Totul despre avort
-
0 0eu personal iti pot recomanda 2 medici din buc" dr. Puia de la sp. giulesti si dr. Suciu de la polizu de care eu am fost f multumita...
Dzeu sugur intelege mai bine anumite lucruri,dar, intai de toate incearca sa te iertzi tu pe tine...
soarta femeii e uneori mult prea dura, ai sa treci peste...indiferent de decizie.
poop si bafta -
danaist ... sunt de acord cu tine, daca si numai daca, sansele ca acel copil sa fie sanatos sunt foarte mari.
In cazul expus, fatul are foarte mari sanse sa fie afectat. Se mai poate spune ca o femeie este criminala? Dpdv-ul meu NU!
Nu ai dreptul sa aduci pe lume un copil care sa sufere, nu ai dreptul sa aduci un copil pe care sa-l abandonezi.
Nu ne putem juca cu viata, doar ptr ca BISERICA ne spune ca asa vrea Dumnezeu. Pentru ca nu avem dreptul de a ne juca de-a Dumnezeu cand este vorba de o viata "pierduta".
Nu sunt ptr avort, categoric NU! Dar sunt anumite cazuri in care decat sa sufere un copil ... mai bine, nu-l faci.
Dar, firesc, asta este opinia mea si se bazeaza pe faptul ca mi se rupe sufletul de cate ori vad un copil autist sau cu malformatii si ma gandesc ca mai bine nu se nastea-atat ptr binele lui cat si a parintilor. -
-
-
vara trecuta, la analize, mi-a iesit ca bebeul meu v-a avea sindrom down.eram deja in 6 luni, deja il iubeam.si mai era o analiza de facut.daca si aia iesea naspa, avortam.Dzeu a vrut in schimb ca analiza hotaritoare s afie buna.
ce sa fac, sa aduc pe lume un copil diform numa ca spune biserica?
asa ca anonima noastra, fa avortul, o
sa treci peste, durerea fizica e prea mare ca sa ai si fro durere pisihica sau fro mustrare de constiinta.
bafta totala -
-
Daca deja copilul asta iti provoaca indoiala si suferinta acum cand e doar un embrion, poate ca nu e momentul sa il tii. E o durere mare, insa decat sa-l faci si apoi sa-ti dai seama ca nu ti l-ai dorit sau sa urasti copilul din alte motive...nu stiu de ce nu vrei sa il tii, dar e problema doar a ta...tot ce stiu e ca un copil trebuie sa apara atunci cand ai echilibru in viata, cand ti-l doresti cu adevarat.
Se intampla sa ramai gravida cu anticonceptionale, pentru ca ele asigura siguranta doar de vreo 95-97% si procentul scade si in functie de alte lucruri... asa ca nu va mai mirati. -
-
-
buna, anonimo! Si mult curaj iti doresc. Am trecut si eu prin asta anul trecut. Nu pot sa zic decat ca am constiinta incarcata si ca atunci cand te spovedesti sa-i spui preotului despre asta!Nu mai zic de chinul fizic, care a fost ingrozitor! Iti trebuie un medic f.f.f. bun, pentru ca eu am fost la cineva , o doctorita tanara, care s-a purtat f. frumos, dar a trebuit sa ma duc si a doua oara, pentru ca nu mi se oprea sangerarea si apoi s-a repetat inca o luna, dar am mers la dr. Voiculescu, la Clinica Elite, care mi-a zis ca e vb. de o dereglare hormonala, fiindca nu fusesem bine curatata si organismul se purta de parca sarcina exista si nu stiu ce hormoni producea. F. naspa. Asa ca sa cuti pe cineva f. bun. Dr. Puia e bun, dar este asa de "pretios" si "pretentios" ca nu l-as recomanda nimanui. Succes mult!
-
Nu zice nimeni ca daca lua anticonceptionale, bb va iesi cu malformatii. Depinde de multi factori. Doar un medic, in urma testelor care se fac, poate spune clar daca va avea sau nu probleme.
Problema e ca, daca ati citit bine, fata nu vrea copilul, pentru ca nu e momentul. Poate el sa fie sanatos tun, ca 90% vrea sa avorteze.
Nimeni nu-ti poate garanta ca nu o sa-ti para rau mai tarziu. Eu am fost nevoita sa renunt la fasolica in a opta saptamana pentru ca am fost depistata pozitiv la toxoplasmoza. Si, chiar daca a fost cel mai bine (medical vorbind), imi pare rau de mor si, psihologic vorbind, am trecut destul de greu peste momentul respectiv. Mai mult decat atat, mi-a fost foarte greu sa iau decizia respectiva; in acel moment aveam doua variante: sa aleg sa-l tin si sa mi se faca serclaj, sau sa renunt la bb
-
Ma regasesc in descrierea ta,am fost in aceeasi situatie acum 3 luni cu exceptia faptului ca nu luam anticonceptionale atunci. Am luat pilula de a doua zi dar nu si-a facut efect.Nu credeam ca o sa mi se intample mie vreodata,dar s-a intamplat din pacate.Din start am exclus aducerea pe lume a acestui "embrion vara valoare" cum l-am numit si eu, asa ca am facut chiuretaj imediat dupa ce am aflat ca sunt insarcinata.e dureros si fizic si pshic dar e mai bine decat sa aduci pe lume un copil pe care nu il doresti.Am depasit destul de usor momentul...depinde si daca ai pe cineva care sa te sustina.Inteleg perfect ce simti.Fii puternica nu esti singura care trece prin asta...E mai bine sa faci avort decat sa aduci pe lume un copil nedorit si cu posibile probleme.
-
Ma asteptam sa citesc foarte multe pareri contra si sa fiu judecata, dar ceea ce mi-ati scris voi m-a linistit foarte mult. Parca am constiinta mai impacata.
Doare fizic? In cat timp dupa anestezie te trezesti complet sa poti pleca acasa?
Asta este ca pe mine nu are cine sa ma sustina, alor mei nu vreau sa le spun pentru ca nu avem o relatie atat de apropiata si parca nu i-as spune nici barbatului in cauza, nu stiu, ma mai gandesc daca e cazul sa stie sau nu, avand in vedere ca nu prea da doi bani pe mine si pe relatia noastra.
Multumesc pentru recomandari. -
of, e f greu si imi pare rau ca treci prin asa ceva !
in mare parte sunt de accord cu fetele ...nu merita sa aduci pe lume un bb pt care nu esti pregatita si mai ales nu este fructul unei iubiri
personal nu am trecut prin asa ceva , dar am o prietena care a facut chiuretaj , si din pacate la o varsta f frageda 18 ani
a fost cumplit pt ea , dar asa cum au zis si fetele depinde mult daca ai pe cineva alaturi ( ea nu avea , tipul nici nu avrut sa auda de copil si mai mult si-a batut joc de ea ) , depinde de starea ta psihica ( ma repet si zic ca acest bb nu este fructul unei iubiri , deci nu vei suferi sentimental dupa acel barbat ) si mai depinde si de org tau si de medicul care va face chiuretajul
intrebai daca D-zeu iarta ....eu cred ca atunci cand te vei simti in stare sa vb cu un preot sa nu eziti sa o faci , fie ca te vei simti bine , fie ca te vei simti rau ...
multa sanatate ! -
-
si inca ceva...poate te consoleaza...am facut avortul fiind tot cam singura,fara iubirea barbatului care "isi adusese contributia", fara sustinerea parintilor.....a mamei ma refer, fara prietene....doar cu sperantza va voi rezista.
asa a si fost,am trecut peste.
te-as sfatui ca inainte de avort, sau dupa sa mergi la o biserica,oricare...
nu stiu povestea ta...dar,acest barbat n-are ce cauta in viatza ta.
am invatzat ca femeia trebuie sa fie toleranta,blanda,calma si calda, ca barbatul e barbat si uneori nu stie sa-si arate sentimentele,dar...UN BARBAT CARE NU-TI DA DREPTUL SA FII MAMA E DE FAPT UN ANIMAL. -
Mai, de judecat ai sa te judeci tu singura. Ce ma socheaza e ca te intereseaza daca doare fizic... Stai linistita, nu doare.
Pentru tine e ca si cand te-ai duce sa-ti scoti o masea stricata, bag de seama...
Eu sunt mult prea revoltata impotriva naturii cand ma lovesc de asemenea povesti, pentru ca da unora care nu au nevoie, iar pe cei care-si doresc cu adevarat ii sare...
EL: Danaist, ce are barbatul de a face cu povestea anonimei? EA nu vrea acest copil, nu a pomenit nimic de el ca i-ar refuza dreptul de a fi mama. EA nu-si doreste sa fie mama. End of the story. -
la multi ani, fetelor!!!!
anonimo...stiu cine esti dar asta n-are importanta si iti raspund aici (nu pe privat) pt. ca acest mesaj sa fie vazut si de alte fete in situatia ta.
eu ce pot sa-ti zic. am inviat, am murit si iar am inviat si iar am murit... in ultimii 2 ani.
dupa cum stii de acum cativa ani, eu nu puteam face copii. n-am ramas niciodata insarcinata iar de cand mi-am inceput viata sexuala m-am rugat intr-una la d-zeu sa nu ma lase sa raman gravida intr-un moment in care nu as fi fost pe picioarele mele din punct de vedere financiar. ei bine, chiar daca stiam ca nu pot face copii pt. ca la 10 ani am picat de la etajul III si s-au produs ceva modificari la uter + nefunctionalitatea corespunzatoare a ovarelor...totusi m-am protejat de fiecare data cu prezervativ indiferent daca relatia a fost serioasa sau nu.
asa am procedat pe toata perioada facultatii + si cativa ani dup-aia pt. ca era inceput de cariera si in nici un caz nu vroiam sa-mi pun obstacole. evident ca au fost si situatii in care s-a spart prezervativul si atunci am luat pilula de a doua zi...chit ca stiam de la n medici ca eu nu raman gravida.
ei bine..cel mai mult in viata asta m-am ferit sa nu ajung sa avortez.
colega mea de banca din liceu a avortat la 18 ani si crede-ma ca traumele psihice sunt imense. cativa ani dupa n-a mai pus picioarul intr-o biserica...dar sa zicem ca biserica n-are nici o legatura aici.
1. problema "d-zeu": din cate te stiu eu pe tine iti este frica sa faci avort doar pt. ca ti-e frica de d-zeu ( sa nu fie pacat)... si asta nu e bine.
si sa-ti zic si de ce...pe d-zeu trebuie sa-l percem prin dragoste, nu prin frica. d-zeu ne iubeste asa cum suntem si intotdeauna va trebui sa alegem o cale in viata asta si mai ales...intotdeauna va trebui sa suportam consecintele faptelor noastre indiferent de ce anume am ales. d-zeu inseamna tot universul si mai presus de toate inseamna propria noastra constiinta. prin constiinta noastra ne indreapta pasii spre evolutia spirituala (daca vrei sa zic asa) si pt. asta ne pune de fiecare data sa alegem si bineinteles sa invatam din greseli.
2. problema "copilul"...si aici iti povestesc experienta mea.
ei bine...am ajuns la 27 de ani (acum avand 32) cand deja aveam cariera mea, cand eram pe picioarele mele, cand imi luasem apartament si cand intrasem in cea mai intensa relatie de dragoste din cate am trait. despre relatia cu nabadai si mai ales toxica...stii si tu...dar...inca de la inceputul acestei relatii nu ne-am mai protejat. in sufletul meu am stiut intotdeauna ca aceasta relatie nu va dura si cu toate astea am cantarit bine situatia daca va aparea un copil. acum eram in stare sa-l cresc singura daca s-ar fi dovedit ca impreuna nu se poate.
ei bine, dupa 4 ani de dorinte din ambele parti, am ramas insarcinata. si de aici a inceput calvarul.
nu-ti poti inchipui prin ce-am trecut. sarcina a debutat cu o ditamai infectia urinara pe care n-am putut-o stopa aproape intreaga sarcina si inca de la inceput am fost pusa pe antibiotice. sa iei in primul trimestru antibiotice chiar daca erau recomandate pt. sarcina, riscul e super mare pt. copil. un medic mi-a spus chiar ca acei bacili coli cu care fac eu infectiile urinare pot patrunde in placenta si sa-i distruga organe, creier..etc..etc..
no...primele 3 luni am trecut prin niste probleme psihice super ciudate. acum nu mai vroiam copilul, ma gandeam sa-l avortez, aveam cosmaruri in care se facea ca voi naste un copil cu 3 capete si alte bazaconii, ma consideram o criminala daca il las cu toate ca stiam riscurile la care il supun si pe el si pe mine...in fine...nebunieeee.
dupa 4 luni am inceput sa ma simt mai bine, bebele a inceput sa miste, eu il iubeam din ce in ce mai mult.
incepand cu 6 luni a urmat alt cosmar. din cauza uterului meu nedezvoltat copilul era sa se nasca. incepand cu aceasta luna pana la finalul sarcinii am stat numai in pat cu perfuziile in vene ca sa nu-l pierd.
la 7 luni alta bomba..si cea mai urata posibila...copilul meu era suspect de hidrocefalie. stii ce-i asta?? copilul s-ar fi nascut legum -
la 7 luni alta bomba..si cea mai urata posibila...copilul meu era suspect de hidrocefalie. stii ce-i asta?? copilul s-ar fi nascut leguma. poti sa-ti dai seama prin ce-am trecut? urlam de durere sufleteasca, imi era frica de orice si oricine, nu stiam ce sa fac, eram efectiv disperata si cu cat ma gandeam mai mult la asta cu atat incepeau contractiile tot mai dese si mai dese. ba mai mult propria mea mama ma sfatuia sa-l nasc prematur si sa-l las sa moara in spital ca rezolva ea totul. poti sa-ti imaginezi ca-n acele clipe am vrut s-o strang de gat???
daaa...era logic sa-l avortez chiar la 7 luni cu un asemenea diagnostic, dar din pacate nu mai puteam. deja il simtisem, deja se formase o legatura intre noi si psihica si afectiva, deja comunicam (eu ii vorbeam si ii ceream sa-mi raspunda si el ma lovea in burtica)..nu puteam face asta..pur si simplu nu puteam..
si-am zis..asta este...
si-am plecat mai departe...
daaa...recunosc ca alti medici mi-au zis ca a fost diagnostic gresit dar eu din acea clipa nu m-am mai putut gandi decat la asta. mult timp am fost stresata ca fiul meu sa nu aibe intr-adevar hidrocefalie si chiar si dupa ce l-am nascut. la 1 luna l-am dus la neurolog si i-am facut EEG ca sa fiu sigura ca al lui creier functioneaza normal. ma rog...
si l-am nascut mai devreme cu cezariana. a urmat o saptamana de psihoza si depresii postnatale, dupa care urletele.
ce pot sa-ti spun este ca pe zi ce trece simt cum dragostea mea pt. el este si mai mare, ca efectiv sunt capabila de orice pt. acest copil..inclusiv de crima.
nu pot sa-ti descriu sentimentele care ma cuprind cand vorbesc de fiul meu dar pot sa-ti zic ca este cel mai minunat dar pe care mi l-a putut oferi d-zeu iar eu niciodata nu voi avea destule ganduri, cuvinte, fapte ca sa-i multumesc ca fiul meu este in viata si mai ales sanatos.
3. problema "avortul"...asta va fi decizia ta, asta-i clar. dar inainte de toate trebuie sa pui totul in balanta. intr-adevar este un mai mare pacat sa aduci pe lume un copil pe care sa nu-l iubesti sau mai rau...sa il abandonezi (si aici nu vreau sa vorbesc despre situatiile in care de la inceputul sarcinii se stie ca va fi cu malformatii...ca nu este cazul).
esti inca studenta, nu esti pe picioarele tale iar SINGURUL MEU SFAT este sa discuti problema asta cu parintii, indiferent cat de multe certuri ar iesi.
probabil cum majoritatea parintilor in asemenea cazuri isi sfatuiesc fetele sa avorteze ca sa nu-si distruga viitorul, si ai tai vor zice la fel...dar aici trebuie sa intervii tu si sa fii matura. sa le etalezi cu maturitate viitorul tau, al acestui copil daca il vei alege...
nu stiu daca te vor sustine sau nu, nu stiu daca vei avorta sau nu..dar cu certitudine iti spun ca un copil cere enorm de multa dragoste neconditionata..enorm de multa rabdare...enorm de multe sacrificii...iar daca tu nu esti dispusa sa-i oferi toate acestea..asta e...mai bine nu-l aduce pe lume...
apropo...eu am divortat intr-un final si imi cresc singura copilul, dar crede-ma ca niciodata nu voi regreta nimic din ultimii 5 ani oricat de mule probleme am avut, oricat de incurcata imi este viata in acest moment, oricat de la pamant am fost si inca mai am momente cand sunt, oricat de multe sacrificii am facut si voi face pt. fiul meu.
cu certitudine iti spun ca din clipa in care in viata ta va aparea un copil...tu practic nu mai existi decat prin acel copil iar toate deciziile pe care le vei lua in viata, le vei lua numai cu gandul la copil.
din clipa in care vei decide sa aduci pe lume un copil scopul tau in viata va fi clar acel copil.
de fapt...cred ca asta-i secretul in viata. trebuie sa alegem in asa masura incat sa nu ramanem niciodata cu regrete.
no..scuze ca m-am lungit cat casa poporului dar am simtit nevoia sa-ti zic toate astea si poate te-am ajutat cumva sa-ti faci ordine in gandire...
iti doresc sa alegi asa cum iti dicteaza si ratiunea, si sufletul, si constiinta la un loc si pana la urma va fi bine.
te tucam cu drag,
bebele tudor si carmelia -
La multi ani!
Mai intai ii raspund Cameliei: hidrocefalia nu inseamna stare de leguma, si de multe ori se intampla ca desi la ultrasunete sa apara acest diagnostic, dupa nasterea copilului sa se absoarba excesul de fluid din creier si totul sa fie O.K. Oricum, Dumnezeu te-a ajutat sa treci cu bine peste toate acele teribile incercari si iti doresc din inima sa fi si tu si baietelul tau sanatosi si mereu iubiti!
Draga anonima, mesajele tale 'tipa' panica in care esti acum. Mai intai, anticonceptionalele nu au nici un fel de efect asupra sarcinii, copilul poate sa fie perfect sanatos. Acum cativa ani se credea ca anticonceptionalele ar fi marit sansele de a pierde o sarcina, dar nu s-a dovedit a fi adevarat. Deci nu exista riscul malformatiilor din cauza anticonceptionalelor. Motivul pentru care se recomanda sa se astepte ceva timp intre oprirea anticonceptionalelor si a ramane insarcinata nu are nici o justificare medicala, stiintifica. Si acum despre avort. Lasand la o parte partea psihologica a acestui act, din punct de vedere medical exista intr-adevar un oarecare risc de a nu mai putea avea copii in viitor. Apoi conteaza foarte mult ca acest proces sa fie facut de un doctor foarte bun, caci sangerarea dupa avort (ca si dupa nastere, de altfel) te poate UCIDE! Unul din riscurile mai putin cunoscute ale avortului pare sa fie cancerul ovarian, care de obicei apare dupa menopauza (asta si din cauza ca acesta forma de cancer este cea mai grea de diagnosticat si deci nu exista inca date destule ca sa se poata dovedi relatia dintre avort si acest cancer). Personal, sunt impotriva avortului si te-as sfatui sa nu faci asa ceva tinand cont de faptul ca ai fost si tu mereu impotriva avortului. Nu cred ca Dumnezeu mi-ar ierta pacatele numai pentru ca eu insami m-am iertat! Cred insa in Iubirea Sa, asa ca inainte de a te duce la doctor ca sa avortezi, du-te mai intai la biserica, roaga-te la Sfanta Fecioara sa-ti lumineze inima, sa-ti dea iubirea, curajul si intelepciunea de a lua decizia buna pentru tine! God bless you!