vrea ea, sanatoasa sa fie. Iar in ceea ce priveste ideea "mai bine ne distram decat sa ne sacrificam", eu nu inteleg deloc asa lucrurile. Lectii de ceva, fie pian, fie dans, fie pictura sau ce vrea copilul, nu inseamna musai concedii sau vacante lipsa. In plus, un copil, daca face ceea ce ii place, nu vede deloc asta ca pe un sacrificiu. Dimpotriva. In timpul scolii mergeam 2 zile pe saptamana la pian, 1 zi la teorie si solfegii si 2 zile la dansuri. Ajungeam acasa, faceam temele, in fiecare dupa amiaza eram afara la joaca. In liceu ieseam seara sau noaptea Pe la 16-17 ani am inceput sa ies cu gashca numai seara, nu ajungeam in casa inainte de 12 noaptea. In weekenduri veneam spre dimineata, discotecile erau ale noastre, ai mei n-au fost impotriva. In ultimii doi ani de liceu veneam in fiecare duminica la meditatii la bucuresti, plecam la 5 dimineata cu trenul, ma intorceam acasa la 11 seara dupa 6 ore de meditatii si 8 ore de tren Nici acolo nu m-au trimis ai mei, am cerut eu. N-am simtit nicio clipa ca fac vreun sacrificiu ca n-am decat sambata libera, pt ca de fiecare data am facut exact ce mi-am dorit, ai mei doar mi-au ascultat dorintele, drept pt care o sa le multumesc toata viata. Cred ca depinde foarte mult si de parinti, sa fie deschisi si dornici sa le indeplineasca dorintele copiilor, sa-si si permita financiar, e adevarat si asta. Eu mi-am propus sa ascult mereu dorintele lu' fii-mea. Daca vrea pian, pian sa fie, chit ca dupa 2 luni se poate plictisi. Daca vrea la desen, acolo o duc, chiar daca nici aia nu mai vrea dupa. Sa incerce orice pana o gasi ce-i place, chiar daca face 30 de incercari si eu trebuie sa o car in toate partile. Daca n-o vrea nimic, macar temele de scoala sa le faca de-un 5 sau 6 -
Erica, asa e. Un sport acolo, ceva, ceva sa-i placa. Eu am zis ca daca as avea o fetita, as duce-o la balet si daca ii place, treaba ei. Altfel sa faca ceea ce o incanta.
Nu e vorba de obligat ori ba, ca nu de acolo a pornit discutia. Lumea deapana amintiri si prin asta sfatuiesc si parintii. Adica un fel de: nu faceti ca parintii care au incercat sa-si indrume gresit copiii sau sa-i oblige la ceva ce nu le place.
Acest mesaj a fost editat de către AmeliEva: -
Sport, da! Mor cand vad copii de 7-14 ani (de-astia vad mai des) stand ore intregi pe scaun in fata monitorului, de cand vin de la scoala si pana se culca la miezul noptii. Eu si toti copiii din cartier la varsta aia alergam pe maidane o juma de zi, ne urcam in copaci, jucam sotron, elastic, tara tara vrem ostasi. Mama, ce vremuri Mie mi-a placut dansul, dar e greu cu gasitul unui partener stabil
Baletul pt fete e genial, la fel gimnastica ritmica si dansul, au fetele astea un corp de vis! Sper sa nu vrea a mea gimnastica sportiva, sau cum ii zice asteia cu andreea raducanu, lavinia milosovici si nadia & co, imi par toate mici si indesate. -
Pe mine scrisul totusi m-a atras cel mai mult
...dar in primul rand il vedeam pe unchiu-meu, scriitorul, filozoful, unul din cei mai straluciti cica ai generatiei lui (avea de lupta si cu securistii) dar era destul de "interzis" si cica pe chestia asta bea de stingea 
si in al doilea rand, am dat destul de repede de Isaac Asimov si Arthur C. Clark si alti cativa, dandu-mi seama ca eram miiic copil pe langa ei
-
-
cafe_au_lait said:Eu daca as avea o fetita, in niciun caz nu as da-o la balet, sunt multe restrictii, risca accidentari plus probleme mari cu incheieturile inainte de vreme, inca din tinerete
la care se adauga degete deformate si bataturi serioase.
Faza cu baletul e in special pentru fetite mai baietoase, nu ca as avea ceva cu ele, mai ales ca eu m-am catarat pe toate gardurile si din blugi nici ca as iesi.
dar pe ici colo, cativa ani de balet nu strica. Dar baletul e atat de feminin... si frumos si elegant...
Eu nu-mi doresc sa fac din copilul meu un profesionist, daca nu-si doreste si el asta. Daca ma gandesc la stresul dintr-un concurs, la riscurile de accidente, mai degraba as fi de acord sa-si aleaga un sport doar pt sanatate.
i-as oferi oportunitatea sa aleaga ce vrea, oferindu-i mai multe optiuni.
Acest mesaj a fost editat de către AmeliEva: -
e_rica said:Asta a mea promite cu dansul, cum aude un cantec care ii place, imediat incepe sa se miste pe ritm. Acuma stiu ca sunt precum cioara cu puiul, dar jur ca simte muzica si miscarile ei sunt coordonate si tin ritmul muzicii! Aici clar il mosteneste pe ta-su, care a facut dans modern destul de serios la viata lui, a fost si la concursuri. Deci, daca dans modern vrea si junioara, eu sunt mai mult decat fericita, o sa aiba si consortu' pereche la chefuri, ca io am doua picioare stangi!
Dupa parerea mea, dansul e una din cele mai bune optiuni, dansuri, moderne, latino, de societate, chiar si populare etc . dansul combina multa miscare, ceva gimnastica, rezistenta, element artistic, mi se pare complex. -
-
-
Nepoata mea se pupa cu un coleg la gradinita, cand m-am dus sa o iau de acolo. Sper sa nu-i vine vreo idee.
Nu, nimic de performanta, dar sufiecient cat sa-i ofere o stare de bine, cat sa-i intre-n sange dragul de sport si sanatate, cat sa aiba placerea de a fi activ/a.
Cat despre restul de activitati, desen, muzica, alte "materii:", factorul decisiv va fi talentul in domeniul respectiv.
Astazi parintii au sansa sa-si trimita copiii la toate cursurile posibile, apoi sa aleaga impreuna.
Eu am fost la teatru cu marionete(nu am fost eu marioneta, am manevrat una), am castigat si un premiu, probail de-aia mai joc teatru cateodata si astazi
-
Acum cativa ani, am nimerit pe un alt forum ( nu am stat prea mult pe el) si am asistat la o discutie destul de aprinsa. Era o tipa care spunea ca a fost geniu, ca avea un IQ foarte mare, a invatat foarte bine, a terminat facultatea cu brio etc si acum avea un job bun intr-o companie mare.
Si spunea ca isi foloseste capacitatile ca sa-si termine cat mai bine si mai repede treaba la job, ca pe urma sa isi vada de treburile ei cu prietenii, sa se distreze, sa isi vada de ce hobby avea. Ceea ce le oripilase pe alte userite, cum de ea, cu geniul ei, nu a facut cercetare, sa cerceteze ceva, sa inventeze, sa fie de folos umanitatii
Si adevarul este ca avea dreptate. Chiar daca ai ceva geniu, nu este obligatoriu si nici nu trebuie sa faci ceva fortat de altii, fericirea este sa faci ceea ce iti place. Daca iti place sa inveti, sa cercetezi, sa aprofundezi un domeniu si sa iti aduci aportul, foarte bine, dar daca nu - e la fel de bine, important e ca omul, fie el geniu, sa fie fericit, nu sa il apese si sa ii fie o povara "genialitatea".