Totul despre avort
-
0 0stefania..multumesc de raspuns dar crede-ma pe cuvant ca in acea perioada am batut in lung si-n lat toate informatiile despre aceasta boala, forumuri cu parinti care au copii cu hidrocefalie.
plus ca : Termenul de "apa in creier" (in greceste hydros=apa, kephalos=cap) este de fapt o denumire incorecta din punct de vedere medical, in realitate hidrocefalia fiind o acumulare de lichid cefalorahidian in interiorul creierului care produce leziuni ireversibile la nivelul creierului.
deci..in unele cazuri hidrocefalia nu se poate vindeca, eventual doar ameliora.
gravitatea ei depinde de cauza in sine. unii copii is afecati motoriu, altii psihic...depinde ce parte din creier a fost afecata. in unele cazuri, copiii cu hidrocefalie pot fi ajutati sa devina cat-de-cat normali dar niciodata aceasta boala nu se vindeca si vrem nu vrem sa recunostem acesti copii nu sunt sanatosi.
cand m-am referit la leguma m-am referit la un copil de 10 ani care a fost nascut cu hidrocefalie si care inca este handicapat si fizic si psihic.
plus ca : "Este foarte important ca medicul care ingrijeste un copil cu hidrocefalie sa stabileasca din start daca factorul cauzator de hidrocefalie poate fi eliminat sau nu. Odata diagnosticul de hidrocefalie pus, sunt putine optiuni de tratament in afara celor chirurgicale. Daca o tumoare este cea care blocheaza curgerea normala a fluidului in interiorul ventriculelor, se va incerca eliminarea chirurgicala a acesteia si hidrocefalia va fi astfel rezolvata. Dar, acest lucru nu este posibil intotdeauna, si in acest caz se procedeaza la ameliorarea hidrocefaliei prin reducerea cantitatii de fluid si a presiunii intracraniene printr-un by-pass al fluidului undeva in interiorul corpului de unde sa fie absorbit. Exista multe astfel de proceduri, denumite in practia de specialitate sunturi care canalizeaza fluidul dinspre ventricule spre cavitatea abdominala sau cea toracica sau chiar in cea miocardica. Fiecare din aceste metode are avantajele si dezavantajele ei, cea mai folosita dintre ele fiind insa de departe suntarea ventricul-cavitatea abdominala. Astfel, fluidul cefalorahidian este absorbit la nivelul suprafetei intestinelor si este recirculat prin sange odata cu pretioasele saruri si celelalte produse ce le contine. In cel mai simplist mod de descriere, suntul este un tub de plastic, conectat intre ventriculi si cavitatea aleasa, prin care lichidul cefalorahidian circula liber intr-o singura directie, circuitul fiind de regula reglat cu o serie de valve unidirectionale precum si de un mic rezervor care se monteaza sub piele. De regula, rezervorul este util in analizarea calitatii lichidului, cand se extrage cu seringa o cantitate mica ce se analizeaza pentru a controla aparitia unor eventuale infectii sau pentru a determina compozitia lichidului cefalorahidian. Ca orice corp strain organismului, suntul este supus efectului de respingere de catre organism, poate sa se strice sau poate genera infectii, cazuri in care va trebui inlocuit. In ultima vreme, in clincile de neurochirurgie cu dotari excelente din punct de vedere al tehnicilor operatorii si a imagisticii au aparut sub forma experimentala tehnici de creeare a unor orificii la nivelul ventriculelor care se permita curgerea normala a fluidului la nivelul cortexului si care elimina nevoia de sunturi. Dar, aceasta tehnica nu este aplicabila in toate cazurile"
dupa asemenea interventii ti se mai par normali bietii copii????
apoi...copilul meu avea capul imens in echo si de aici s-a ajuns la acest diagnostic. dar in fine...diagnostic gresit din cauza ca un anumit ginecolog cu renume (nu dau nume) a citit aiurea echoul. la 6 luni copilul a vrut sa iasa si din cauza c-o luase la vale...i s-a oprit capul pe osul pelvin (daca zic bine ca n-am specialitate medicina) iar la echo parea enorm si turtit..
ma rog...acum nu mai are importanta..
merci de urari... -
La multi ani tuturor Evelor!
Anonima nu vreau nici sa te judec, nici sa iti spus ce sa faci; iti voi spune doar experienta mea, apoi numai tu singura poti lua o decizie insa sper din tot sufletul ca tot ce ai citit aici te va ajuta in decizia ta.
In martie 2004 am ramas insarcinata, intr-o perioada foarte dificila pt mine si sotul meu (din motive pe care nu le voi da aici), deci a fost imposibil de a pastra copilul. Dupa lungi nopti de lacrimi si discutii am hotarat impreuna cu sotul meu sa recurgem la un avort (care e dureros atat psihic, cat si fizic). Dupa un an si un pic problemele noastre s-au rezolvat mult mai repede si mai bine decat ne-am fi asteptat, deci in mod normal a aparut dorinta de a avea un copil asa ca in mai 2005 am incetat sa mai iau pilula sperand ca voi ramane insarcinata. Timp de aproape 2 ani nu s-a intamplat nimic, iar cand incepusem sa fiu disperata din cauza ca nu raman insarcinata, minunea s-a intamplat...
Azi am bebelusul meu si de cate ori ma uit la el imi spun ca e o adevarata minune. Din cand in cand ma gandesc la acel bebelus la care am renuntat, simit o durere in suflet, dar in acelasi timp stiu ca la momentul respectiv nu as fi putut proceda altfel, ar fi fost imposibil sa iau o alta decizie...
Iti urez ca si tu sa reusesti sa iei cea mai buna decizie posibila, pe care sa nu o regreti peste ani, chiar daca vei avea o mica strangere de inima de fiecare data cand iti vei aminti... -
"Iti urez ca si tu sa reusesti sa iei cea mai buna decizie posibila, pe care sa nu o regreti peste ani, chiar daca vei avea o mica strangere de inima de fiecare data cand iti vei aminti... "...cu alte cuvinte...daca va lasa copilul va regreta???
jolie-jolie...tocmai pt. ca esti mama nu inteleg cum poti sa afirmi asa ceva? cum crezi ca o mama adevarata va putea regreta vreodata nasterea si existenta propriului copil indiferent la ce varsta-l naste..indiferent cate sacrificii face sau cat de incurcata-i este viata din cauza aceasta? -
-
la multi ani, raluca
n-am somn si nu stiu de ce...
si la noi ninge asa de frumooos....
e zapada mare si foarte rar in timisoara avem parte de asa ceva.
tudor doarme ca un ingeras iar eu ascult celine dion si parca-s pe alta lume....
este pt. prima oara in ultmul an cand ma simt cu adevarat linistita si fericita asa cum sunt...eu si cu fiul meu -
Buna Carmelia,
Niciodata nu am spus si nici macar nu am gandit ca o mama adevarata ar putea regreta nasterea si existenta copilului ei. Poate ca am fost inteleasa gresit, dar ultima mea fraza din mesajul precedent se referea in principal la cealalalta decizie, adica cea de a nu pastra copilul.
Si cunosc cateva persoane care s-au aflat intr-o situatie mai mult sau mai putin similara cu cea a anonimei si care au luat decizia de a pastra copilul, iar peste ani le-am auzit zicand "poate daca nu il pastram viata mea ar fi fost altfel", regretand intr-o oarecare masura decizia luata cu ani in urma, fara ca pentru atat sa regrete existenta copilului sau sa nu-si iubeasca copilul.
Decizia de a pastra un copil sau de a avorta este una atat de dificila si atat de personala incat eu consider ca nimeni nu poate da sfaturi celor din jur cu privire la aceste subiecte. Tot ceea ce putem face, si ce am vrut si eu sa fac aici, este sa impartasim din experienta noastra, sperand ca ceea ce am trait noi va ajuta macar un pic.
Va urez o zi placuta tuturor evelor si n an plin de bucurii -
Carmelia, La Multi Ani
Ceea ce ai scris tu, a facut ca creasca si mai tare indoiala in mine. Daca diagnosticul de toxoplasmoza a fost gresit? Daca am avortat un copil sanatos, pentru care ar fi trebuit sa lupt?
Ma gandesc ca daca eu, care aveam o hartie cu un verdict medical in mana, am atatea remuscari si indoieli, o persoana care alege benevol sa avorteze trebuie sa fie praf din punct de vedere psihic. -
tocmai julie..am inteles exact ce ai vrut sa zici si tocmai de aceea am si raspuns cum am raspuns.
iar daca acele persoane pe care le cunosti tu si care au lasat copilul in viata regreta acest fapt, inseamna ca ele nu merita sa se numeasca mame.
pai ce sa zic de mine care am stiut inca de la inceput ca probabilitatea sa-mi cresc singura copilul este super mare? mi-am incurcat rau de tot viata lasand acest copil sa se nasca. de 1 an de zile nu m-a inlocuit nimeni nici 5 min., copilul primele 4 luni a urlat non-stop, eu am fost lana el 24 din 24 de ore, mi-o trosnit spatele de 3 ori anul acesta si-am ramas tapana (si asa tapana cum eram si cu dureri infernale am continuat sa-mi car copilul la medici, la plimbare, cu carutul, sa fac cumparaturile si sa ma trezesc din 2 ore in 2 ore timp de 1 an de zile).
crezi ca viata mea nu ar fi fost alta? evident ca viata mea ar fi fost alta...asa cum era inainte...fara responsabilitati, fara obligatii in care numai si numai persoana mea sa conteze.
ca sa nu mai vorbesc de faptul ca o posibila relatie fara compromisuri este putin probabil sa mai gasesc.
si cu toate astea...nu numai ca nu regret aceste clipe...ba mai mult le consider cel mai mare dar pe care puteam sa-l primesc...le consider minunea mea si in aceste momente am doar sentimentul ca pana la apartitia acestui copil...eu, efectiv am trait degeaba.
pe de alta parte...as fi ipocrita sa nu recunosc ca in cele mai grele si mai obositoare clipe m-am gandit si eu ca daca nu-l faceam acum eram linistita, dar in secunda urmatoare imi venea sa-mi dau palme peste bot ca am gandit asa ceva. imi ceream iertare de la domane-doamne pt. gandurile mele si o luam de la capat.
e evident ca mi-s cea mai implinita si mai fericita femeie de pe pamant ca am acest copil, chit ca viata mea intr-un fel sau altul este distrusa...iar eu consider ca regretele de a pastra un copil fata de cele de a-l avorta fara un motiv serios sunt muuuult mai mici...adica inexistente.
mika..nu stiu ce sa zic...eu zic ca daca riscurile sunt mari sa nasti un copil malformat (mai ales daca stii asta de la inceputul sarcinii), avortul este singura solutie.
la mine a fost altceva ca eram deja in luna mare iar legatura afectiva dintre noi era deja formata. -
La multi ani tuturor!
Te pup Carmelia si un an nou mai bun ca anul trecut;
Draga o-anonima,eu cred ca mai grav este sa aduci pe lume un copil nedorit,pe care sa nu-l iubesti si a carui viata ar fi doar suferinta decat sa faci avort;nu te poti juca (')cu sufletul unui copil;iti doresc multa sanatate si sa iei decizia buna. -
Este ultimul mesaj pe care o sa il postez pe aceasta tema pentru ca nu are rost sa continui intr-o discutie unde aparent fiecare este subiectiv.
Deja vreau sa iti spun ca exista probleme mult mai grave decat "posibilitatea de a-ti creste copilul singura" care te pot face sa iei hotararea de a avorta (si crede-ma ca stiu despre ce vorbesc, dar nu am nici o pofta sa expun asta aici).
Daca persoanele despre care am amintit mai sus merita sau nu sa fie numite mame nu cred ca tu esti in masura sa decizi (apropo de subiectivitate). Toti suntem umani, mult mai jos de puterea divina si deci in mod normal egali, fara atributia de a-i judeca pe cei din jur.
Cum am mai spus, suntem aici ca sa discutam, sa ne povestim experientele cu speranta ca ceilalti vor putea trage ceva bun din ele, si nu pentru a judeca si a da verdicte fara ca macar sa cunoastem o mica particica din realitatea fiecaruia. -
julie...nici io n-am chef la ora asta de discutii contradictorii dar te rog sa recitesti mai amanuntit ceea ce zic....mai exact..."iar eu consider ca regretele de a pastra un copil fata de cele de a-l avorta fara un motiv serios sunt muuuult mai mici...adica inexistente"...
MOTIV SERIOS!!!! am zis clar acest lucru si acest motiv poate fi ori medical, ori afecativ, ori dracu mai stie care...dar in nici un caz "doar de frica de a nu ti se incurca viata".
inainte de a naste eram totalmente de acord cu avortul la persoanele nestabile financiar sau imature..acum nu prea mai sunt.
imi aduc aminte ca in perioada in care am ramas eu gravida a ramas si o fatuca de 20 de ani..ioonita, iar eu o sfatuiam la greu sa avorteze ca dehhh..n-are posibilitati financiare, cum o sa-l creasca ea fiind studenta, ca-i imatura..etc..etc...(asta si sub impulsul cosmarurilor mele si problemelor mele de la inceputul sarcinii) fara sa tin cont de faptul ca ea era capabila sa-l iubeasca neconditionat. si am gresit amarnic dand acele sfaturi. si uite, merci acum are un copil, o viata grea si enorm de multe sacrificii si responsabilitati pe care n-ar trebui sa la aibe un tanar la 20 de ani. dar sunt la fel de convinsa ca niciodata n-a regretat clipa aceea in care s-a hotarat sa pastreze copilul si nici nu a afirmat vreodata " poate ca viata mea ar fi fost alta daca nu-l pastram".
cu siguranta viata fiecareia dintre noi ar fi alta.
nu o sfatuiesc sa nu faca avort, dar asa cum am mai spus si-n mesajul meu kilometric...daca ea considera ca nu este capabila sa faca aceste sacrificii neconditionate pt. copilul ei (si tocmai de aceea am dat detalii ca sa vada ce inseamna un copil) fara sa zica mai tarziu "poate ca viata mea ar fi fost alta"...atunci poate ca e mai bine sa-l avorteze.
si aici vorbesc doar in interesul copilului.
dar daca are cea mai mica umbra de indoiala, daca simte ca-l va iubi si ca este capabila de acele sacrificii pe care le tot afisez p-aci..daaa...ar fi muult mai bine sa nasca copilul cu toate riscurile posibile.
in asemenea cazuri regretele sunt paractic inexistente fata de cele in care ai preferat sa faci avort.
evident ca depinde de structura psihica si emotionala a ficareia dintre noi.
. -
fata asta ia anticonceptionale ca nu-si dorea un copil.daca si-l dorea, io zic ca nu lua.
asa ca sa nu judecam cum vorbeste ea despre aceasta sarcina nedorita.
toate cele care suntem mame v-om milita impotriva avortului.dar uite, io mis mama si cu fata asta n-amnici o gara in a-i recomanda sa faca avort.
daca raminea aiurea, intelegeam, sfaturi sa nu renunte.dar asa, cind fata din start nu si-l dorea si se mai si ingrijea de lucrul asta, ce sens are sa incercam noi sa o intoarcem?
o zi buna -
pai atunci ce rost mai au toate discutiile astea daca din start a vrut sa avorteze? pt. ce a mai postat sa intrebe ce si cum, ha??? nu din cauza ca o bruma de indoiala exista pe undeva pe acolo???
nimeni nu-si doreste un copil cand nu se simte pregatit, dar la majoritatea femeilor in momentul in care ramai gravida si mai ales accidental...aceste intrebari sunt firesti.
decizia va fi clar a ei dar indiferent ce decizie va lua trebuie sa puna totul in balanta si sa intoarca problema pe toate fetele.
este strigator la cer sa lasi un copil sa se nasca si apoi sa zici ca-ti pare rau si ca viata ta ar fi fost alta. este la fel de strigator la cer sa avortezi un copil doar pt. ca n-ai chef de incurcaturi si responsabilitati in viata ta sau ca "ce va zice lumea", bla, bla, bla...
ma rog...fiecare cu ce-l doare... -
Mai, eu ma indoiesc acum ca, o data ce l-ai purtat 9 luni, ai avut greturi si toate problemele fiziologice care vin o data cu sarcina si dupa ce l-ai tinut prima data in brate, poti sa mai spui ca-ti pare rau ca l-ai facut.
Si, ca sa fiu sincera, la momentul la care am ramas insarcinata, imi doream un bb, dar la modul ideatic...cand a venit cu adevarat ma gandeam ca momentul e prost, ca nu e persoana care trebuie, ca io si cariera mea si altele, dar nu as fi avortat...
Eu, una, am slabit ca naiba in acele 8 saptamani. Vomitam si aerul pe care-l respiram si credeam ca o sa mor, asa de rau imi era continuu. Si tot vroiam sa-l tin pe fasolica...
-
ma, io am inteles, poate nu am inteles bine, ca fata e setata pe avort, dar ca cere si pareri ca sa auza cam ce si cum.
noi vorbim discutii aici din punctele noastre de vedere.da, daca asi ramine accidental gravia io acuma, l-as face si pe al treilea, ca imi permit.
dar ea saracuta, e la inceput de viata si nu stim existenta acestui copil , daca se va naste, cum ii va influenta ei viata de acum incolo.e totusi de laudat ca fata se fereste, si ca nu a ramas gravida aiurea si ca umple forumul cum sa avorteze. -
Carmelia,am rams fara cuvinte dupa ce am citit prin cate ai trecut esti clar o femeie puternica, sincera s afiu nu am mai vazut aia vut un curaj enorm.
Aveam 21 de ani cand am ramas insarcinata eram nemaritata mama urla sa il dau afara la fel si sormea eu nu si nu ca ma marit cu barbatul in cauza si fac copilul, m-am maritat am facut copilul care din pacate a murit la 10 zile dupa nastere din neglijenta medicilor, doctorita sefa de al nou nascuti imi zicea ca va ramane epileptica daca traieste si eu urlam la ea si ii ziceam sa o salveze nu conteaza cum ramane, din pacate nu s-a mai putut face nimic
mi-am zis atunci ca nu ami fac copii mi-era teama sa nu se intample la fel. La doi ani dupa am rams iar insarcinata si am zis nu ca mi-e frica dar sotul m-a incurajat a zis sa o las si am prins curaj am avut noroc de un medic extraordinar care m-a supravegheat permanent am stat numai in spital pt ca am avut iminenta de avort. Totul s-a sfarsit cu bine am nascut o fetita superba sanatoasa tun care acum are 6 ani jumate.
Sanatate multa Carmelia si copilasului tau, multi pupici de la Denisa
E.L. Carmelia ai mp -
Miki, fata zice asa:
"Sunt disperata. Eu, care militam impotriva avortului, ca fiind o crima si o lasitate, ma gandesc 90% sa il dau afara si doar 10% sa il pastrez.
Este un moment atat de traumatizant psihic precum se spune? Exista riscul de a nu a mai putea ramane insarcinata niciodata? Este un pacat de neiertat in fata lui Dumnezeu?
Se merita sa aduci pe lume un copil doar pentru ca s-a intamplat, in niste conditii de stres si nestabilitate carora abia le faci fata tu?"
Mie mi se pare ca nu este chiar sigura ca avortul este o solutie... Acum noi toate suntem femei in toata firea, avem o stare materiala bunisoara si nu ne prea pasa de ce zice mama, bunica, vecina de la doi...Am inteles ca ea e inca studenta, deci depinde de parinti material. Nu poti sa zici ca o sa-si ia un job si o sa creasca copilul, pentru ca acest copil vine inainte sa aiba posibilitatea de a-si lua un job...
Interesant ar fi de stiut si care e pozitia "impricinatului", pentru ca daca el zice "ok, mami, il facem, ne luam" si daca el macar are un serviciu atunci poti sa spui sa-l faca.
Mai e si situatia ca o ajuta parintii...dar noi vorbim vorbe la ora asta, pentru ca nu avem toate datele problemei.
Eu una nu as avorta. Dar eu am 30 de ani si un echilibru material. -
mi-s pe naiba puternica, raluca....invat si eu din mers...
dar un lucru e cert..chiar daca am momente cand simt ca nu mai pot, a doua zi o iau de la capat si mai inversunata sa-mi cartig dreptul de a fi fericita in viata asta de cacat.
eu te consider pe tine puternica pt. ca eu nu cred ca as suporta sa-mi moara copilul si mai ales dupa ce l-am nascut.
cred ca pana la urma d-zeu nu ne da decat cat putem duce...
da mika..si eu am inteles la fel (ca va avea mustrari de constiinta daca va avorta) si daca s-a observat...singurul meu sfat a fost sa vorbeasca cu parintii si sa caute o solutie impreuna inainte de a avorta (cu atat mai mult cu cat au o stare materiala mai mult decat buna)...
poate, poate se va putea tine copilul fara sa ranunte la studiile ei, la viitorul ei profesional chiar daca pe o perioada scurta de timp va trebui sa le amane.
repet: regretele care vor urma lasand copilul sa se nasca indiferent cat chin, cate sacrificii, cata responsabilitate, cata rabdare, cate nopti nedormite si cate batai de cap vei avea in viitor...sunt inexistente comparativ cu cele pe care le vei simti toata viata doar pt. ca nu ai avut un dram de curaj si ai avortat.
am dovada vie in colega mea de banca din liceu care la ora asta are familie si alt copil dar niciodata nu va fi implinita in totalitate din cauza acelei decizii pripite de la 18 ani.
dar cum am mai zis...depinde de principiile noastre de viata, de mentalitatea noastra, de structura noastra psihica si emotionala si intotdeauna va trebui sa alegem ceva anume in viata si intotdeauna va trebui sa suportam consecintele faptelor noastre indiferent pe ce cale vom pleca. -
Eu aveam 19 ani cand am ramas insarcinata si eram studenta. Ma feream sa raman si aveam si patalama la mana precum Carmelia cum ca nu pot sa raman. Daca ma intrebai cu o saptamana inainte sa aflu ca sunt insarcinata daca vreau copil as fi protestat si v-as fi explicat cat de nepotrivit ar fi fost din toate punctele de vedere.
E, am ramas, l-am tinut (cu toate ca NIMENI nu m-a sfatuit sa-l tin si TOATA LUMEA mi-a sarit in cap). Am crescut si copil, am facut si cariera frumoasa si, oricat de frumoasa a fost si este cariera tot cred ca copchilul este cea mai mare realizare a mea.
Spre deosebire insa de fatuca noastra, eu, desi inainte de a ramane insarcinata nu voiam sa raman, cand am aflat vestea am fost convinsa spontan 100% ca vreau sa-l tin no matter what si ca restul sunt amanunte irelevante si probleme care vor fi rezolvate pe parcurs. -
daaaaaaa...intr-adevar un copil nu-ti formeaza identitatea, nu te defineste ca sa zic asa...dar cu siguranta din clipa in care-l ai este cea mai mare realizare a vietii si nimic din celalate...cariera, banii, dragostea unui barbat...nu mai conteaza intr-atat incat sa zici ca fara ele nu esti fericita...