Ghostingul nu e despre tine. Dar te rănește pe tine
Una dintre cele mai perfide forme de respingere este cea care nu vine cu explicații. Ghostingul nu-ți oferă nicio închidere. Te lasă suspendată într-un gol emoțional în care te simți mică, confuză, poate chiar vinovată. Ai tendința să întorci totul asupra ta: Am spus ceva greșit? N-am fost suficientă? Dacă nu m-aș fi apropiat prea repede? Dacă eram mai interesantă?
Adevărul e că ghostingul rareori are legătură cu tine. Oamenii care dispar fără să spună nimic nu sunt oameni care știu să stea cu propriile lor emoții, cu disconfortul, cu onestitatea. Le e mai ușor să închidă aplicația decât să deschidă o conversație în care trebuie să-și asume ce simt sau ce nu mai simt. Nu fug de tine. Fug de ei înșiși.
Ce se întâmplă în tine după ce ai fost „ghost-uită”?
Rămâi cu goluri. Cu un corp care tânjește după o voce pe care nu o mai aude. Cu un suflet care își cere dreptul la o explicație. Ai vrea să te liniștești, dar creierul tău o ia razna: îți amintește fiecare mesaj, fiecare zâmbet, fiecare detaliu care „poate a fost un semn”. Și nu știi dacă să-l aștepți sau să-l uiți.
Această formă de abandon declanșează răni vechi – rana de respingere, de abandon, de nevrednicie. Ești aruncată într-o durere care nu are închidere, pentru că nu ai primit nimic care să-ți închidă povestea. Iar creierul nostru funcționează în buclă: are nevoie de sens. Are nevoie să înțeleagă. Ghostingul rupe acest circuit și lasă doar haos.
Cum ieși din această stare?
În primul rând, conștientizează: Nimeni care te respectă nu dispare pur și simplu. Faptul că el a ales să plece fără un cuvânt spune totul despre nivelul său emoțional, despre capacitatea lui de conexiune, despre maturitatea lui. Nu te-a abandonat un om care știe să iubească. Te-a părăsit unul care nu știe cum să rămână.
Apoi, oprește ciclul autoînvinovățirii. Nu ai făcut nimic greșit doar pentru că cineva nu a avut curajul să fie sincer. Dacă ești în punctul în care ai fost sinceră, prezentă, autentică – atunci ai făcut tot ce ținea de tine.
Scrie-i o scrisoare pe care n-o trimiți niciodată. Scrie tot ce ai fi vrut să spui. Sau vorbește cu o prietenă, cu o terapeută, cu tine însăți. Scoate durerea afară. Nu o închide în tine.
În cele din urmă, schimbă întrebarea: nu de ce a plecat, ci ce-mi arată plecarea lui despre mine? Ce parte din mine a avut nevoie de această lecție ca să înțeleagă că merit mai mult decât cineva care se evaporă?
E despre alegerea ta de acum
Poate te va mai contacta. Poate va apărea din nou, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. E alegerea ta dacă îi permiți să revină într-un spațiu din care a plecat fără explicații. Dar întreabă-te: cât te costă, emoțional, să te expui din nou unui om care a dispărut exact când ți-a fost mai greu?
Poate vei ierta, dar nu uita lecția: un bărbat care dispare fără cuvinte îți arată exact unde se termină capacitatea lui de a iubi.
Și chiar dacă doare acum, ai să vezi: e mai bine să plece decât să rămână un om care nu știe să te vadă, să te audă și să te țină de mână atunci când ai nevoie.
Posteaza comentariu